Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIAL EVENIMENT AL LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU. Vorbe inutile
EDITORIAL EVENIMENT AL LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU. Vorbe inutile

EDITORIAL EVENIMENT AL LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU. Vorbe inutile

Primul-ministru Victor Ponta mă felicită pe blogul său pentru prezenţa mea printre candidaţii la Premiul Nobel pentru literatură de anul acesta, "în ciuda diferenţelor noastre de opinie". Indiferent cine e prim-ministru într-o ţară şi cine e scriitorul aflat în situaţia mea, aceasta e atitudinea corectă şi inteligentă pe care un oficial trebuie s-o aibă faţă de artiştii unei ţări care s-au remarcat internaţional.

Artiştii unei ţări nu sunt paraziţii ei decât pentru cei lipsiţi de inteligenţă. Ei sunt imaginea unei naţiuni. Dacă tu singur îţi umpli artiştii de noroi, n-o să ţi-i spele nimeni, şi n-o să-ţi spele nimeni nici imaginea ţării.
Iar artiştii români sunt azi acoperiţi de noroi în medii. Din fericire, la un mod foarte primitiv, pueril de fapt. Nu vreau să spun prin asta că nepericulos, dimpotrivă. Asistăm, vai, pasivi, poate chiar cu satisfacţie, la târârea în mocirlă a celor mai cunoscute nume din literatura şi artele noastre. Sigur, putem rămâne pasivi, dar vom fi victimele următoare.
Imaginea negativă în lume a României o fac cei ce umblă prin străinătate pe banii lor: infractorii de toate soiurile. Statul român reacţionează la acest fenomen trimiţându-şi mesagerii în străinătate: artişti, sportivi, oameni de ştiinţă care să arate că există şi o altă Românie. Ei merg la colocvii, concursuri, lecturi etc. pe bani publici. Fără bani publici nu există prezenţă în străinătate. Aceşti oameni aduc servicii României. E firesc ca imaginea unei culturi să fie finanţată, mai ales când e vorba de culturi mici şi obscure. Chiar şi sub conducerea lui Andrei Marga ICR va investi în cultură la fel de mulţi bani („în loc să-i dea pe pensii”, cum s-a spus în mod stupid), dar mă tem că într-o altfel de cultură.
Sunt lucruri de explicat copiilor, dar aici am ajuns. Cât despre mine, în preziua în care aş fi putut lua premiul Nobel, am aflat că am mâncat cu linguroiul din banii publici, că imaginea mi-a fost construită de ICR, artificial, ca să facă propagandă lui Băsescu, că sunt agent de nu ştiu ce fel – nebunii paranoice de genul teoriei conspiraţiilor. Eu nu mai sunt, prin urmare, autorul „Levantului”, al „Nostalgiei” şi al „Orbitorului”, ci doar un agent sub acoperire plimbat prin lume şi umflat cu pompa ca să facă propagandă băsistă. Faptele, însă, dincolo de pamflet, arată altceva.
Domnul Marga spune că traducerile mele în străinătate s-au publicat „în tiraje confidenţiale”. Dacă-i voi aduce date concrete îşi va cere oare scuze? Doar un amănunt aici: primul volum din „Orbitor” s-a vândut în Germania în 10.000 de exemplare. Pot pune la dispoziţie toate celelalte cifre, direct de la edituri. Dacă nu prin asta se măsoară succesul unui autor, vă pot pune la dispoziţie dosarele de presă ale cărţilor mele în cele 20 de limbi în care au fost traduse, cele mai multe înainte de ICR-ul lui Horia Patapievici: veţi găsi sute de articole elogioase în cele mai mari ziare ale lumii. Credeţi că ele pot fi cumpărate cu bani? Credeţi atunci ce vreţi.
Regimul Băsescu ar fi băgat bani în mine cu nemiluita. Dar de ce o fi băgat bani şi regimul liberal al lui Tăriceanu? Am luat Premiul Naţional de Literatură al guvernului României în timpul acestuia, dat de ministrul liberal al Culturii, Adrian Iorgulescu: 25.000 de euro din bani publici, din care s-ar fi putut da o mulţime de pensii. Mult înainte de regimul Băsescu şi de ICR-ul lui Patapievici am luat şi de 4 ori Premiul Uniunii Scriitorilor, alţi bani publici.
Alte mituri: că sunt agent SIE sau DIE sau naiba ştie: nici nu ştiu ce e aia. Că am contract de exclusivitate cu Humanitas e fals: am publicat mereu şi la alte edituri. Că Humanitas îmi gestionează drepturile pentru străinătate e fals: ele sunt gestionate de două edituri germane: Suhrkamp şi Paul Zsolnay. Că soţia mea scrie versuri obscene e fals: citatele incriminante nu-i aparţin, cum se poate verifica foarte uşor. Că am primit burse în străinătate de la ICR e fals: am câştigat concursuri cu sute de participanţi. Că am predat ani întregi la Amsterdam, Viena şi Berlin n-are nici o legătură cu ICR: am fost invitat de universităţile respective. Şi, pour la bonne bouche: s-a spus că eu, personal, am zis că „îmi bag p… în regina Angliei”. Ei, n-am spus-o eu, ci un personaj odios al meu, într-o carte. E ca şi când ai spune că nu Iuda, ci evanghelistul Luca l-a sărutat pe Iisus ca să-l vândă. La fel, lunga listă de citate „mizerabile” dintr-o carte a mea, de pe internet, cuprinde de fapt spusele unor personaje cu care eu, autorul, nu mă identific, dimpotrivă, pentru care am doar scârbă şi dispreţ.

S-ar fi băgat bani în mine cu nemiluita. Chiar dac-ar fi aşa, după părerea dumneavoastră în cine ar fi trebuit să se bage? Daţi-mi nume care să aibă relevanţă mai mare ca al meu în străinătate. Au existat rezultate? Fără-ndoială.
Printre multe altele, am câştigat anul acesta Premiul Internaţional Berlin 2012, unul dintre marile premii germane. Cartea mea a fost aleasă dintre 163 de romane apărute în ultimii doi ani în Germania. Dacă acesta nu e un rezultat,
cum ar arăta adevăratele rezultate?

Cariera mea internaţională nu se leagă de ICR-ul lui H.-R. Patapievici. Am fost ajutat, ca mulţi alţi scriitori şi artişti, mulţi antibăsescieni, de ICR prin finanţarea drumurilor şi traducerilor în străinătate, căci acesta e rostul ICR. Dar cariera mea internaţională a început în 1992 prin apariţia primei mele traduceri şi va continua (dacă vrea Dumnezeu) şi de-acum încolo, chiar dacă ICR nu mă va mai trimite nicăieri şi nu-mi va mai plăti nici o traducere. Eu nu depind de ICR, nici de imaginea mea în România.

Cum se vede, nici măcar nu e nimic de demontat, sunt numai lucruri însăilate fără urmă de inteligenţă, cu singurul scop de a mă murdări cu orice preţ. Dar există căi mult mai simple. Le sugerez celor care-au pus la cale această campanie oligofrenă (dar, cum am spus, teribil de periculoasă, căci spaţiul public românesc e cum e) să confişte din toate librăriile toate cărţile mele, vândute, până azi, poate la ordinul lui Băsescu, în 500.000 de exemplare, şi să le ardă. Nu vor mai exista în cultura română „Nostalgia”, „Levantul” şi „Orbitor”, dar măcar va scăpa naţiunea de un parazit care se-ndoapă cu bani publici.

Aflu că dosarul meu de la CNSAS (pe care eu n-am avut curiozitatea să-l cer) a fost cerut de unul dintre ziarele ce m-au înfierat de curând. Cum mama trăieşte, măcar n-o să aflu că am omorât-o, dar orice altceva e posibil.

Ce voi face dacă aceste campanii vor continua? Nu ştiu, probabil că o să plec din ţară definitiv. Nu vreau să ajung să mă scuipe lumea pe stradă după 30 de ani de scris literatură. N-o să am nici un regret şi n-o să privesc în urmă. Cum arată acum, moral, România, nu e neapărat o briză de primăvară.