A fost odată Hollywood. Povestea de iubire, ca-n filme, a doi actori celebri

A fost odată Hollywood. Povestea de iubire, ca-n filme, a doi actori celebri

Ea, o englezoaică ravisantă, plină de talent, născută la Greenwich, locul de unde pleacă meridianul care leagă cei doi poli ai planetei. El, un italian frumos de pică, cu niște ochi albaștri greu de uitat. Și ea și el au cucerit Hollywood-ul și inimile cinefililor de pretutindeni, în anii 70-80. Vanessa Redgrave și Franco Nero.

Pasiunea din tinerețe și iubirea redescoperită

Într-adevăr, în anul 1967, s-a produs divorțul dintre actriță și regizorul Tony Richardson. Vanessa era în plină ascensiune artistică, iar suferința unei căsnicii distruse nu și-a pus amprenta prea puternic. În acea perioadă l-a întâlnit pe platoul de filmare pe tânărul și fermecătoarul italian Franco Nero. Ea avea 29 de ani, el 24.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-au îndrăgostit puternic când au jucat împreună în filmul Camelot. El, Lancelot, iar ea, Guinevere. Din iubirea lor s-a născut, în 1969, un băiețel, Carlo, care seamănă izbitor cu Franco Nero.  A fost o pasiune aprinsă a tinereții, au susținut peste ani Vanessa și Franco. Căci în 1971, în plină glorie cinematografică, filmând în Anglia, Italia, Hollywood, Iugoslavia, cei doi actori se despart.

Vanessa Redgrave a rămas cu cei trei copii ai ei și cu dinastia ei de actori (părinți, frați, cumnați), și-a cimentat cariera începută fulminant, a câștigat un Oscar în 1977 cu filmul Julia, s-a avântat în politică din poziția de activist, și a vegheat la carierele fiicelor sale și a băiatului, toți trei urmând tradiția părinților și bunicilor – actorie, regie, scenarii. Iar Franco Nero și-a construit o altă viață pe platourile de filmare, mai ales din Italia (unde se stabilise), dar și din Europa și Statele Unite. Păstrau relația de la distanță fiindcă aveau un copil împreună, însă fiecare din ei au avut iubiri pasagere.

Focul dragostei s-a reaprins brusc între Vanessa și Franco la începutul anilor 90. Iar de atunci sunt împreună, formând un cuplu frumos, invidiat în lumea lor artistică, sprijinindu-se unul pe altul în încercările vieții, venite după vârsta de 50 de ani.

Despre dragostea lor redescoperită și despre familie au vorbit amândoi în 2010, în revista People și în The Telegraph. Vanessa avea atunci 73 de ani, iar Franco, 68. Bunici cu inimi înflăcărate.

”Când redescoperi dragostea, sentimentul e și mai puternic”

Aveau peste 50 de ani fiecare când flacăra iubirii s-a reaprins după trei decenii de separare. Ambii au spus că atunci când s-au întâlnit prima data a fost doar o pasiune nebună.