Haos provocat de vântul puternic şi căderile masive de zăpadă în Franţa, Polonia şi Elveţia

Haos provocat de vântul puternic şi căderile masive de zăpadă în Franţa, Polonia şi Elveţia

Ninsori abundente şi puternice rafale de vânt au lăsat, azi, fără electricitate zeci de mii de persoane în Alpii francezi şi în sudul Franţei şi au cauzat dispariţia unui copil, în timp ce în Elveţia au provocat aproape 60 de accidente în ultimele 24 de ore, iar în Polonia au murit de frig trei persoane.

În Franţa, în regiunile Savoie, Haute-Savoie şi Isere, curentul electric a fost întrerupt, din cauza căderilor de zăpadă. Ninsorile s-au adăugat puternicelor rafale de vânt care afectau mai multe regiuni. În Drôme şi Ardeche (sud), "locuinţele sunt private de curent electric din cauza vântului puternic care poate atinge 130 km/oră", a explicat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al ERDF (Electricité Réseau Distribution France). Intemperiile au afectat şi circulaţia în Franţa, unde zeci de automobilişti, care nu şi-au echipat maşinile cu pneuri pentru zăpadă, au fost blocaţi în departamentul Isere de ninsori neobişnuit de abundente.

Un copil britanic de 12 ani care plecase cu bicicleta, sâmbătă, a fost dat dispărut pe insula Porquerolles (sud-est), unde se înregistrează puternice rafale de vânt. Numai bicicleta a fost găsită.

În Polonia, unde primele ninsori au fost însoţite de scăderi ale temperaturii sub zero grade, trei bărbaţi au fost găsiţi morţi de hipotermie, duminică, a anunţat poliţia, potrivit Agerpres. Doi bărbaţi în vârstă de 52 şi, respectiv, 56 de ani, au decedat de frig în sud-estul Poloniei. "Cei doi erau sub influenţa alcoolului", a declarat un purtător al poliţiei din Lublin. A treia victimă, un om al străzii în vârstă de 53 de ani, a fost găsit la Nysa, în sud-vestul ţării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Zăpada a provocat perturbări ale traficului feroviar, mai ales în centrul Poloniei, şi aproape 70.000 de persoane au rămas fără curent electric în zona Varşoviei.

În Elveţia, ninsorile au provocat numeroase accidente, căderi de copaci, suspendări ale traficului feroviar, sute de apeluri din partea unor persoane intrate în panică. Numai în cantonul Berna, aproape 60 de accidente au fost semnalate în cursul ultimelor 24 de ore, potrivit poliţiei locale. Numărul mare de accidente se explică prin faptul că numeroase vehicule nu erau încă echipate cu pneuri de iarnă şi, în plus, rafalele de vânt au doborât mai mulţi arbori pe străzi.

În cantonul Fribourg, o coliziune a implicat 8 maşini pe autostradă, duminică dimineaţă, provocând închiderea temporară a tronsonului vizat. Douăsprezece accidente au fost semnalate în cantonul Zurich. În cantonul Schwyz s-a format un ambuteiaj pe un drum de munte, deoarece maşinile fără pneuri de iarnă au derapat pe zăpadă. Traficul feroviar a fost perturbat în unele locuri. Furtuna a blocat circulaţia trenurilor pe calea ferată Montreux Oberland Bernois (MOB).

La Geneva, pompierii au primit sute de apeluri de la locuitori cuprinşi de panică, din cauza furtunii care s-a abătut asupra oraşului, cu rafale de vânt ce atingeau viteze de până la 100 km/oră.