A fost odată la Hollywood! Povestea celor mai controversați amanți din lumea filmului

A fost odată la Hollywood! Povestea celor mai controversați amanți din lumea filmului

„Te-am iubit mai mult decât ai putea să-ţi imaginezi. Te iubesc şi azi. Nu mai am de trăit mult. Dar, până la sfârşit, îmi voi aminti asta”, este replica care a dictat finalul celei mai tulburătoare povești de iubire și sacrificiu de la Hollywood.

Sunt povești de iubire care se sting după foarte puțin timp, iar altele care durează până la moarte. O astfel de dragoste, care a trecut testul timpului, a fost cea dintre actorii Katharine Hepburn și Spencer Tracy.

O iubire neîmplinită, asta a trăit vreme de mai bine de două decenii Katharine Hepburn alături de Spencer Tracy. Povestea lor, a unei iubiri puternice, dar care a rămas în umbră până la final, este amintită și astăzi ca fiind una dintre cele mai înduioșătoare, dar în același timp controversate povești de la Hollywood.

Au jucat pentru prima oară împreună în anul 1942, în „Woman of the Year”, apoi i-au legat și alte filme, dar ai ales cei 27 de ani de iubire amară, blamată, o iubire plină de secrete și umilințe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Începutul unei povești de dragoste

Femeia aparent incapabilă să facă un compromis, cea care disprețuia orice convenție socială, feminista convinsă, a predat toate armele și a căzut în genunchi înaintea unui bărbat care nu a avut curajul să-i raspundă cu aceeași dăruire. Mai mult decât atât, Katharine a acceptat sa joace un rol care nu îi făcea cinste, cel al amantei, al femeii din umbră.

Pe platourile de filmare, Katharine îl cunoaşte pe Spencer, bărbatul masiv, cu trupul parcă sculptat și ochi sclipitori, albaștri. Niciunul dintre cei doi nu avea de unde să știe că își vor scrie propria lor poveste de dragoste.

„Domnule Tracy, nu ştiu dacă ai să poţi juca cu mine, mi-e teamă că sunt prea mare pentru dumneata”, a fost prima replică a frumoasei actrițe către cel care avea să devină ulterior marea iubire din viața ei.

„N-avea grijă, Miss Hepburn, te fac eu să pari mică”, i-a răspuns imediat Tracy. Imediat după această replică, o palmă a aterizat pe faţa lui, în prezența întregii echipe de filmare. După momentul de „bătaie”, cei doi au izbucnit în râs, iar de aici încolo au devenit cei mai buni prieteni, apoi iubiţi şi amanţi pentru mai mult de două decenii.