A apărut „Antologia ruşinii” după Ierunca

DOCUMENT. Nicoale Merişanu şi Dan Taloş au editat la Humanitas, „Antologia ruşinii”, după Virgil Ierunca, în care se arată în ce fel nume mari ale intelectualităţii româneşti au adus osanele sistemului comunist sau cuplului Ceauşescu în revistele şi ziarele perioadei respective.

În antologie, apar texte semnate de oameni de ştiinţă (George Emil Palade sau Henri Coandă), de nume grele ale literaturii române interbelice (George Călinescu, Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Şerban Cioculescu) sau de diverşi artişti sau activişti culturali.   „Antologia ruşinii” a fost o rubrică redactată de Virgil Ierunca, în diverse publicaţii apărute în exil, în care erau reproduse texte dedicate comunismului. Virgil Ierunca a devenit cunoscut alături de soţia sa, Monica Lovinescu, prin emisiunile de la „Europa liberă”.