Tensiuni la Casa Albă. Mărul discordiei, Iranul

Tensiuni la Casa Albă. Mărul discordiei, Iranul

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, vrea să convingă opinia publică americană că relația cu președintele Donald Trump este „bună”, deşi a recunoscut că este în dezacord cu șeful statului în legătură cu acordul din domeniul nuclear cu Iranul.

Tillerson a explicat că are divergențe de opinie asupra unor chestiuni precum Joint Comprehensive Plan of Action şi a felului în care ar trebui să fie folosit, dar a ținut să sublinieze că „dacă nu am avea aceste diferenţe, nu sunt sigur că i-aş fi de folos.”

Donal Trump i-a subminat de mai multe ori activitatea secretarului de stat american prin postările pe care le face pe Twitter și cu toate acestea Tillerson a insistat că este în relaţii bune cu Trump. 

„Mă sună noaptea târziu în weekend-uri când îi vine ceva în minte şi vrea să vorbim. Mă poate suna la orice moment, oricând, dar este o relaţie foarte deschisă, una în care mă simt destul de confortabil să îi spun opiniile mele", a mărturisit secretarul de stat.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi au avut viziuni diferite şi în legătură cu alte subiecte, cum ar fi criza din Qatarul şi mediul. Tillerson, fost director al companiei Exxon, a fost în favoarea rămânerii Statelor Unite în Acordul de la Paris privind clima, însă Trump a decis retragerea Washingtonului.