Obiectivul Dreptei: 130 de parlamentari

Obiectivul Dreptei: 130 de parlamentari

Protocolul Alianţei România Dreaptă va fi semnat în weekend doar de PDL, PNŢCD şi Forţa Civică

Liderii Alianţei România Dreaptă (ARD) au căzut de acord asupra ultimelor modificări ale protocolului de funcţionare a formaţiunii, document care va fi semnat în acest week-end. Ulterior, liderii partidelor componente vor trece la negocierea candidaturilor pentru Parlament. Pentru că nu şi-a putut înregistra la timp partidul la Tribunal, din cauza unei contestaţii, preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu, nu va putea semna protocolul alături de celelalte trei formaţiuni. Astfel, documentul va fi parafat doar de liderii PDL, PNŢCD şi Partidul Forţa Civică. Mihail Neamţu a negociat, însă, să intre în cursa pentru parlamentare pe listele PNŢCD. Alianţa România Dreaptă are drept obiectiv în alegerile parlamentare obţinerea de 130 de locuri de deputaţi şi senatori. PDL a anunţat deja că intenţionează săşi păstreze toate locurile de parlamentari actuale, urmând ca partenerilor din Alianţă să le revină colegiile care nu sunt ocupate în prezent de un PDL-ist. Singurul democrat- liberal care a anunţat că nu va mai candida este senatorul Radu Berceanu (Dolj). Fără traseişti Preşedintele Comisiei de Etică a PDL a definitivat criteriile de selecţie a candidaţilor, criterii acceptate de toate partidele din ARD. Astfel, în viitorul Parlament nu vor putea intra "traseiştii", în special parlamentarii care au trecut de la PDL la alte partide. De asemenea, nici cei care au adus prejudicii de imagine partidului, sau cei care au avut o condamnare definitivă. "Unii oameni care au plecat de la PDL- cum ar fi cazul domnului Pirpiliu, a domnului Liga- nu pot intra pe listele Alianţei în viitoarea competiţie electorală. Prima condiţie pe care PDL a pus-o şi cu care ceilalţi parteneri au fost de acord, a fost interzicerea traseismului politic între membrii partidelor acestei Alianţe", a declarat săptămâna aceasta vicepreşedintele PDL, Radu F. Alexandru, într-un interviu acordat "Evenimentului zilei". Pe listele pentru alegerile parlamentare nu vor figura politicieni care au dezertat din PDL CITIŢI ŞI:

  • Cristian Preda: Un eşec al constituirii Alianţei Dreptei ar fi un premiu pentru USL
  • MRU îi cheamă în partidul său pe susţinătorii săi din Iniţiativa Civică de Centru Dreapta
  • Noua Republică, atac la MRU: Devine o dezamăgire pentru electoratul de dreapta
  • Traseiştii agită apele în interiorul marii Alianţe a Dreptei
  • INTERVIURILE 2+1. Mihai Răzvan Ungureanu: "Antonescu vrea să atragă atenţia printr-un naţionalism de grotă" | VIDEO