Pasajul Mihai Bravu- Splaiul Unirii (Văcăreşti) este exemplul cel mai clar despre cum aruncă edilii bani pentru nişte construcţii, doar de dragul imaginii şi cum profită constructorii de incompetenţa autorităţilor.
Anunţată cu mare fast de către edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, lucrarea, care iniţial costa 28 de milioane de euro, a început ilegal, pe baza unui proiect greşit. Concret, planul de fezabilitate întocmit de Primăria Capitalei prevedea montarea a 21 de piloni, număr suficient pentru rezistenţa podului. „Dar, din cauza ultilităţilor găsite şi neprevăzute în proiectul tehnic, vor fi montaţi doar 13 piloni”, au explicat, pentru EVZ, surse din Primăria Capitalei.
Pus în faţa acestei si tuaţii, şi de teamă să nu piardă lucrarea, constructorul – firma Romstrade, ce aparţine omului de afaceri Nelu Iordache – a făcut de capul lui un nou proiect care prevede construirea unui pod cu mai puţine „picioare”, dar mai scump cu aproximativ 7 milioane de euro. Mai mult, a început să monteze pilonii în alte locuri decât cele prevăzute de studiul iniţial, o altă ilegalitate flagrantă. Culmea, podul ar urma să aibă şi o lungime mai mare. Toate acestea, fără să anunţe înainte Primăria Capitalei, ai cărei inspectori ar trebui să verifice periodic lucrarea. Constructorul chiar s-a apucat de lucru, după care, ca să intre în legalitate, a trimis hârtie la Municipalitate. „S-au făcut o parte din lucrări, iar acum firma de construcţii Romstrade a trimis un act adiţional prin care costul lucrării creşte cu aproximativ 20-25%. Cert este că nimeni din Primăria Capitalei nu a semnat actul adiţional”, au mai precizat, pentru EVZ, surse din cadrul Municipalităţii.
În prezent, lucrările stagnează, iar reprezentanţii Romstrade ameninţă că lasă pilonii în drum şi pleacă acasă dacă nu primesc banii.
28 de milioane de euro costau, iniţial, lucrările la pasajul Văcăreşti. După împuţinarea „picioarelor”, vor costa 35 de milioane
Dilema lui Oprescu: Mutăm ţevile sau dăm banii!
Lucrările trebuiau terminate în martie. Acum, autorităţile nu mai dau niciun termen
Primarul general Sorin Oprescu se gândeşte acum ce să facă: să-i dea bani în plus afaceristului Nelu Iordache sau să plătească o firmă care să mute utilităţile pentru a putea monta 21 de piloni. Primul pod, care face legătura între Mihai Bravu şi Splaiul Unirii – trebuia terminat în apriliemartie 2012. În prezent, circulaţia în zona Văcăreşti a Capitalei este îngreunată din cauza şantierului, iar taximetriştii şi şoferii spun că lucrarea nu era „de urgenţă”. „Erau alte locuri în care traficul era blocat. Aici se circula, acum este infernal”, a povestit un taximetrist.
Ce a promis edilul-şef că face şi până când
2011. „Primul pod suprateran al lucrării Pasajul Calea Văcăreşti – Mihai Bravu, gata în martie-aprilie.
2012. „Lucrările la Autostrada Suspendată încep în acest an”. Acestea sunt doar două din marile promisiuni ale lui Sorin Oprescu. În cazul autostrăzii suspendate a reuşit să primească votul Consiliului General al Capitalei, dar nu are bani pentru construirea drumului expres. Chinezii salvatori nu mai apar Primarul general a tot anunţat că ar exista investitori interesaţi să pună la bătaie 1,6 miliarde de euro pentru construirea autostrăzii visate de el. Cert este că nici chinezii, nici americanii invocaţi de edil nu au apărut, iar acum se gândeşte să facă un credit pentru a construi drumul promis în campania electorală locală din 2008, atunci când a câştigat primul mandat de primar
Sorin Oprescu grăbeşte lucrările în apropierea campaniilor electorale
FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Nelu Iordache construieşte pasajul buclucaş
Firma care construieşte pasajul Mihai Bravu- Splaiul Unirii este deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache. Acesta a adus pe şantier muncitori din Sri Lanka, ţară în care salariul minim pe economie se ridică la aproximativ 6.750 de rupii (echivalentul a 43 de euro), în timp ce în România acesta este de aproape patru ori mai mare, de aproximativ 160 de euro. Firma Romstrade va construi şi pasajul rutier subteran din Piata Charles de Gaulle pentru 144 de milioane de lei, fără TVA. Nelu Iordache are mai multe contracte cu statul, atât cu primării, cât şi cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
Omul de afaceri Nelu Iordache este unul dintre „regii asfaltului”
FOTO: AGERPRES
Cel mai recent scandal legat de omul de afaceri este cel din cauza căruia Mihai Başulescu a rămas fără scaunul de director general al CNADNR. Asta, după ce EVZ e relatat faptul că fostul director a parafat un act adiţional pentru lucrări suplimentare cu societatea Romstrade, firmă de la care Başulescu, în calitatea de director, a încasat, potrivit declaraţiei de avere a soţiei acestuia, depusă pe 7 iunie, nu mai puţin de 57.432 de lei. Mai mult, EVZ a dezvăluit faptul că angajaţii Companiei au fost puşi, după ce Başulescu a ajuns şef la CNADNR, să analizeze contractele aflate în derulare cu Romstrade.