Evenimentul Zilei > Actualitate > Philip Gordon: Ştiu că unii se gândesc să organizeze un alt referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu
Philip Gordon: Ştiu că unii se gândesc să organizeze un alt referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu

Philip Gordon: Ştiu că unii se gândesc să organizeze un alt referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu

Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că este la curent cu intenţiile unor politicieni de a organiza un nou referendum pentru a-l înlătura pe preşedintele Traian Băsescu. Oficialul american a subliniat însă că trebuie respectate prevederile constituţionale.

"Ştiu că unii în România se gândesc să organizeze un alt referendum, găsind astfel alte metode de a-l înlătura pe preşedinte. Trebuie subliniat din nou că trebuie respectate procedurile constituţionale. Dacă preşedintele este nepopular, iar mandatul său nu reflectă voinţa populară, atunci alegerile libere şi corecte sunt modul în care trebuie adresată aceasta. Şi dacă acesta este modul prin care România va merge mai departe, cred că credibilitatea sa ca o democraţie puternică şi partener al SUA va continua să crească", a spus Philip Gordon, citat de mediafax.ro.

Declaraţia sa a fost făcută într-un briefing de presă la sfârşitul săptămânii trecute, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist român despre ce ar trebui să facă România în viitor pentru a-şi recâştiga încrederea şi dacă Washingtonul mai este îngrijorat cu privire la situaţia din România.

"Îngrijorările noastre în acest caz particular au avut de-a face, aşa cum bine ştiţi, cu eforturile de a schimba rezultatele aparente ale referendumului de demitere a preşedintelui. Am fost şi suntem foarte atenţi să nu interferăm în afacerile interne ale României, însă am vrut să fie clar că lumea, comunitatea internaţională, nu va considera legitimă schimbarea procedurilor de vot după desfăşurarea referendumului şi în contradicţie cu ceea ce Curtea Constituţională a hotărât. Am subliniat importanţa respectării oricărei decizii a Curţii Constituţionale, iar acesta a fost testul credibilităţii democraţiei din România. Şi sunt mulţumit că pot spune că aceasta este ceea ce şi guvernul a făcut în cele din urmă. Cu toate că am auzit despre posibile fraude ale votului şi deliberări despre un potenţial refuz de a accepta hotărârea Curţii Constituţionale, Curtea a decis, listele de votanţi care au fost folosite au fost respectate, iar preşedintele suspendat a fost reinstaurat conform statului de drept. Iar acesta este rezultatul corect", a mai spus Gordon.

Oficialul Departamentului de Stat declara şi în urmă cu o săptămână că Administraţia SUA este mulţumită de faptul că Guvernul de la Bucureşti îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale.
Philip Gordon a făcut în 13 august o vizită la Bucureşti, "pentru a discuta despre îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu ultimele acţiuni guvernamentale care ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului". El a avut întâlniri cu Traian Băsescu, suspendat din funcţie la acea vreme, cu preşedintele interimar de atunci, Crin Antonescu, cu premierul Victor Ponta, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.
La finalul vizitei, Philip Gordon a declarat că SUA susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti, precizând că a auzit "ceea ce trebuia" de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceştia vor respecta ce au spus.
De asemenea, Philip Gordon a spus, într-o întâlnire la Bucureşti cu reprezentanţi ai societăţii civile, că nu s-ar fi aflat în România la mijlocul lunii august dacă Statele Unite nu ar fi avut senzaţia că aici se întâmplă ceva foarte important şi care alunecă în direcţia greşită.
CITIŢI ŞI:

  • Gordon: SUA susţine cele 11 puncte exprimate de CE
  • Gordon i-a spus lui Ponta că este preocupat de decizia CCR în cazul referendumului
  • Philip Gordon: Îngrijorările Departamentului de Stat sunt legate de suspiciunea că la referendum au avut loc fraude de amploare
  • Philip Gordon, adjunctul lui Hillary Clinton l-a vizitat mai întâi pe Traian Băsescu