Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat că Poliţia "deţine date legate de identitatea persoanei" care l-a lovit pe Eugen Preda însă urmează să fie identificate toate persoanele care erau la faţa locului în acel moment, nu numai cea care a lovit, urmând a se stabili şi gradul de participare a fiecăreia.
"Elementele care apar din partea firmei sau din partea unei persoane vor fi analizate în conformitate cu legea", a spus Ciocan, citat de Mediafax.
În înregistrarea video despre scandalul de la Plaza Mall obţinută de jurnaliştii de la cotidianul "Gardianul" şi prezentată, duminică, apar două persoane îmbrăcate în uniforme de poliţist care îl ţin pe Eugen Preda cu mâinile la spate, în genunchi, în timp ce este lovit cu piciorul de o altă persoană, în civil. Pe film se aude vocea unui bărbat care înjură şi îi reproşează lui Preda diverse lucruri.
CITIŢI ŞI:
Poliţiştii implicaţi în bătaia de la Mall au fost identificaţi