Evenimentul Zilei > Social > Noul ICR: Institutul Cântarea României
Noul ICR: Institutul Cântarea României

Noul ICR: Institutul Cântarea României

Senatul a finalizat, în aceste zile, politizarea instituţiei, aşa cum a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă guvernul USL

În afară de Andrei Marga, în conducerea institului au ajuns un cadru didactic de la Academia de Poliţie, un director de bibliotecă judeţeană şi un om de afaceri din lumea filmului. Ei înlocuiesc nume prestigioase precum Gabriel Liiceanu, Paul Cornea, Alexander Baumgarten sau Sorin Ioniţă, personalităţi care făceau parte, fără a fi plătite, din consiliul de conducere al Institutului Cultural Român. Există toate şansele ca acest institut să redevină o extensie a căminelor culturale de la ţară, unde sătenii se strângeau pentru a urmări un spectacol de folclor "autentic".
ICR, tranşat între tabere
Înainte ca guvernul Ponta să-şi propună să scape de Horia-Roman Patapievici, preşedintele României era cel care numea conducerea ICR, însă propunerile veneau de la mai multe instituţii, inclusiv uniunile scriitorilor, arhitecţilor sau compozitorilor. Acum, ordonanţa emisă de USL lasă partidelor parlamentare această putere. În consecinţă, PSD l-a pus să supravegheze ICR pe Ştefan Mitroi, fost ziarist la "Scânteia Tineretului", "Azi" şi "Dimineaţa", acum cadru didactic la Academia de Poliţie, precum şi pe Octavian Sachelarie, director la biblioteca Argeş. Scriitorul Horia Gârbea a fost ales vicepreşedinte al ICR, cu susţinerea PSD şi PNL, dar presa pretinde că el are, de fapt, sprijinul politic al UNPR, întrucât mai multe manifestări culturale organizate de acesta au fost sponsorizate de primăria de sector condusă de Nicolae Onţanu.
Prin comparaţie, printre cei care au cerut menţinerea statutului ICR şi au apărat activitatea acestei instituţii în perioada în care era condusă de H.R.Patapievici s-au aflat doi laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller şi Tomas Tranströmer.
Marga duce cultura înapoi în 1950
Din Germania, Andrei Marga a trimis o lungă scrisoare în care explică obiectivele sale pompoase şi insistă pe promovarea "valorilor consacrate". "Atunci când este vorba despre reprezentarea culturii naţionale, ICR trebuie să pună în prim plan i n i ţ i a t i vele c u l t u r a l e reuşite, operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice, iar toate acestea există în România", opina noul director al instituţiei. El vrea totodată să pună accentul pe "consacrarea ideilor româneşti" şi pe "un pluralism sănătos".
Marga a mai anunţat că ICR va avea ca scop "producerea de noi valori", o teorie desprinsă din ideologiile comuniste şi naziste, când scriitorii erau consideraţi – de către Stalin – "ingineri ai sufletelor".
"ICR devine un fel de uniune de creaţie de tip stalinist?", se întreabă Vladimir Tismăneanu. Şi studenţii de la Arte au protestat faţă de intenţia de a promova doar valori consacrate şi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de atacul lui Marga împotriva tinerei generaţii.
Şi în perioada 1990 – 2004, când Fundaţia Culturală Română, devenită ulterior Institutul Cultural Român, era condusă de un apropiat al lui Ion Iliescu, scriitorul Augustin Buzura, au fost promovate opere ale unor autori "consacraţi".
Rezultatul a fost că, în 2005, subsolul ICR era plin de opera literare aflate "pe stoc", potrivit mărturiilor lui H-R. Patapievici.
Marga face însă un pas înapoi şi mai mare şi pare că intenţionează să întoarcă acest institut în perioada regimurilor totalitare.
Andrei Marga promite că va "debirocratiza şi defeudaliza ICR, încât orice cetăţean roman să se poată adresa cu încredere instituţiei"
Mandatul lui H.R.P.
În 2005, când Patapievici a ajuns la conducerea ICR, bugetul instituţiei era de circa două milioane de euro. În 2011, el a ajuns la peste 12 milioane de euro. În 2012, cabinetul Boc alocase ICR nu mai puţin de 43 de milioane de lei, dar, fără explicaţie, guvernul Ponta a tăiat 14,5 milioane de lei (circa 33%). În 2005, funcţionau în străinătate cinci institute, din cele 19 care ar fi trebuit să existe, legal. În 2011 erau 17 institute, plus "o extensie", la Seghedin, în Ungaria. Între 2010 şi 2011, Patapievici a condus EUNIC, reţeaua europeană a institutelor culturale. Totuşi, mandatul lui Patapievici a fost marcat de acuzaţii permanente potrivit cărora resursele institutului sunt folosite de "oamenii lui Băsescu". În 2008, ICR s-a confruntat cu cel mai violent scandal public, după ce un artefact adus la o expoziţie la New York a fost criticat de un român de la "New York Magazin", o publicaţie a diasporei. ICR a fost acuzat de antisemitism, iar Senatul României, condus de Nicolae Văcăroiu, l-a însărcinat pe Adrian Păunescu să cerceteze situaţia.
10 ani de ICR. Apoi decesul
Alexandra Olivotto
Câţiva intelectuali au comentat pentru EVZ existenţa de până acum a instituţiei, valul de abjecţii care s-au abătut asupra sa, viitorul ei sinistru şi politizarea excesivă.

În timp ce Andrei Marga a fost confirmat preşedinte al Institutului Cultural Român, iar Horia Gârbea şi Vlad Simon au primit funcţiile de vicepreşedinţi, intelectualii din România observă că programele implementate pe vremea lui Horia-Roman Patapievici se duc pe apa sâmbetei după tăierea fondurilor, că la ICR se pregăteşte un şir de demisii, că se produce o politizare masivă prin includerea în conducere a 14 membri numiţi de Senat şi că direcţia impusă de Marga „sună a politică mică, nu a cultură”. Ioana Pârvulescu, Mircea Vasilescu şi Dan Croitoru au vorbit pentru EVZ despre istoria instituţiei şi despre decesul ei, în timp ce Corina Şuteu a arătat într-o declaraţie referitor la demisia ei de ce nu vrea să participe la o „agonie instituţională”.
Scriitoarea Ioana Pârvulescu:
„Se întâmplă atât de rar să spui, la noi, în privinţa unei instituţii de stat, «Uite că se poate, jos pălăria!» Aşa s-a întâmplat cu ICR-ul în perioada domnului Horia Patapievici şi a echipei lui (îi pomenesc doar pe Tania Radu, Mircea Mihăieş, Catrinel Pleşu, Dan Croitoru, Oana Suciu, Adrian Motoca, dar să nu-i uităm şi pe cei din străinătate, de la Stockholm, Viena, Madrid şi din câte alte mari oraşe).
Lucrurile au fost gândite de aceste echipe profesioniste à la longue, cu programe generoase, în stare să schimbe prejudecăţile puternice care există la ora asta în lume, la adresa românilor. Pentru că atunci când până şi la Polul Nord poţi întâlni, probabil, un cerşetor din România cu mâna întinsă a milogeală, când în ziare apar numai ştiri despre performanţele corupţiei de la noi şi despre ingeniozitatea hoţilor de buzunare, a infractorilor de tot soiul, cultura noastră, oferită cu inteligenţă şi fără părtinire drept contraimagine, putea să încline balanţa în favoarea României. Desigur, asta implică neapărat fonduri suficiente şi programe temeinic construite.
Despre perioada în care la conducerea ICR-ului a fost prozatorul Augustin Buzura nu pot să spun nimic: activitatea Institutului a fost în acei ani atât de discretă şi de fragilă, încât n- a ajuns până la mine. Despre perioada care urmează n-am cum să spun ceva, dar declaraţiile făcute până acum de domnul Marga m-au speriat, pentru că sună a gol şi a limbă de lemn. Sună a politică mică, nu a cultură.”
Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema veche”:
„Pe vremea când se numea Fundaţia Culturală Română (1990-2004), era mult de defrişat: trebuia ştearsă amintirea propagandei comuniste în exterior, trebuia învinsă suspiciunea românilor din exil faţă de «stilul securistic» al instituţiilor româneşti, trebuiau trecut pragul unor instituţii culturale străine etc. Sub conducerea lui Augustin Buzura, FCR a făcut o bună parte din toate acestea. N-a avut ceea ce se cheamă o strategie sau un sistem, dar i-au ieşit bine multe lucruri. Şi, mai ales, a ajuns, dintr-o «chestie suspectă» despre care se credea că e manevrată de fosta Securitate, o instituţie onorabilă şi frecventabilă. În ultima perioadă a mandatelor sale, Augustin Buzura s-a străduit să obţină de la Parlament o lege acceptabilă de funcţionare a Institutului Cultural Român (şi, parţial, a reuşit – proiectul iniţial conţinea multe aberaţii…). Dar FCR obosise, odată cu preşedintele său.
Horia-Roman Patapievici a făcut, din ICR, o instituţie normală şi funcţională, care poate sta alături de orice asemenea entitate din alte ţări – Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe, Institutul Cervantes… A avut o viziune, a format o echipă solidă şi competentă, a introdus criterii pentru selecţionarea programelor/proiectelor culturale, a realizat parteneriate importante. Din păcate, în spaţiul nostru public atât de primitiv, la public au „prins” doar câteva scandaluri create de maşinăria propagandistică: «poneiul roz», «atitudinea antiromânească a lui HRP» şi alte asemenea prostii.
Faptele – adică o construcţie instituţională apreciată în lume, peste 300 de cărţi româneşti traduse, sute de evenimente culturale etc. – au fost adesea uitate sau manipulate, astfel încât prima măsură a guvernului USL a fost schimbarea statutului ICR. Mai exact, distrugerea lui. Pentru că, după transferul în subordinea Senatului, a urmat ceea ce era previzibil: numirea conducerii pe criterii politice, prin negociere între partide.
Andrei Marga, noul preşedinte, s-a ilustrat până acum doar printr-un «text programatic» sforăitor şi lemnos în care îşi anunţă niscaiva intenţii vagi despre ce va face la ICR. Deocamdată, Institutul nu mai are buget, mari proiecte pregătite minuţios de ani de zile – precum statutul de ţară invitată acordat României de Salonul de carte de la Paris şi de Târgul de carte de la Goteborg – sunt compromise, iar câţiva dintre excelenţii profesionişti din echipa lui Patapievici şi-au dat demisia. Practic, ICR nu mai există. Mă îndoiesc profund că Andrei Marga vrea şi poate să-l reînvie.”
Dan Croitoru, Secretar general al Institutului Cultural Român:
„În 2005, când Horia-Roman Patapievici, Tania Radu şi Mircea Mihăieş au avut bunăvoinţa de a-mi propune să particip la construcţia noului ICR, nu mi-aş fi închipuit cum va arăta în fapt acest lucru. Nu mă gândeam decât că ne va aştepta o muncă înspăimântătoare pentru a dovedi că în România se pot face promovare şi cooperare culturală la nivelul institutelor culturale cu tradiţie din Occident pe care atunci le avem (şi le avem şi azi, fireşte) drept model. Dar nu speram că ICR va arăta vreodată aşa cum arăta în iunie 2012. Asta pentru că, din vina pesimismului meu deliterios, nu avusesem inteligenţa de a aprecia corect două lucruri: validitatea unei strategii şi competenţa oamenilor care au înţeles s-o pună în operă.
Dacă de ICR se vorbeşte azi cu respect în străinătate şi chiar constituie un exemplu de bune practici, acest lucru se datorează deopotrivă echipei de la conducerea ICR şi tuturor colegilor din ICR Bucureşti şi din cele 17 institute culturale româneşti din lume. Da, e adevărat – şi e un lucru fără precedent în România ultimilor şaptezeci de ani: avem o reţea de 17 institute culturale româneşti în lume. Avem, cu sprijinul programelor ICR, peste 330 de volume, albume şi reviste apărute la edituri din străinătate în mai puţin de 7 ani.
E drept că nu mi-am imaginat nici abjecţiile şi tsunamiul de rea-credinţă care aveau să se abată peste noi. Da, eram naiv, dar asta şi pentru că ştiam că nu existau motive! Între timp, m- am lecuit. Mi s-a dovedit, din iunie 2012 încoace, că avem neistovite resurse de sminteală să distrugem tot ceea ce tot noi am construit cu eforturi supraomeneşti ani de zile. Ne răzbunăm pe ICR că a oferit publicului străin ceea ce ar fi trebuit să schimbe percepţia asupra noastră: oamenii de cultură români şi creaţiile lor. Şi atunci? Oare nu demonstrăm oare încă o dată că nu suntem acolo unde aspirăm să fim pentru că ne urâm prea mult semenii şi mai ales pe noi înşine?
Aş vrea să cred că totul nu se va risipi. Că nu e drept să se rispească. Şi până atunci nu voi înceta să spun: sunt mândru că am fost şi eu parte a proiectului ICR 2005-2012!”
Corina Şuteu, manager cultural şi fost director al ICRNY:
„Schimbarea mandatului Institutului Cultural Român, realizată agresiv, în absenţa totală a unei dezbateri publice şi în contradicţie cu atitudinile şi luările de poziţie ale unui număr impresionant de oameni de cultură şi de artişti din România şi din străinătate, blocarea fondurilor institutului pentru toamna lui 2012 şi compromiterea astfel a unor proiecte deja angajate în colaborare cu parteneri instituţionali americani, imposibilitatea de a planifica programul institutului pentru anul viitor şi, nu în ultimul rând, reîntoarcerea unei abordări arhaice în politica culturală externă a României au determinat depunerea demisiei.
Credem că, în contextul actual, viziunea emancipată, modernă şi sistematizată pe care echipa aflată sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici a pus-o în practică în ultimii ani este definitiv compromisă. Ca profesionişti, nu putem asista pasivi şi nici nu dorim să fim în complicitate cu această agonie instituţională. Cred, personal, de această dată din perspectiva a 20 de ani de expertiză în cooperarea culturală internaţională, că demersul ICR dezvoltat de echipa Patapievici este singurul care poate sincroniza România la caracterul conectiv al lumii culturale moderne. Atât eu, cât şi Oana Radu, rămânem fidele acestui spirit, bazat pe expresia liberă a artelor, pe cosmopolitism şi pe schimb cultural interactiv.”

Ideile lui Andrei Marga despre viitorul ICR

  • „ICR ar trebui să aibă ca scop major producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime. Deci, accentul se mută pe producerea de valori.”
  • „Atunci când este vorba despre reprezentarea culturii naţionale, ICR trebuie să pună în prim plan iniţiativele culturale reuşite, operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice, iar toate acestea există în România.”
  • „Conform legislaţiei, ICR trebuie să mute accentul pe cultivarea unui sănătos pluralism ferindu-se de părţi pris-uri pentru politici respinse de cetăţenii ţării.”
  • „Vom debirocratiza şi defeudaliza ICR, încât orice cetăţean roman să se poată adresa cu încredere instituţiei spre a-şi realiza proiecte culturale competitive. O nouă organigrama, un nou regulament se afla în pregătire, iar Parlamentului României şi comisiilor de specialitate ale acestuia le vor fi prezentate programe şi proiecte de importanţă majoră, spre aprobare.”
  • „ICR trebuie să mute accentul pe întrebări hotărâtoare – ce, cât, cum, unde este prezentă cultura română în lume? – şi să facă multe operaţiuni neglijate: asigurarea prezenţei cărţilor româneşti în bibliotecile lumii, consacrarea de idei româneşti, – – – – folosirea cu rezultate a burselor, cooperarea cu editurile de referinţă străine, ameliorarea situaţiei corpului de traducători, mărirea accesului cititorului român la cărţile de referinţă universală, sporirea relevanţei propriilor edituri, contactul continuu al autorilor cu publicul, instituirea de premii reale pentru opere cu impact societal semnificativ etc.”
  • „În lumea culturii, legitimitatea o oferă opera. Cum s-a spus foarte exact pe meleagurile noastre, tinereţea implica trufie, dar competenta şi meritul sunt altceva. Tema conflictului generaţiilor, exploatată copios în România ultimilor ani, nu a dus la nimic bun:nu a ieşit o operă demnă de acest nume din acest conflict.” 

Bilanţul activităţii ICR în timpul mandatului lui Patapievici

  • peste 4 500 evenimente organizate de institutele culturale româneşti din străinătate
  • peste 500 evenimente în România
  • 337 titluri publicate în străinătate cu sprijinul financiar al ICR
  • peste 350 beneficiari ai burselor şi rezidenţelor ICR
  • 111 proiecte finanţate prin programul CANTEMIR
  • peste 500 cursanţi au învăţat limba română în România (la Bucureşti şi Braşov)

Opinia unui scriitor şi editor
Pe blogul lui, scriitorul Lucian Dan Teodorovici comentează şi scrisoarea-program a lui Andrei: „dincolo de frazele bombastice cuprinse în scrisoarea-program, l-aş întreba pe domnul Andrei Marga ce are în vedere în continuare ICR-ul? Îşi închipuie cumva domnia sa că va reuşi să le impună editurilor străine ce autori/ cărţi să publice? Va convinge editurile că valoarea/competenţa/meritul sînt în altă parte, nu acolo unde, cum s-a spus pe «meleagurile» noastre, există doar «trufie»? Devine ridicol, devine încă o dovadă a faptului că noul şef al ICR-ului habar n-are cum merg lucrurile, desfăşurînd doar o serie de clişee care nu ascund nici un strop de analiză.”
Scriitorul identifică şi un „prim efect Marga”. „Aş mai vrea să subliniez ceva aici: în calitate de editor, dar şi de scriitor, am primit în ultimele zile o serie de mesaje îngrijorate din partea unor editori străini, dar şi dinspre unii traducători. Am confirmări triste: deja au renunţat la cărţi pe care le aveau în vedere pentru traducere şi publicare. Mai mult, mi s-a transmis că, în noua situaţie, probabil se vor reorienta către alte literaturi, deşi mai toţi mi-au spus că regretă asta, pentru că literatura noastră chiar se arătase vie, proaspătă, interesantă din toate punctele de vedere. Este un prim «efect Marga», dar din păcate sînt convins că, în curînd, vor apărea multe altele. Aştept să văd cum îi va convinge noul preşedinte al ICR pe editorii străini să «coopereze», aşa cum afirmă în alt loc al scrisorii- program, să nu se îndepărteze de «meleagurile» astea pe care «tinereţea înseamnă trufie, dar competenţa şi meritul sunt altceva»”, subliniază ironic Lucian Dan Teodorovici.
"(USL – n.r.) a intrat în istorie prin distrugerea singurei instituţii, care, funcţionând în slujba culturii române, a dovedit o eficacitate deplină în capacitatea de a o exporta."
HORIA-ROMAN PATAPIEVICI, fost preşedinte ICR

CITIŢI ŞI:

  • SENAT: Horia Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon, validaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai ICR
  • Andrei Marga, uns şef la ICR în lipsă
  • Andrei Marga, propus de senatorii PSD şi PNL drept preşedinte al ICR
  • Andrei Marga, viitorul şef al ICR. Păcat că Ponta i-a tăiat bugetul
  • Atac la cultură. Fondurile ICR, reduse cu 30%
  • INTERVIU EVZ. Horia-Roman Patapievici, fost preşedinte ICR: "Actuala putere a rupt orice legătură cu intelectualitatea"

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.