Evenimentul Zilei > Social > „MASAJ GRATUIT şi vă trec nervii”. Discuţii la MOAŞTELE SFÂNTULUI DIMITRIE
„MASAJ GRATUIT şi vă trec nervii”. Discuţii la MOAŞTELE SFÂNTULUI DIMITRIE

„MASAJ GRATUIT şi vă trec nervii”. Discuţii la MOAŞTELE SFÂNTULUI DIMITRIE

"Veniţi la masaj gratuit şi vă trec nervii", o sfătuieşte o femeie între două vârste pe o bătrână care spunea că trăieşte degeaba. "Sunt aici ca să m-ajute Dumnezeu", îi răspunde, nervos, septuagenara. Discuţia s-a iscat la coada pentru moaştele Sfântului Dumitru.

Credincioşii aşteaptau în tăcere, dar o ţigancă tânără care vinde busuioc i-a provocat la vorbă.
Coadă de boli şi baticuri negre
„O să-ţi treacă, e pe bază de pietre”, insistă femeia, în timp ce-şi dezveleşte mâna cu inele mari, aurii, pe fiecare deget şi cu o brăţară maro, din trei şiruri de mărgele. „E un masaj cu pietre. Eu am avut reumatism, mâna ruptă, dureri de spate şi probleme cu ficatul. Mi-au trecut”, mai încearcă ea.
N-apucă să încheie propoziţia, că bătrâna căreia i se adresează sfaturile începe „Eee, şi eu am avut… şi ulcer şi cu inima”, spune ea, apăsat, cu privirea spre biserică. Alte trei femei cărunte, cu părul scurt şi cu paltoane din stofă se alătură discuţiei. „Bărbată-miu a fost bolnav tare şi l-a ajutat sfântul”. Toţi din jur îngână aprobator.
„Eu am venit de la Cluj, am auzit că-i şi Sfântul Nectarie aici”, spune o altă bătrână, cu pielea zbârcită şi ochii mari, albaştri. Cei din jur spun, fiecare, din ce oraş au venit. Iaşi, Roşiori, Craiva. Moaştele Sfântului Nectarie, considerat vindecător de boli, au fost aduse din Grecia special pentru această sărbătoare.
Coada se întinde pe trei străzi, în jurul Patriarhiei. Bătrâne cu baticuri negre, altele cu capul dezgolit şi cărunt şi bătrâni cu paltoane tot negre înaintează, cuminţi, câte doi paşi odată la cinci minute, la indicaţia jandarmilor.
Unii încearcă să fenteze coada şi sar gardurile spre drumul pe care se întorc cei care s-au închinat deja. Nu le merge. Jandarmii îi trimit, sec, la rând, adică doi kilometri mai încolo. „Azi s-au închinat toţi preoţii la moaşte, de-aia durează atât”, explică, resemnată, o femeie.
Fetele pozează
Sus, la moaşte, lângă biserică, predica părintelui răsună în difuzoare. Un careu din garduri albastre înconjoară raclele şi-i desparte pe cei care se roagă de cei care asistă mai distant la eveniment.
Oamenii trec şi se-nchină, îşi fac cruce, se uită spre cer şi pleacă în linişte. Înghesuială e doar la cele două tarabe cu icoane, cărţi de rugăciuni, mărgele şi cruci colorate.
Trei tinere dichisite, de 15-16 ani, chicotesc când trec pe lângă camerele de filmat ale unor operatori TV. „Am venit cu clasa”, râd ele la reporteriţa care se pregătea să le-ntrebe ceva.
Îşi aranjează părul, iau o poziţie de model aflat la o şedinţă foto şi repetă propoziţia în faţa camerei, ca şi cum operatorul nu le-ar fi filmat şi până acum.
După coadă, rugăciune
După ce sărută raclele şi-şi fac, amplu, semnul crucii, credincioşii se duc spre biserică. Aici, aglomeraţie şi linişte. Se ţine liturghia. Din când în când, se aude câte-o voce de femeie bătrână care fredonează conştiincios cântările bisericeşti.
Un careu mare de flori împrejmuieşte o podea inscripţionată cu rugăciuni. Crini, crizanteme albe şi galbene şi trandafiri vişinii stau în vaze de porţelan peste o placă de marmură tot albă. De jur împrejur, credincioşii se închină şi lasă câte-o candelă aprinsă. Apoi pleacă.
În genunchi rămâne doar o tânără care priveşte, pierdut, vitraliile. E slabă, nemachiată şi îmbrăcată în haine negre de călugăriţă şi nu-i dai mai mult de 25 de ani.
Cruci peste cruci şi iubire de-aproapele
În biserică, toată lumea e îngăduitoare. Oamenii fac loc unor femei cu copii în braţe şi chiar le îndeamnă să treacă în faţa lor ca să ajungă la preot. În timpul predicii, unii enoriaşi rămân neclintiţi, cu ochii spre altar, alţii se închină până la pământ şi toţi îşi fac încontinuu semnul crucii.
În mulţimea dezordonată, se formează un culoar. De o parte şi de alta a lui, un tânăr şi-o tânără se regăsesc şi se salută. „Pân’ la cât ai stat azi-noapte?”, o-ntreabă el. „Până pe la 3. Apoi, n-am mai rezistat. N-am avut voinţă”, îi mărturiseşte ea „păcatul”, zâmbindu-i galeş şi atingându-i braţul peste spaţiul format între ei.
Slujba se termină, lumea se îmbulzeşte spre ieşire, cu spatele la altar, fără să se-nchine.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: