Discuţiile s-au purtat în mod agresiv şi pătimaş, tema centrală a acestora fiind uneori legată de conservarea mediului şi neafectarea ecologică a zonei, alteori de conservarea patrimoniului şi de importanţă arheologică a Roşiei Montane şi întotdeauna de rentabilitatea proiectului, de avantajele şi dezavantajele pe care statul român, noi toţi cetăţenii, le-am avea la capătul exploatării aurului de la Alburnus Maior.
Eu nu sunt nici ecologist, nu am nicio înţelegere specială a rentabilităţii sau nerentabilităţii unei exploatări aurifere ca aceea de la Roşia Montană. Am însă preocupări profesionale legate de o zonă de importanţă arheologică deosebită cum este cea de la Roşia Montană.
Ceea ce am să încerc să fac în continuare nu are să fie nimic mai mult decât o relatare, pe cât sunt în stare de obiectivă, a unei recente vizite la Roşia Montană, vizita ce a urmat unui interesant seminar consacrat cercetărilor efectuate în ultimii ani în zona săpăturilor arheologice.
Lăsând cu totul la o parte rentabilitatea economică, ca şi întregul folclor care s-a dezvoltat în jurul grupurilor de interese care încearcă să îşi adjudece resursele de la Roşia Montană, lăsând cu totul la o parte tehnologiile şi riscurile ecologice pe care eventuala utilizare a acestora o reprezintă, lăsând cu totul la o parte discuţia extrem de aplicată din jurul intereselor care s-ar afla în spatele unor organizaţii neguvernamentale sau a altora, am să încerc să vă povestesc în exclusivitate ceea ce am văzut cu proprii mei ochi.
Am văzut în primul rând haldele de steril rămase în urma exploatărilor miniere succesive, mai ales în urma exploatărilor din perioada comunistă, am văzut apoi efortul unor oameni de a ecologiza unele dintre aceste zone prin plantarea unor plase speciale şi apoi prin plantarea de puieţi, am văzut o localitate care cu o sută de ani în urmă trebuie să fi arătat foarte bine şi care astăzi prin efortul celor care încă nu extrag aurul de la Roşia Montană pare să reînvie graţie unui amplu program de achiziţionare şi de renovare a clădirilor vechi din localitate, am mai văzut un mic muzeu atent organizat şi bine condus şi am văzut colecţia de volume care exprimă cercetările arheologice (şi nu numai) desfăşurate la Roşia Montană în ultimii ani şi care readuc întreaga zonă în circuitul cunoaşterii arheologice internaţionale.
Dar dintre toate lucrurile pe care le-am văzut cel care m-a impresionat în cea mai mare măsură a fost felul în care un curs de apă ce iese din munte de culoare purpurie şi care câţiva metri mai încolo, după ce a trecut prin staţia de epurare, curge mai departe dar de data aceasta apă este cât se poate de limpede.
Pe toate acestea le-am văzut la Roşia Montană.
Eu nu sunt ecologist, am însă preocupări profesionale legate de o zonă de importanţă arheologică deosebită cum este cea de la Roşia Montană