A făcut cea mai proastă afacere din istorie. Putea fi multimiliardar, dar a luat o decizie epocală

A făcut cea mai proastă afacere din istorie. Putea fi multimiliardar, dar a luat o decizie epocală sursa: cbsnews.com

A pus bazele companiei Apple, alături de celebrii Steve Jobs și Steve Wozniak, a primit 10% din acțiuni, dar s-a retras la scurt timp, pentru că nu a avut încredere în proiect. După mulți ani, avea să constate că putea fi mai bogat cu zeci de miliarde de dolari.

O companie care a devenit printre cele mai valoroase și cunoscute din lume a luat naștere într-un garaj. Celebra sintagmă „visul american” i se poate potrivi și lui Steve Jobs, omul considerat un geniu, dar și un tip imposibil, un tiran, chiar și de către cei mai apropiați oameni cu care a colaborat. Născut la data de 24 februarie 1955, la San Francisco, decedat la data de 5 octombrie 2011, la Palo Alto (California), din cauza cancerului la pancreas, Steve avea să schimbe lumea profund.

Steve Job și Steve Wozniak au înființat Apple alături de Ronald Wayne

Nu singur, ci cu ajutorul unor oameni formidabili, genii care au rezistat mai mult sau mai puțin alături de „imposibilul” Jobs. Pe scurt, povestea începe în 1976, atunci când Steve înființează compania Apple, alături de Steve Wozniak, prietenul său, un strălucit inginer în tehnologie. Ei au început să asambleze componente a ceea ce la acea vreme erau calculatoarele. Niște mașinării infernale, scumpe, puțin accesibile oamenilor de rând și fără utilitate practică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi Steve sunt considerați părinții fondatori ai companiei. Însă, tandemul a fost, la început, un trio. Pentru că din echipă a mai făcut parte și Ronald Wayne, un designer destoinic. Omul care a conceput sigla Apple. Nu cea actuală, cu mărul mușcat, stilizat, pe care o cunoaște toată lumea. Ci una ceva mai sofisticată.

Care îl reprezenta pe marele fizician și matematician Isaac Newton, așezat sub celebrul măr care i-a trezit întrebarea ce avea să ducă la marele răspuns: gravitația.

Cea mai neinspirată retragere dintr-o afacere

Din punct de vedere al structurii acționariatului, lucrurile arătau astfel. Jobs și Wozniak erau majoritari, pentru că dețineau 45% din pachetul de acțiuni. Iar Wayne primise 10%. Însă, la puțin timp după demararea proiectului, Ronald avea să facă una dintre cele mai neinspirate mișcări din istoria afacerilor.

Există, totuși, și argumente care validează decizia pe care a luat-o părintele primului logo Apple la acea vreme. El s-a retras la două săptămâni după împărțirea acțiunilor. Bineînțeles, nici ceilalți doi fondatori nu anticipau ce avea să devină Apple. Deocamdată, la acea vreme, Job făcea împrumuturi foarte mari, pentru a investi. Iar datoriile erau preluate și de Wozniak, și de Ronald. Acesta din urmă a fost genul de om care nu s-a aruncat cu capul înainte și nu a vrut să riște. În prezent, are 88 de ani și s-a împăcat cu ideea că nu a participat la modul în care Apple a schimbat lumea tehnologic.