A decedat tatăl Nadiei Comăneci

Gheorghe, părintele fostei mari gimnaste, a murit ieri, după o grea suferinţă provocată de ciroză.

Gheorghe Comăneci (76 de ani), tatăl Nadiei, a decedat ieri la Spitalul Universitar din Bucureşti. Bătrânul suferea de ciroză şi era internat la secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Universitar din Bucureşti, după ce, iniţial, fusese dus la secţia de Gastroenterologie. În decembrie 2011, tatăl Nadiei Comăneci a fost internat cu o hemoragie digestivă. Andrei Georgescu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar, a declarat atunci că tatăl fostei mari gimnaste suferea de o ciroză cu varice semirupte. Pacientul a fost supus unor transfuzii de sânge în spital, după ce medicii au constatat că avea o hemoglobină extrem de scăzută (8 în loc de 12). "E greu să vorbeşti în aceste clipe" "Pierderea cuiva drag este pentru fiecare dintre noi un moment deosebit de greu, mai ales când acea persoană este părintele tău, cel care ţi-a fost alături la primii paşi în viaţă şi care te-a sprijinit atunci când ţi-a fost greu. Oricine a pierdut un părinte, o persoană dragă, înţelege cât de greu este să vorbeşti în aceste clipe, chiar şi despre momentele frumoase pe care le-ai petrecut cu părintele tău sau despre orice altceva", a spus Nadia. Fosta mare gimnastă a interzis personalului medical să ofere informaţii presei despre decesul lui Gheorghe Comăneci. Tatăl Nadiei s-a despărţit de Ştefania, mama fostei mari sportive, în anii ’70. De profesie tehnician agricol, el a preferat să rămână în Oneşti, în timp ce Ştefania s-a mutat în Bucureşti. "Pierderea cuiva drag este pentru fiecare dintre noi un moment deosebit de greu.“ NADIA COMĂNECI, fostă mare gimnastă