Editura Evenimentul si Capital

PSIHOZA TERORISMULUI a creat monştri. O tânără mamă UMILITĂ PE AEROPORTUL din Frankfurt după ce A fost OBLIGATĂ SĂ SE MULGĂ în faţa forţelor de securitate. DETALII TULBURĂTOARE: "Mi-a cerut să-mi desfac bluza şi să-i arăt sânii"

Autor: | | 4 Comentarii | 1995 Vizualizari

O femeie din Singapore reclamă, într-o plângere adresată autorităţilor germane, că forţele de securitate de pe aeroportul din Frankfurt ar fi obligat-o să le demonstreze că are lactaţie, după ce au descoperit în bagajele sale un aparat pentru muls. Suspiciunea s-ar fi produs pentru că tânăra mamă călătorea fără copilul căruia îi era destinat laptele matern.

Reprezentanţii poliţiei din Germania au refuzat să comenteze cazul, dar au precizat că, în mod cert, asemenea verificări nu fac parte din procedurile de rutină.

Gayathiri Bose le-a povestit reporterilor BBC că experienţa a fost deosebit de umilitoare şi că, în prezent, cercetează care ar fi căile legale pentru o acţiune în instanţă.

Potrivit BBC, femeia în vârstă de 33 de ani călătorea singură iar de la Frankfurt trebuia să se îmbarce pentru Paris. La un punct de verificare cu raze-X a fost oprită şi interogată despre aparatul de muls pe care îl avea în bagaje.

Pe un ton insinuant a fost întrebată: “Alăptezi? Dar unde e copilul? Copilul tău a rămas în Singapore”, povesteşte Gayathiri Bose.

Ulterior, forţele de securitate i-au reţinut paşaportul şi au condus-o într-o încăpere unde o femeie-ofiţer i-a pus mai multe întrebări, la finalul interogatoriului solicitându-i să demonstreze că are lactaţie.

“Mi-a cerut să-mi desfac bluza şi să-i arăt sânii. M-a întrebat apoi cum de nu am nimic montat pe sâni dacă aveam lactaţie şi produceam lapte. Am încercat să-i explic că nu există un asemenea dispozitiv, că pompa aparatului de muls se pune pe sfârc iar dispozitivul îşi face treaba. Mi-a cerut apoi să-i arăt că sânii au lapte. Am fost pur şi simplu şocată. Eram singură şi mă gândeam că dacă nu o fac, cu siguranţă se vor complica şi mai tare lucrurile, aşa că i-am arătat ce voia să vadă. Abia când m-au lăsat să plec, mi-am dat seama ce mi se întâmplase şi am început să plâng”, a povestit Gayathiri Bose (foto jos), precizând că toată povestea a durat aproximativ 45 de minute.

Forţele de securitate i-au înapoiat paşaportul după ce i-au verificat şi pompa de muls. “E-n regula. Poţi pleca”, i-a spus nepăsătoare femeie-ofiţer care îi verificase lactaţia. A fost însă de acord să-şi dezvăluie numele iar Gayathiri Bose l-a notat pe o bucată de hârtie. Tânăra mămică din Singapore este manager la o companie de transport şi are doi copii, unul de trei iar altul de şapte luni.

LIVE VIDEO Simona Halep - Kristina Mladenovic. Se joaca ACUM. Meci ISTORIC pentru romanca

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI