Polițiștii clujeni de la Biroul de Poliție Autostrăzi au înregistrat azi un nou record la categoria ”viteză” pe Autostrada Transilvania.
Deși autostrada Transilvania, de la Turda la Gilău nu etse mai lungă ca un ”șiret”, după cum obișnuiesc să glumească șoferii, în ajunul Crăciunului un tânăr de 22 de ani a fost depistat circulând cu 208 km/h. Acesta a fost oprit după ce a trecut ca o ”rachetă” pe lângă aparatul radar montat la bordul unei mașini de poliție. După ce a fost oprit, șoferul le-a spus polițiștilor că lucrează în Italia și că se grăbește să ajungă acasă, unde nu a mai ajuns de trei ani. Acesta a fost amendat cu suma de 810 lei iar permisul a fost reținut pentru o perioadă de 90 de zile.