Evenimentul Zilei > International > Se întâmplă în Belarus: Ministrul de externe, demis din cauza unor jucării
Se întâmplă în Belarus: Ministrul de externe, demis din cauza unor jucării

Se întâmplă în Belarus: Ministrul de externe, demis din cauza unor jucării

Preşedintele Belarusului, Alexander Lukaşenko, l-a demis pe ministrul de externe astăzi, la două săptămâni după incidentul diplomatic cu Suedia şi Uniunea Europeană, când sute de ursuleţi de pluş au fost "paraşutaţi" în fosta regiune sovietică.

Sergei Martinov, care deţinea postul din 2003, a fost demis fără a i se oferi vreo explicaţie. Lukaşenko l-a numit în funcţie pe Vladimir Makei, fost şef al echipei sale.

La începutul lunii, Belarus a expulzat ambasadorul Suediei, după ce un avion aparţinând unei firme din această ţară a aruncat peste 800 de ursuleţi de pluş în Belarus, fiecare purtând un mesaj pro-drepturile omului.

Lukaşenko a demis doi generali, printre care şi şeful aviaţiei, şi le-a transmis noilor responsabili să folosească armele din dotare dacă se vor înregistra evenimente similare. Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Minsk sunt tot mai reci.

Lukaşenko, care este la putere din 1994, este supranumit "Ultimul dictator al Europei".

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: