Mircea Radu dezminte prin avocaţi declaraţiile că ar fi gay

Mircea Radu dezminte prin avocaţi declaraţiile că ar fi gay

Reprezentanţii legali susţin că numărul de telefon la care a fost contactat prezentatorul nu îi mai aparţine, iar declaraţia nu a fost făcută de Mircea Radu.

Mircea Radu susţine că nu a declarat niciodată că ar fi gay. Jurnalistul a dezminţit informaţii publicate în presă, iar avocaţii vedetei TVR au trimis o notificare către ziarul Ring, care a publicat iniţial informaţia.

Reprezentanţii legali au susţinut că numărul de telefon la care a fost contactat Mircea Radu nu îi mai aparţine, ceea ce înseamnă că declaraţia nici nu avea cum să fie făcută de prezentator. "Articolul prejudiciază în mod grav drepturile nepatrimoniale, constând în demnitate, onoare, reputaţie, imagine, şi respectarea vieţii private a clientului nostru, Mircea Radu", se arată în dezminţire, precizându-se totodată că numărul de telefon la care a fost contactat prezentatorul nu îi mai aparţine, ceea ce înseamnă că declaraţia nu a fost făcută de Mircea Radu, ci de un străin".

În urmă cu câteva zilei, citând ziarul Ring, cele mai mari site-uri din România redau un comentariu halucinant al prezentatorului TVR. Întrebat dacă se pregăteşte de nuntă, acesta răspundea: "Parţial adevărat. Şi da, şi nu. Sunt gay!". Declaraţia venea după ce prezentatorul tv anunţase că urmează să se căsătorească cu Raluca Olaru, o tânără de 25 de ani din Botoşani.

Ne puteți urmări și pe Google News