Editura Evenimentul si Capital

Maestrul comediilor zombi. Corespondență EvZ de la Cannes

Autor: | | 0 Comentarii | 326 Vizualizari

O simplă trecere în revistă a filmelor programate la gala de deschidre a Cannes-ului ne-ar arăta preocuparea constantă, confirmată de la an la an, de a oferi o fereastră de agrement – fără ură și părtinire – către bătălia din umbră, crescând de la o zi la alta, pentru dobândirea unui loc cât mai sus în palmares. Nu vreau să intru în detalii.

Cert este că nici ediția din 2019 nu se abate de la această regulă nescrisă. Filmul lui Jim Jarmusch The Dead Don’t Die, proiectat aseară la Grand Théatre Lumière, orele 19.30, în cadrul ceremoniei de deschidere a ediției a 72-a, are toate datele unui spectacol de introducere în atmosferă. Filmul ne transpune în ambianța unui Zombieland, fiind un thriller apocaliptic, cu morți umblători deciși să-i extermine pe cei vii. Umorul negru se volatilizează cât de cât în perspectiva parodiei, dar și a pastișei. În fond, ceea ce unii comentatori mai atenți au și remarcat, este preluată tema din „Night of the Living Dead”, un clasic al genului, realizat de George A. Romero în 1969. Este drept că filmografia de noapte a „morților vii”, precum și aceea a vampirilor, este ceva mai bogată.

Ca și la Romero, preocuparea lui Jarmusch de a conferi un coeficient de realism povestirii sale tenebroase, dătătoare de spaimă, este evidentă. Ieșind din morminte într-un orășel pe nume Centerville, dispăruții de ieri îi atacă pe viețuitorii localității cu gândul de a-i devora. În alte producții similare, morții umblători voiau să scape omenirea de un virus, îi atacau cu o agresivitate de nenegociat pe inițiatorii de catastrofe ecologice, descindeau în localurile cu prostitutae pentru a pedepsi luxuria etc. Aici vedem cum „morții care nu vor să moară” dau de cap poliției locale și vâră groaza în vii. Filmul ne trece și prin genul „gore”, al vărsării de sânge, dar și prin comedia horror, într-o combinație specifică stilului cineastului american. Sunt secvențe în care, în loc să mori de groază, e posibil să mori de râs. Avalanșa aceasta a zombilor are și momente când ți se îngăduie detașarea, dar e bine să fii la curent cu convențiile genului, ca să nu iei totul prea în serios.

Nu putem trece peste aspectul parabolic al povestirii. În fond, tema morților care se hrănesc cu vii resuscitează, reiterând-o, eterna bătălie a supraviețuirii, devenită în zilele noastre mai acută ca oricând. Fără îndoială, Jim Jarmush, un veritabil maestru al zombificării, știe să creeze atmosfera morbidității și a înspăimântării. În orășelul menționat, luna stă tot timpul pe cer, iar lumina zilei se ivește doar din când în când, imprevizibil. Străzile sunt cutreierate de acești indivizi robotizați, care bat uneori la ușa celor încă în viață. Stilistic individualizat, printr-o alchimie savantă, ce face evident jocul cu clișeele genului, filmul ne trimite cu gândul și la alți autori din aceeași familie: John Boorman, Brian De Palma, Francis Ford Coppola, Roman Polanski, Quentin Tarantino (aflat și el în festival, dar cu un alt tip de narațiune), Takeshi Kitano, John Woo. În această suită, Jarmusch se plaseză la un loc distinct. El a știut să picure acizii unor comportamente bizare, de unde și ingerințele comediei trăznite, în cea mai bună tradiție a cinematografului american. A făcut-o încă de la primele creații. Cu acest al 13-lea lung metraj, cineastul începe cumva să se autociteze. Mai mult, la Cannes are deja o pistă proprie, bine demarcată. Subtilitatea umorului lui a fost repede remarcată și premiată. Când lua Palme d’Or pentru scurt metraj, în 1993, cu Coffee and Cigarette, dovedea capacitatea de a construi cu mijloace minimaliste, o comedie absurdă, cu mult dialog într-un singur plan. Este deținătorului Camerei d’Or, obținută în 1984, cu Stranger than Paradise, filmul său cel mai bine cotat. Și Broken Flowers, exercițiul social caleidoscopic, în notă slapstick, mustind de ironii și de situații imprevizibile, reținea atenția juriului din 2005, atribuindui-se Marele Premiu. Practică dezinvolt călătoriile în destinul individului și o face cu un remarcabil farmec ofensiv, deținător al științei sarcasmului. Digitațiile pe tema vampirismului se văd și în alte titluri, printre care, de pildă, Only Lovers Left Alive.

Trecând în prealabil prin mai multe profesii (inginer de sunet, director de imagine, asistent de producție, actor și muzician), regizorul știe să-și facă o echipă. Am putea deschide aici o paranteză spre a menționa colaborarea cu actorii, între care cel mai des chemat la cadru este inepuizabilul Bill Murray. Ne reîntâlnim în recentul său film și cu Tilda Swinton și Adam Driver. Și echipa artistică și tehnică păstrează datele colaborării constante.

CTP il face PRAF pe Gica Hagi! Cel mai dur ATAC la Rege! Ce l-a scos din minti pe jurnalist

Pagina 1 din 2


Tag-uri: cannes, romero, zombi



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI