După două ţepe mari şi o iubire majoră, a înţeles că viaţa lui trebuie trăită tot româneşte, conform unui alt principiu sănătos, „fie pâinea cât de rea, tot mai bun e cozonacul„. Aşa că a rămas în România, unde se simte ca acasă şi îşi aminteşte amuzat de zorii începutului vieţii trăite de un elveţian într-o ţară guvernată de pornirile balcanice.

Prima dată când am venit în România a fost în iunie 1990. Era imediat după Revoluţie, România era o ţară liberă, deschisă, iar eu am fost „momit” să fac afaceri aici de către un imigrant elveţian. A fost primul meu contact cu ţara voastră„, povesteşte Jakob Hausmann exclusiv pentru Evenimentul zilei.

Acest prim contact cu România a fost o mare palmă peste faţa lui şi prima ţeapă pe care a luat-o la noi. „Până la urmă, nu este vina ţării, ci a mentalităţii mele. Eu sunt învăţat să funcţionez ca un ceas elveţian, iar, odată ce am bătut palma, aşa rămâne”. Însă, în România, mentalitatea aceasta practic nu exista. „Toţi doreau să facă afaceri”. Aşa că a pierdut bani, mulţi bani, dar, până la urmă, „astea sunt afacerile”. „Dacă nu mi-ar fi plăcut aici nu aş fi stat aici. Până la urmă, sunt o persoană liberă. Nimic nu mă ţinea”. Dar s-a întors în România, după trei ani. Atunci a mai făcut o afacere păguboasă, din care a pierdut şi mai mulţi bani – o jumătate de milion de dolari. „Într-o perioadă în care unii făceau milioane cu uşurinţă, eu pierdeam. Şi asta pentru că am avut încredere în nişte oameni”. Aşa că a mers la Braşov, unde a investit 50 de mii de franci elveţieni într-o afacere cu confecţii care, după numai trei luni, nu mai exista. A cumpărat un apartament cu 90 de mii de dolari, pentru ca, la scurt timp după, să afle că acesta valora doar 30 de mii de dolari, dar, chiar şi aşa, continuă să creadă că nu este vina României –  „De vină sunt oamenii cu care lucrez, oamenii în care am înceredere”. Şi s-a întors în Elveţia, dar se simţea acolo „ca un om în pielea goală, fără nimic”.

România, ţara unde femeia e femeie

Lăsase în ţara de la nord de Dunăre nu doar amintirile unor afaceri eşuate, ci şi două apartamente şi un vad bun pentru ceea ce avea să devină, în scurt timp, un business de succes. Aşa că revenit la Bucureşti, iar cu banii obţinuţi din vânzarea apartamentului din Braşov a luat-o de la capăt. Un alt motiv, foarte serios, spune el, de a reveni în România a fost acela că era singur. „Pentru un elveţian de 34 de ani, singur, România era un paradis. Româncele sunt mult diferite faţă de nemţoaice sau elveţience. Aici, femeia e femeie”, spune Jakob Hausmann. „În Elveţia şi chiar în Germania, femeile sunt nişte războinice. Se luptă cu bărbaţii pentru supremaţie socială. Aici, aceste lupte se dau acasă, dar sunt nişte dispute frumoase, amuzante”, explică el.

După două afaceri păguboase şi renunţarea la comerţul cu haine second-hand – care a mers foarte bine – Jakob Hausmann a început să facă ce ştia mai bine. „Eu sunt de profesie bucătar-ospătar şi, oricât aş fi încercat altceva, nimic nu mi-ar fi adus succesul pe care îl am acum”. A căutat un loc cu vad în centrul Capitalei şi l-a găsit pe strada Grădina Icoanei. La început, treburile au mers prost. Grădina, botezată de un jurnalist „Mica Elveţie”, nume pe care îl poartă şi acum, respira aer comunist prin toţi porii – mese metalice, copertine din plastic şi un aspect neîngrijit, toate acestea concurau cu succes la ideea de afacere pe care o avea elveţianul. „Am făcut şi câteva greşeli la început, pentru că am ascultat de oameni care se lăudau că ştiu foarte bine cum se desfăşoară o astfel de afacere„, mai spune Hausmann. Şi a amestecat bucătăria elveţiană cu
cea românească. Deşi a ştiut că aşa ceva „nu se face”, pentru că „dacă merg la un restaurant cu specific elveţian, oamenii nu au nevoie de mâncare românească. Şi invers.” Bucătarul cu care colabora era un maestru desăvârşit al bucătăriei româneşti, dar nu ştia mai nimic despre cea elveţiană. În plus, aşezarea de atunci a restaurantului şi lipsa unei clientele fidele au făcut ca, după puţin timp de la deschidere, terasa să fie goală. A mai trecut un an în care, împreună cu soţia lui româncă, a analizat toate posibilităţile de dezvoltare.

Afacerea „carcalete”, fără şansă

Jakob a investit alţi bani pentru a aduce în Grădina Icoanei un colţ de Elveţie. A renunţat la bucatele româneşti, a modernizat totul şi aşa a devenit unul dintre proprietarii unei afaceri de succes. „Prin mine curge sânge elveţian. Laptele mamei mele avea gust de mâncare elveţiană, nu românească. Aşa simt eu în adâncul sufletului”, spune Jakob care, deşi este de aproape două decenii în România, vorbeşte româneşte foarte puţin.

Dar, afacerea elveţiană trebuia condimentată româneşte. Aşa că i s-a întins o nouă ţeapă, de data aceasta de către proprietarul clădirii care îi găzduia restaurantul. „This owner was the last who shit me in Romania”, spune amuzat Jakob Hausmann. Proprietarul, român neaoş, s-a bucurat ca vulpea la caşcaval şi, fără să mai ţină cont că bătuse palma, a închiriat altcuiva localul de 400 de mp pentru frumoasa sumă de 30 de euro pe metru pătrat. A trecut repede şi peste asta, a găsit un alt local şi s-a redresat. Acum găteşte „mâncare normală”, obligatoriu elveţiană, nu doar pentru prieteni, ci pentru toţi cei care-i calcă pragul. Evită să spună care dintre bucatele româneşti îi sunt mai dragi şi subliniază că, în fond, bucătăria de la noi şi cea elveţiană au atât de multe puncte în comun încât îi este prea greu să se pronunţe în favoarea uneia sau a celeilalte. Proverbiala neutralitate elveţiană.
Îi place să gătească „normal”, să păstreze gustul intact gustul cărnii şi al legumelor. Arta bucătarului stă, spune el, în ingrediente şi în prezentare. „Secretul se află în materia primă pe care o foloseşti. Dacă ai un piept de pui ieftin, să fii sigur că şi gustul mâncării va fi ieftin„. „Şi chiar dacă românii pornesc de la ideea greşită că româneşte înseamnă ieftin, ar trebui să ştie că mâncarea românească bună nu este ieftină„, susţine bucătarul elveţian. Condamnabil din punctul său de vedere este apetitul românesc pentru mâncărurile grase. „Şaorma, aşa cum se face ea, este sănătoasă. Are lipie, carne pregătită fără grăsimi şi legume. Românilor, însă, le place să adauge maioneză, muştar. Asta nu e şaorma, ci o mâncare proastă„.

Reţeta cititorului EVZ

Jakob le propune cititorilor EVZ o reţetă şi le împărtăşeşte şi câteva trucuri culinare. În primul rând, am aflat că alimentele de sezon merg combinate în orice fel, pentru că „asta e menirea lor”. De asemenea, cele mai bune bruschete se fac dacă pe felia de pâine torni puţin lapte, pentru frăgezime, şi vin alb, sec, pentru aroma deosebită. Reţeta EVZ este una de sezon, cu ciuperci tăiate, călite uşor în unt, împreună cu ceapa şi pătrunjelul tăiat mărunt, cu foarte puţină sare, ca să nu iasă apa din ele”. Pot fi consumate cu smântână, cu orez sau chiar şi cu vânat, pe post de garnitură. Însă, o combinaţie extraordinară este aceea cu struguri, pentru că, insistă el, „tot ce găseşti pe piaţă în acelaşi timp, poate fi combinat”. Dar, nu uita: „Nu spăla ciupercile pentru că sunt 90% apă, iar dacă le scufunzi în apă îşi pierd aroma”.

Relaţia elveţianului cu bucătăria este una de tip „Cassanova”: „Cu cât găteşti mai mult şi cu cât experimentezi, cu atât ajungi să-ţi placă mai mult”.