Avocatul Toni Neacșu susține că președintele Klaus Iohannis nu îl poate desemna premier tot pe Ludovic Orban și că o astfel de decizie va ajunge în fața judecătorilor de la CCR „sub forma unui conflict juridic de natură constituțională”.
Toni Neacșu invocă în acest sens Decizia nr. 80/2014 a CCR, prin care s-a stabilit că Președintele nu decide în această procedură, ci are rol de arbitru între forțele politice:
„Are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”
Apoi, avocatul explică deciza susținând că Iohannis fie îl desemnează pe reprezentantul majorității absolute, fie pe cel are o majoritate parlamentară în spate.
„Desemnarea unui candidat doar pentru a fi respins astfel incat presedintele sa poata forta dizolvarea parlamentului este un act vadit neconstitutional, o incalcare a obligatiei de fidelitatate fata de Constitutie si o atitudine obligatoriu sanctionabila”, arată Toni Neacșu în postare.