Evenimentul Zilei > Actualitate > Zi neagră pentru români. Se dublează întreţinerea şi cresc impozitele
Zi neagră pentru români. Se dublează întreţinerea şi cresc impozitele

Zi neagră pentru români. Se dublează întreţinerea şi cresc impozitele

Statul vrea să majoreze taxele locale cu 16,05% de la anul, ceea ce înseamnă că bugetul românilor se va diminua cu cel puţin câteva zeci de lei

Intenţia guvernului de a majora taxele locale cu 16,05% de la 1 ianuarie, crescând nivelul impunerilor din prezent cu cel al inflaţiei din ultimii trei ani, va da bătăi de cap românilor.
În timp ce bugetele autorităţilor locale vor creşte cu circa 530 de milioane de lei, după cum scrie în proiectul de hotărâre de guvern, românii şi-ar putea vedea golite bugetele familiei cu câteva zeci şi, în unele cazuri, chiar sute de lei. Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât aceste scumpiri se adaugă celor de la gaze, energie, mâncare şi produse accizabile.
Şi amenzile se scumpesc
Taxele afectate de noul proiect de hotărâre, care este de aşteptat să fie aprobat în curând, vor fi cele pe case, terenuri, crescând totodată şi nivelul amenzilor aplicate de autorităţile locale. Concret, dacă pentru un apartament cu trei camere din Capitală s-a plătit în 2012 un impozit de 130 de lei, nivelul va creşte la 150,8 lei, în urma indexării cu 16,05%, diferenţa fiind de circa 20 de lei. Situaţia se complică pentru cei care deţin şi un teren. De exemplu, cel mai ieftin impozit pentru un hectar de teren situat într-o zonă intravilană creşte de la 153 de lei/ha la 178 de lei/ha. Iar suma cu care se cotizează la stat va fi rotunjită binişor în cazul celor care au nevoie de eliberarea unui certificat, aviz sau a unui titlu de proprietate pentru că toate taxele aferente vor creşte de la anul. Vestea bună este că impozitele pe maşini nu vor fi afectate. Pentru motorete, scutere, motociclete, autoturisme, autocare, autobuze, microbuze, tractoare şi vehicule grele, impozitele nu au fost indexate deoarece la data adoptării lor au trecut mai puţin de trei ani.
Potrivit proiectului de hotărâre, autorităţile administraţiei publice locale pot ” ccompleta , modifica sau abroga, după caz, hotărârile adoptate cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013, în termen de 45 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial”. Concret, acestea pot decide să aplice o cotă mai redusă de creştere a impozitelor locale, decât cea prevăzută de lege. Cu toate astea, spun analiştii fiscali, experienţa ultimilor ani a demonstrat că majoritatea au crescut taxele până la plafonul maxim permis de lege.
Foamea de bani face autorităţile neprietenoase
„Nu am văzut în trecut autorităţi mai permisive şi altele mai puţin permisive. Din nevoie de bani, majoritatea au urcat nivelul taxelor până la plafonul maxim permis de lege”, a spus pentru EVZ Alexandru Milcev, Senior Tax Manager at Ernst & Young Romania.
Cei mai afectaţi de noile schimbări fiscale vor fi românii care deţin atât terenuri cât şi case
16,05 procente se vor adăuga la impozitul pe casă şi pe teren

CITIŢI ŞI:

  • ÎNTREŢINEREA SE DUBLEAZĂ în Bucureşti! Oprescu nu mai dă subvenţii, aşa cum a promis
  • Încă o bucurie pentru români: cresc taxele pe casă şi terenuri cu 16%. Explicaţia: NU MAI SUNT BANI!
  • Cum a ajuns Guvernul să menţină cota unică
  • Guvernul a găsit o nouă metodă de a face rost de bani: Penalităţi de 30% pentru obligaţiile fiscale nedeclarate