Mitt Romney, oficial candidatul republicanilor la prezidenţiale. "Alungaţi-l pe Obama!" - mesajul Convenţiei de la Tampa

Mitt Romney, oficial candidatul republicanilor la prezidenţiale. "Alungaţi-l pe Obama!" - mesajul Convenţiei de la Tampa

Mitt Romney a câştigat marţi seară, conform aşteptărilor, la Convenţia republicană de la Tampa (Florida), votul majorităţii delegaţilor Partidului Republican pentru a-l înfrunta pe Barack Obama la prezidenţialele din noiembrie.

Candidatul a obţinut minimul necesar de 1.144 delegaţi (din totalul de 2.286) în urma centralizării stat după stat, în incinta Tampa Bay Forum, unde se desfăşoară întrunirea republicanilor. Statul New Jersey l-a ajutat să depăşească acest prag.

În absenţa adversarilor, învestirea fostului guvernator de Massachusetts era dincolo de orice îndoială.

Acest ritual perfect uns, ce permite partidului să strângă rândurile în spatele candidatului învingător în primare, este însă crucial, deoarece îi va permite lui Mitt Romney, odată învestit oficial, în cursul zilei de joi, să recurgă la fondurile prevăzute pentru alegerile propriu-zise.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu o coregrafie bine pusă la punct, convenţiile partidelor americane - democraţii au programată reuniunea între 4 şi 6 septembrie - marchează lansarea oficială a campaniei în vederea prezidenţialelor de la 6 noiembrie.

Economie, căsătorie şi distracţie

Oratorii care s-au succedat marţi seară la tribuna Convenţiei republicane ce se desfăşoară la Tampa, în Florida, au rivalizat în amabilităţi pentru actualul preşedinte, democratul Barack Obama, printre care şi un răsunător "alungaţi-l" la 6 noiembrie.

"Nu poate reconstrui economia pentru că nu ştie cum a fost construită", a lansat atacul preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, în aplauzele delegaţilor republicani la Convenţie.

"Poporul american îl întreabă , iar el nu oferă decât scuze în loc de răspunsuri", a adăugat Boehner."Ş-atunci, peste 70 de zile, când poporul american va merge la urne, ce va trebui să facem? Alungaţi-l!", a strigat el.

Rând pe rând, voci cunoscute ale partidului, cărora li s-a alăturat ghinionistul candidat în faţa lui Mitt Romney în cursul primarelor, ultraconservatorul Rick Santorum, s-au grăbit să denunţe politicile actualului şef al statului în domeniile economic, social sau al familiei, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

"Trebuie să punem capăt actualei demolări a instituţiei căsătoriei şi a familiei în această ţară", a afirmat Rick Santorum, în timp ce candidatul în alegerile pentru Senat Ted Cruz a lansat un apel pentru a retrăi "povestea de dragoste ce se cheamă America".

Preşedintele Obama, aflat marţi în campanie în Iowa, a anticipat în faţa a circa 6.000 de studenţi atacurile adversarilor săi, afirmând că la Convenţia republicanilor programul acestora "trebuie să fie mai degrabă distractiv". "Sunt convins că vor avea o mulţime de lucruri drăguţe de spus despre mine", a adăugat el cu ironie.