"Diavolul în istorie" este o carte despre pasiuni politice, radicalism, idealuri utopice şi consecinţele lor catastrofale în perioada experimentelor de inginerie socială generalizată specifice secolului douăzeci. Este propria mea interpretare asupra a ceea Hannah Arendt a descris drept "furtunile ideologice" ale unui veac care a excelat prin violenţă hubris, barbarie şi suferinţă.

Sociologul Daniel Chirot consideră că volumul este "un extins eseu asupra originilor intelectuale, crimelor şi eşecurilor celor mai rele tipuri de regimuri totalitare ale secolului douăzeci, fascismul şi comunismul." El afirmă că analiza propusă "oferă excelentă explicaţie a cauzei pentru care idealurile utopice menite să depăşească relele capitalismului, ale democraţiei burgheze, au dat greş atât de spectaculos şi au produs un rău atât de masiv." Într-adevăr, este vorba despre o carte despre incarnarea in istorie a unor principii nihilist diabolice fundamentate pe subjugarea indivizilor in numele unor scopuri presupus pure şi purificatoarea. Propun aşadar o examinare politico-filozofică a modului în care aspiraţii utopic- maximaliste au dus la coşmarul lagărelor de concentrare din Uniunea Sovietică sau Germania nazistă. La baza opţiunii comparatiste stă o întrebare centrală identificată de editorialistul J. P. O'Malley în recenzia sa la volum apărută pe 28 septembrie în publicaţia "The Daily Beast", portalul online al săptămânalului "Newsweek". Această întrebare este "Cum a fost posibil ca două ideologii care par a fi total opuse - una de extremă stânga, cealaltă de extremă dreapta - să ajungă să comită atrocităţi a căror natură este atât de asemănătoare?". Scopul acestui proiect la care am lucrat cel puţin opt ani a fost de a oferi unei categorii largi de cititori câteva concluzii privind o perioadă care a fost un cataclism pe care cuvintele cu greu îl pot reprezenta. Secolul douăzeci a lăsat ca moştenire o enormă devastare, zeci de milioane de cadavre, mituri eşuate, promisiuni trădate şi traume (individuale sau colective) neasumate. Comunismul şi fascismul nu pot fi înţelese fără a ţine cont de rolul central a ceea ce Albert Camus a numit "universul concentraţionar". Ce s-a întâmplat în lagărele de concentrare naziste şi comuniste a distrus elemente fundamentale ale umanităţii precum solidaritatea, raţiunea şi compasiunea. Fundamentul acestor erori a fost credinţa oarbă în posibilitatea ca fiinţele umane să devină subiecţi ai unei inginerii sociale radicale realizată de apostolii autoproclamaţi ai fericirii universale. Comunismul şi fascismul au fost mişcări revoluţionare de masă care au detestat şi denunţat liberalismul, democraţia şi parlamentarismul drept forme degenerate ale politicului. Ele au fost proiecte istorice de realizare imanentă a comunităţii prefecte - de clasă sau de rasă. Pentru a parafraza cuvintele scrise pe coperta volumului de istoricul Timothy Snyder, "Diavolul în istorie" discută problema fundamentală a secolului XX - răul provocat de întruchiparea politică a unor ideologii unilateral şi criminal utopice. Nu în ultimul rând, aşa cum remarcă profesorul de la Universitatea Yale, studiul a reprezentat un efort intelectual bazat pe "experienţă personală asumată." Înţelegerea consecinţelor unui veac fără precedent ca brutalitate şi violenţă exterminatoare, presupune identificarea morală cu cei care au suferit direct şi indirect de pe urma politicilor criminale ale comunismului şi fascismului. Secolul douăzeci a lăsat ca moştenire o enormă devastare, zeci de milioane de cadavre, mituri eşuate, promisiuni trădate şi traume neasumate. CITIŢI ŞI:

• SENATUL EVZ. Diavolul în istorie: Despre comunism şi fascism (I)