Evenimentul Zilei > Actualitate > INTERVIURILE 2+1: Mihail Neamţu: ,,Trei criterii de integritate puse în faţa PDL. Electoratul de dreapta se va trezi în toamnă dacă îi aduci figuri noi” | VIDEO
INTERVIURILE 2+1: Mihail Neamţu: ,,Trei criterii de integritate puse în faţa PDL. Electoratul de dreapta se va trezi în toamnă dacă îi aduci figuri noi” | VIDEO

INTERVIURILE 2+1: Mihail Neamţu: ,,Trei criterii de integritate puse în faţa PDL. Electoratul de dreapta se va trezi în toamnă dacă îi aduci figuri noi” | VIDEO

Preşedintele Noii Republici avertizează corupţii din PDL să nu se înghesuie pe listele pentru parlamentare

Invitat la ,,Interviurile 2+1,, , Mihail Neamţu, preşedintele Noii Republici, a vorbit despre stadiul negocierilor de formare a alianţei Dreptei, despre vulnerabilităţile ei, despre relaţia cu PDL şi despre evoluţia actualei crize politice. El a atras atenţia că integritatea celor care vor fi pe listele parlamentare este esenţială şi a punctat că, în lipsa unor criterii în acest sens, formaţiunea sa nu este dispusă să rămână la masa negocierilor.
EVZ: Domnule Mihail Neamţu, aţi participat recent la o întâlnire a formaţiunilor care îşi propun să coaguleze dreapta pentru alegerile viitoare. Ce s-a stabilit concret la această întâlnire?
Mihail Neamţu: E un dialog informal, necesar în orice democraţie între entităţi politico- civice, dar mai ales politice care vor să stopeze asaltul USL la adresa intituţiilor statului. Poate dacă nu am fi avut o vară fierbinte încinsă la plita politicii de către Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu cu atât cinism, dacă am fi avut o vară normală în care să spunem la putere ar fi fost PDL, aşa cum ar fi trebuit să fie până în 2012 toamna, dacă l-am fi avut pe Traian Băsescu la putere, Noua Republică nu ar fi fost în această structură.
Foarte probabil Noua Republică ar fi fost un partid independent şi rămâne în continuare un partid independent care ar fi criticat ambele să spunem partide dominante: PDL pe de o parte şi PSD pe de altă parte şi PNL în alianţă cu PSD.
Deci plecarea lui Mihai Răzvan Ungureanu din fruntea guvernului v-a unit…
Da exact. Ne-a făcut să luăm act de ceea ce se întâmplă, de această escaladă de gesturi din partea USL, această radicalizare a socialiştilor.
Vi se pare că în toată această tensionată, ofertantă politic având în vedere atitudinea USL faţă de instituţii, liderii dreptei au speculat suficient acest context politic? Au transmis mesajele eficient?
Ar fi foarte arogant din partea mea să spun ce trebuiau să facă alţii. Dacă mă întrebaţi pe mine dacă sunt mulţumit de ce am reuşit să fac eu, o să vă spun că am făcut ce am putut. M-am distribuit în lucrul acesta foarte ingrat şi nevăzut: comunicarea cu filialele, construcţia organizatorică, organizarea unui congres, alegeri în fiecare filială, comunicate de presă, asta am făcut pentru partid, pentru Noua Republică şi apoi am comunicat ecumenic, într-o relaţie cordială cu toţi ceilalţi lideri ai dreptei, am comunicat pe scenă, am comunicat acolo unde am fost invitat să o fac.
Înţeleg că şi Traian Băsescu a avut o contribuţie pentru ca Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi alte voci să apară pe scena mitingurilor legate de referendum. Şi cred că asta a însemnat ceva. Din punctul de vedere al exerciţiului comunicării nu ştiu dacă erau mult mai multe de făcut. Este şi un risc de eroziune. Şi ceilalţi colegi au făcut acelaşi lucru? Părerea mea este că unii lideri ai PDL au făcut un pas necesar în spate şi este bine că după dezastrul de la alegerile locale au asumat un plus de discreţie.
Alţi lideri ai PDL au tăcut, mărturisesc că nu am înţeles de ce nu au atacat mult mai direct agresiunea USL la adresa cetăţenilor români care trăiesc în străinătate. Dar aş minţi să spun că nu a existat în timpul campaniei propriu-zise o prezenţă zilnică pe canalele media a PDL şi a Traian Băsescu.
,,Este exclus ca Noua Republică să facă vreo fuziune”

Alianţa Dreptei va fi o alianţă electorală. De ce o nu una politică?
Până la urmă o alianţă politică presupune o cunoaştere reciprocă, presupune un accept nu doar al doctrinei fiecărui partid, poate o sinteză intelectuală între curentele conservatoare, creştin- democrate, liberale ceea ce în sine ar cere un anumit timp.
O alianţă electorală presupune o voinţă de transformare a tuturor partidelor într-un mare partid al dreptei. Eu mărturisesc că nu cred în această naraţiune care vorbeşte de necesitatea a două mari partide. Nu se întâmplă nicăieri în Europa să ai doar două partide.
Să înţeleg că vreţi să păstraţi un soi de independenţă a Noii Republici.
Nu un soi de independenţă. Toată independenţa posibilă.

Nu vă vedeţi în perioada următoare făcând o fuziune?
Exclus. Absolut exclus. Este exclus ca Noua Republică să se topească într-o entitate pe care aş vrea mai întâi să o văd, aş vrea să o şi critic puţin, pentru că iertaţi-mă, noi am avut un electorat de dreapta care în 2008 a votat masiv, 34% din electoratul român a votat cu un partid de dreapta, PDL. Între timp 20 procente au fost pierdute. Aş vrea să ştiu dacă există o analiză. Cum s-au putut pierde 20 de procente.
Aş vrea să ştiu cum s-a putut pierde pentru prima oară în istoria Capitalei Bucureştiul? Tot Bucureştiul? Asta înseamnă Primar General şi primăriile de sector. Nu îmi doresc nici aroganţa unui partid mic şi ţâfnos, nu îmi doresc însă nici suficienţa lăbărţată a unui partid mare care are structuri, dar care nu mai are exigenţe şi nu mai are valori. Îmi doresc mai degrabă o democraţie în care să existe partide mari şi mici, în care să existe alianţe tactice punctuale, electorale în care identificăm un obiectiv, care pentru mine este absolut presant obiectivul împiedicării accesului USL la putere din toamnă începând. Şi apoi mergem mai departe fiecare, fiecare cu cultura sa organizatorică…
Sunteţi optimist în ceea ce priveşte alegerile din noiembrie?
Cred că există resurse fantastice de energie care au fost catalizate acum în perioada luptei pentru democraţie şi statul de drept şi cred că aceste energii, care se ascund în capilarele să spun aşa electoratului urban, aceste energii vor fi scoase la înaintare în următoarele luni de către nişte figuri mai ales noi. E vital ca orice alianţa tactică electorală de dreapta să scoată în faţă la nivel local oameni curaţi.
După părerea mea, nu sărăcia, nu neapărat măsurile de austeritate, cât corupţia la nivel local mai ales, percepută de oamenii de dreapta ca fiind endemică în anumite partide de dreapta, această corupţie a fost principalul inhibator al anului 2012, când PDL cred că a luat mult mai puţin ca în 2008.
,,Noi, liderii Dreptei, ar trebui să îmbunătăţim comunicarea interpersonală,,
Ce anume funcţionează în relaţia dvs cu ceilalţi lideri ai Dreptei şi ce anume mai trebuie să corectaţi?
Mihai Neamţu: Ceea ce funcţionează bine aş spune este inteligenţa fiecăruia politică. Toţi am înţeles că avem un obiectiv comun, toţi am înţeles că nu poţi să arunci cu săgeţi de lemn în şenilele unui tanc de oţel care te zdrobeşte. Adică ai nevoie de o forţă puternică, impresionantă chiar, atunci când te lupţi cu acest partid stat, îmi vine să spun care este USL-ul în devenire cel puţin.
Şi ce nu merge?
Ceea ce poate mai trebuie îmbunătăţit este comunicarea interpersonală, comunicarea de la om la om. Pur şi simplu nu ne cunoaştem, nu am avut până la urmă, nu am petrecut foarte multe seri, zile împreună, noi cei care suntem la aceea masă.
Adrian Papahagi din partea Fundaţiei Creştin-Democrate este un nou-venit, eu însumi sunt un nou venit, Mihai Răzvan Ungureanu are chimia sa cu PDL, dar şi ea este pe mai multe paliere. Pe dl. Blaga l-am întâlnit prima oară.
Interviul se continuă în pagina următoare >>