Liderul PSD, deranjat de aglomerația de pe DN1: O să vorbesc cu ministrul Transporturilor

Liderul PSD, deranjat de aglomerația de pe DN1: O să vorbesc cu ministrul Transporturilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a susținut, marți, la Parlament, că situaţia aglomeraţiei de pe DN1 se poate rezolva în zona Comarnic până la construirea unei autostrăzi, urmând ca în acest sens să discute cu ministrul Transporturilor.

Dragnea a petrecut Sărbătorile pascale la Mănăstirea Sinaia. Acesta a revenit luni după-amiază în Bucureşti, subliniind că a fost aglomerat.

„A fost foarte aglomerat. Am plecat ieri, pe la 6.00, şi am ajuns la 7 şi jumătate, 8 fără un sfert în Bucureşti. Cred că a fost mai aglomerat până în 5.00, după părerea mea”, a spus liderul PSD.

Întrebat cum se poate rezolva această situaţie, Dragnea a spus „Cu o autostradă. Autostrada, şi până la autostradă este la Comarnic - o să vorbesc cu Guvernul, cu ministrul Transporturilor eventual - este o străduţă care vine, care intră în DN1 în Comarnic şi cred că acolo ar putea fi făcut ceva. E o bucată de drum în România pe care ne-o dorim realizată cu toţii de foarte mulţi ani şi poate reuşim că o facem. S-au luat tot felul de angajamente şi au fost tot felul de piedici între Ploieşti şi Braşov”, a adăugat Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit liderului PSD, Mănăstirea Sinaia a fost aleasă pentru a petrece sărbătorile de Paşti, împreună cu copiii săi, pentru că este un loc deosebit.

„A fost frumos. Am ţinut post de joi până sâmbătă noaptea, după ce am luat lumină, am mâncat miel, borş de miel, miel la cuptor, drob, am ciocnit ouă roşii, cozonac. Am mâncat vreo 4-5 ouă, dar am ciocnit mai multe. Putea să fie orice alt loc. Acolo am fost cu copii (n.r. - la Mănăstirea Sinaia), şi ne-am simţit foarte bine. Am vrut neapărat să merg la Mănăstirea Sinaia, este un loc pe care îl consider special. Am fost de multe ori acolo”, a detaliat preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.