Evenimentul Zilei > Actualitate > Copiii căpşunarilor: „De ce m-ai uitat? Am un gol în suflet”
Copiii căpşunarilor: „De ce m-ai uitat? Am un gol în suflet”

Copiii căpşunarilor: „De ce m-ai uitat? Am un gol în suflet”

Experiment: 60 de copii au fost rugaţi să le scrie părinţilor plecaţi la muncă în străinătate. Broşura e un ocean de sentimente cuprins de furtună

Preţul unei copilării valorează cam 1.000-1.500 de euro pe lună. 80.000 de minori din România primesc acest preţ în schimbul singurătăţii: au unul sau chiar ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Acasă au ce mânca, au ce îmbrăca, nu le lipsesc telefoanele scumpe, consolele cu jocuri sau televizoarele LCD. Fără sacrificiul de a creşte singuri, n-ar fi avut nimic.
Părinţii să ştie ce simt copiii
E un schimb convenabil? Dragoste contra bani. Adulţii care îi îngrijesc le spun că mama şi tata "fac bani pentru copii şi casă". Dar recunosc: în multe nopţi, când nu-i vede nimeni, copiii plâng de dorul părinţilor.
Psihologii de la Protecţia Copilulului Timiş au sondat sentimentele copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. I-au rugat să le scrie acestora scrisori.
"Vrem să publicăm o broşură cu aceste mesaje pe care, lecturând-o, adulţii să se gândească de două ori înainte să plece", spune Smaranda Marcu, reprezentanta Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş.
În faţa foilor albe, copiii şi-au pus sufletul pe tavă Au desenat, unii, inimi, flori şi familii fericite, au scris despre cât de mult le lipseşte afecţiunea din partea unei persoane apropiate. Alţii spun că îi înţeleg pe adulţi că îi abandonează, pentru a avea bani şi a asigura un venit familiei.
Familia Perescu din comuna Giroc e frântă în două. Soţul, Nicolae, sudor de meserie, lucrelucrează de ani buni în Barcelona. A ajuns acolo la începutul anilor ’90, şi-a urmat meseria de bază şi a câştigat, sudând containtere de marfă în port, aproximativ 2.400 de euro pe lună. Acum lucrează în amenajări interioare împreună cu un prieten.
Separaţi sentimental, uniţi financiar
În ţară, Rodica, soţia lui, îi ţine din scurt pe cei doi copii adolescenţi, Casian, 16 ani, şi Patricia, de 13 ani. "Nu este tocmai uşor. Oricâtă nevoie ai de o situaţi materială bună, copiii au nevoie de ambii părinţi. Poate mai ales de mama. Cred că în situaţii aparte un membru al familiei poate pleca să muncească afară, dar în nicin caz amândoi. În primul rând, ai abandona copiii. În al doilea rând, nu e corect şi firesc să îi laşi în grija bunicilor, e o responsabilitate mult prea mare", explică femeia de 43 de ani. Soţii Perescu au găsit până la urmă echilibrul. După ce au venit pe lume copiii, Nicolae merge în Barcelona doar în lunile în care are de lucru, în rest stă acasă, iar toate vacanţele sunt împreună cu familia, în superbul oraş. S-au gândit chiar să se mute cu toţii acolo, dar au ajuns la o concluzie pragmatică: decât săraci la Barcelona, mai bine bogaţi la ei în sat.
La Giroc, familia are cheag: o construcţie cochetă, cu mansardă şi flori pe faţadă, gard de cărămidă, gazon în curte. "E casa părintească pe care noi am renovat- o şi mărit-o", exlică soţia. Acum, Patricia şi Casian sunt mari şi înţeleg de ce tata nu este lângă ei tot timpul. Când erau mici, le era greu. Uneori, când revenea după un timp îndelungat petrecut în Spania, copiii aproape că nu îl recunoşteau.
Mama vine acasă o dată pe an
Sub anonimat, o bunică din Timiş povesteşte cât de greu îi este cu cei trei nepoţi. "Fiica mea a rămas singură cu copiii. Au 4, 7 şi 8 ani. Aici nu a mai găsit de lucru, aşa că a plecat în Germania, are grijă de bătrâni. De trei ani e acolo, vine o dată, maxim de două ori pe an acasă. E greu. Vă daţi seama, pe fiul cel mic, aproape că nu îl simte că e copilul ei, mi l-a pus în braţe când avea câteva luni şi s-a dus. E adevărat, trimite bani avem în casă tot ce ne trebuie, copiii sunt îmbrăcaţi foarte bine, au ce mânca, au de toate. Dar nu e chiar normală viaţa asta. Nu ştiu cât poate continua aşa", povesteşte bunica. Copiii cei mari spun că se ajută la lecţii, dar şi lor li se pare greu să aibă mereu grija mezinului. "Nu o putem lăsa pe buni cu toată treaba", ne spune unul dintre ei. Vrea ca Moş Nicolae sau poate Moş Crăciun să i-o aducă pe mama acasă definitiv.
Au depresii şi stări anxioase
Primăria din Giroc a montat camere video care transmit live pe internet imagini din comună, astfel că, la ore fixe, copiii pot fi văzuţi de părinţii lor plecaţi la muncă afară. Constantin Poelincă, psiholog care a consiliat peste 200 de copii care cresc fără părinţi, spune că aceştia trăiesc o adevărată dramă, iar riscurile la care sut expuşi sunt enorme. "Nu vorbim numai de faptul că ei preiau din sarcincile adulţilor care lipsesc, dar dezvoltă depresii şi stări anxioase, sunt vulnerabili la tot felul de abuzuri şi în final, cresc fără modele parentale şi astfel nu îşi însuşesc norme de conduită etică sau morală. Mai grav este că nu îşi mai dezvoltă abilităţile pentru o viaţă independentă", a punctat psihologul
"Veniţi odată înapoi! Andrei şi cu mine suntem binişor, avem de toate, dar atât de mult ne lipsiţi! Cel mai greu îmi este seara când, nici eu, nici fratele meu nu putem adormi fără voi. Câteodată iau cartea cu poveşti, să mai citesc ceva, dar nu pot, că încep să plâng şi atunci se porneşte şi fratele meu, aşa că am învăţat să mă abţin. Cei 4 ani de când lucraţi în Germania sunt foarte mulţi şi foarte grei. Să ştiţi că în grădină a făcut un strat pentru tine, mami, şi unul pentru tata", Diana
"Ne dorim foarte mult să veniţi în ţară, să fim din nou ca o familie fericită , că nu neam mai văzut de 3 ani", Adriana
"Dragă tată, mi-e dor să mergem în excursii, pe la magazine. Uneori mă uit la nişte poze în care eram împreună şi îmi este foarte dor să mergem şi cu dumneata. Am note bune la şcoală. Şi sunt cuminte. Dar uneori şi rea. Aştept să vii acasă", Naomi
"Nu ştiu cât de greu vă este vouă acolo, dar mie îmi este foarte greu fără voi. Mi-e dor să îmi spună cineva ce e bine şi ce e rău, să îmi spună în fiecare zi cât de mult mă iubeşte şi că sunt cea mai importantă fiinţă din viaţa lor", Dayana
"Mă rog la Dumnezeu zi de zi, oră de oră, să reuşeşti să ajungi acasă aşa cum faci an de an", Sergiu
"Dragii mei părinţi, când veniţi acasă? Să ştiţi că eu sunt foarte cuminte, dacă nu mă credeţi, puteţi să o întrebaţi pe bunica. Bunica vrea să veniţi acasă cât mai repede pentru că ea nu mai face faţă cu noi trei, cu mine, cu Adi şi cu Denis şi să ştiţi că şi ei vă iubesc foarte mult", Alex
"Când tu ai plecat în Germania, am crezut că nu îmi va fi dor de tine, dar după un timp am simţit un gol în suflet. Şi nouă ne este geu cu Denisa, ca să ne sculăm şi să o ducem la grădiniţă, tatei îi este greu când găteşte, şi apoi pleacă la lucru. Îmi este dor să mănânc mâncarea pe care o făceai, prăjitura cea gustoasă şi câtă grijă aveai şi că mă îndrumai să fac lucruri bune", Vlăduţ
"Dragă mamă, îţi doresc lucru mai uşor. Sănătate, noroc şi mi-e foarte dor de tine. Eu mă descurc cu treburile şi îl ajut şi pe tati la una, alta prin casă. Ţie şi se pare greu, acolo la lucru? Îmi pare rău, dar bunicul nu se simte bine, iar Antonia s-a făcut mai înţelegătoare şi mai cuminte. Tati nu înţelege ce zice, dar mă cheamă pe mine şi eu îi zic. În rest, este foarte bine", Bianca
"Viaţa mea fără tine este tristă. Înainte, când erai acasă, îmi plăcea să stau numai cu tine. Acum viaţa mea s-a schimbat. Stau doar cu bunica, dar degeaba, nu este ea ca şi tine, m-a crescut şi m-a îngrijit, dar mama este doar una", Alexandra
"Draga mea mămică, vreau să te sărut, îmi bate inima atât de tare când te văd şi îţi aud vocea. Vreau să te sărut foare mult şi să îşi dăruiesc toată dragostea mea şi vreau să îşi dau un mare pupic de înger. Te iubesc din tot sufletul meu, mămica mea dulce", Alexandra
"Eu te iubesc şi te rog să nu uiţi, chiar dacă eşti departe de mine, mie zi de zi îmi stă gândul numai la tine şi aş vrea să te văd. De ce ai plecat şi m-ai uitat? Nu ştiu ce mama şi-ar uita copilul. Eu nu te judec că eşti o mama rea, eu nu ştiu ce înseamnă dragostea de mamă. Dar pe tine nu te interesează. Eu merg la şcoală şi îmi amintesc cum ar fi să am o mama ca şi alţi copii. Îvăţ bine, şi profesorii îmi sunt ca nişte părinţi", George