A CĂZUT DINTR-UN AVION aflat în aer şi a intrat în GALERIA CELOR MAI ŢĂCĂNIŢI oameni din lume, în care mai sunt PERSONAJE MAI RELE CA DOREL l Foto

A CĂZUT DINTR-UN AVION aflat în aer şi a intrat în GALERIA CELOR MAI ŢĂCĂNIŢI oameni din lume, în care mai sunt PERSONAJE MAI RELE CA DOREL l Foto

A căzut dintr-un avion aflat în aer şi a intrat în galeria celor mai ţăcăniţi oameni din lume, în care mai sunt personaje mai rele ca Dorel.

Ţăcăniţii planetei au fost adunaţi într-o galerie foto în care unii sfidează moarte cu zâmbetul pe buze, iar alţii, din păcate pentru familii şi apropiaţi, şi-au pierdut viaţa din cauza neatenţiei sau a unor conjuncturi fantastice.

Acesta este cazul unui bărbat care a căzut dintr-un avion aflat în aer şi care a fost ales ca imagine principal. Alături de cel care nu a supravieţuit teribilului accident cu nuanţe SF, mai apar numeroase personaje, bărbaţi şi femei.

Toţi îşi pun viaţa în pericol fără să ştie ce pericol îi pândeşte, iar alţii sunt eroii unor episoade incredibile, petrecute mai ales în trafic sau în zona caselor acestora.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: klyker.com

ALTE GALERII FOTO SPECTACULOASE ŞI UIMITOARE:

Bărbatul care ARE CEA MAI MARE ”DOTARE” din lume, are şi POVEŞTI INCREDIBILE despre FEMEILE CARE AU POFTIT la ceea ce are în pantaloni | Foto galerie +18

Bărbatul care are cea mai mare ”dotare” din lumeBărbatul care are cea mai mare ”dotare” din lumeBărbatul care are cea mai mare ”dotare” din lumeBărbatul care are cea mai mare ”dotare” din lumeBărbatul care are cea mai mare ”dotare” din lume

Barbatul care are cea mai mare ”dotare” din lume

Accidente în apă, în aer şi pe uscat într-o SELECŢIE NEAGRĂ a momentelor în care MOARTEA A LOVIT CRUNT l Foto galerie

Accidente incredibile pe apă, în aer şi pe uscatAccidente incredibile pe apă, în aer şi pe uscatAccidente incredibile pe apă, în aer şi pe uscatAccidente incredibile pe apă, în aer şi pe uscatAccidente incredibile pe apă, în aer şi pe uscat

Accidente incredibile pe apă, în aer şi pe uscat

PERVERSIUNE PUBLICĂ, apucătură bolnavă sau GEST NOBIL? Cum poate fi explicat AŞEZATUL LOR PE FAŢA LUI? l Foto galerie

Perversiune publica, apucatura bolnava sau gest nobilPerversiune publica, apucatura bolnava sau gest nobilPerversiune publica, apucatura bolnava sau gest nobilPerversiune publica, apucatura bolnava sau gest nobilPerversiune publica, apucatura bolnava sau gest nobil

Perversiune publica, apucatura bolnava sau gest nobil

MIMEAZĂ RELAŢII INTIME pe statui, într-un CONCURS AL OBSCENITĂŢILOR. Femeile şi bărbaţii CU IQ DE COPII se întrec în IPOSTAZE JENANTE l Foto

Mimeaza relatii intime pe statui, intr-un concurs al obscenitatilorMimeaza relatii intime pe statui, intr-un concurs al obscenitatilorMimeaza relatii intime pe statui, intr-un concurs al obscenitatilorMimeaza relatii intime pe statui, intr-un concurs al obscenitatilorMimeaza relatii intime pe statui, intr-un concurs al obscenitatilor

Mimeaza relatii intime pe statui, intr-un concurs al obscenitatilor

Sărăcie, alcoolici, PERVERSIUNI și INDIVIZI DUBIOŞI în trenurile ruseşti găseşti. La clasa a II-a, călătoria este o ADEVĂRATĂ AVENTURĂ | Foto

    Saracie, alcoolici, perversiuni si indivizi dubiosi, in trenurile rusesti gasestiSaracie, alcoolici, perversiuni si indivizi dubiosi, in trenurile rusesti gasestiSaracie, alcoolici, perversiuni si indivizi dubiosi, in trenurile rusesti gasestiSaracie, alcoolici, perversiuni si indivizi dubiosi, in trenurile rusesti gasestiSaracie, alcoolici, perversiuni si indivizi dubiosi, in trenurile rusesti gasesti

Saracie, alcoolici, perversiuni si indivizi dubiosi, in trenurile rusesti gasesti

Goi şi goale LA METROU, dar şi CREMA CIUDAŢILOR DIN SUBTERAN. Lumea în care trăim, O DIVERSITATE A NEBUNIEI în toate formele l Foto gal

Goi si goale la metrou, dar si crema ciudatilor din subteranGoi si goale la metrou, dar si crema ciudatilor din subteranGoi si goale la metrou, dar si crema ciudatilor din subteranGoi si goale la metrou, dar si crema ciudatilor din subteranGoi si goale la metrou, dar si crema ciudatilor din subteran

Goi si goale la metrou, dar si crema ciudatilor din subteran

RUŞII SUNT ZURLIII PLANETEI. Ceea ce SE ÎNTÂMPLĂ PE STRĂZILE LOR depăşeşte chiar şi LIMITA FANTASTICULUI l Foto galerie

Rusii sunt zurliii planeteiRusii sunt zurliii planeteiRusii sunt zurliii planeteiRusii sunt zurliii planeteiRusii sunt zurliii planetei

Rusii sunt zurliii planetei

MULTE SE ÎNTÂMPLĂ LA FESTIVALUL BĂII din Karelia. Femeile şi bărbaţii SE PIERD ÎN ABURI şi se lasă STĂPÂNIŢI DE INSTINCTE l Foto galerie

          Multe se intampla la festivalul baii din KareliaMulte se intampla la festivalul baii din KareliaMulte se intampla la festivalul baii din KareliaMulte se intampla la festivalul baii din KareliaMulte se intampla la festivalul baii din Karelia

Multe se intampla la festivalul baii din Karelia

Plictiseala naşte MONŞTRII BIZARERIEI. Ce fac unii oameni acasă DEPĂŞEŞTE LIMITA şi în unele cazuri necesită INTERNARE URGENTĂ l Foto galerie

Plictiseala naste monstrii bizarerieiPlictiseala naste monstrii bizarerieiPlictiseala naste monstrii bizarerieiPlictiseala naste monstrii bizarerieiPlictiseala naste monstrii bizareriei

Plictiseala naste monstrii bizareriei