"Circ la minister", o cacealma de Dan Diaconescu

"Circ la minister", o cacealma de Dan Diaconescu

Ar fi de râs dacă nu ar fi atât de tragic pentru mii de oameni de la Oltchim

Toată ziua de ieri a fost foarte tensionată. Jurnaliştii, care au stat după Diaconescu de mai multe zile, protestau la fiecare ieşire în public a acestuia. El încerca să dirijeze toate televiziunile prezente, dădea indicaţii. Ieşea în faţă şi întreba dacă toată lumea este gata. Apoi făcea un gest de dirijor şi începea. Toate discuţiile s-au învârtit în jurul banilor. Aceasta a fost principala problemă a întregii zile. La un moment dat, la prânz, Diaconescu a surprins întreaga asistenţă în momentul în care şi-a ţinut speachul şi a răspuns la întrebări în plin soare, deşi ar fi putut merge şi la umbră. Erau circa 30 de grade Celsius. Diaconescu arăta rău, agitat, îngrijorat, tras la faţă, transpirat. Staff-ul lui era foarte agitat, roiau de colo colo şi dădeau din colţ în colţ. Printre jurnalişti circula zvonul că Diaconescu minte în legătură cu ce se vorbeşte la negocieri, că joacă la cacealma. Totuşi, finalul zilei, cu arătatul banilor, a fost apoteotic, ca şi faptul că bariera de la Minister nu s-a deschis şi oamenii s-au călcat în picioare pe Calea Victoriei. "Negocierea abia acum începe!" Încă de la primele ore ale dimineţii, Diaconescu a fost foarte agitat. Era congestionat la faţă şi spunea aceleaşi lucruri la fiecare ieşire în faţa presei. Cam din oră în oră el a ieşit în faţa reporterilor şi a povestit despre neînţelegerile pe care le are cu conducerea Ministerului Economiei. La un moment dat, după orele prânzului a afirmat că s-a înţeles cu ministrul Chiţoiu. Acesta a devenit dintr-o dată "omul bun". Cel care nu ştia despre detaliile contractului şi s-a hotărât să-i acorde tot sprijinul. Diaconescu a afirmat atunci că adevărata negociere va începe din acel moment şi a anunţat că se va duce să ridice banii. În faţa Băncii a început haosul. Reporterii se îmbrânceau cu trecătorii, maşinile gata gata să se ciocnească. Funcţionarii băncii ieşeau stingheri, se strânseseră copiii din cartier ca la circ. După mai bine de o oră de aşteptare, Diaconescu a ieşit cu banii în nişte săculeţi mici din plastic. Arată banii cu un gest teatral, ostentativ. Erau în general hârtii de 500 de euro şi doar câteva de 100 de euro. Sacii, în număr de 7, erau purtaţi cu grijă de apropiaţii lui Diaconescu, dintre care am recunoscut-o pe Diana Voiculescu. Parcă erau nişte elevi de şcoală primară care ieşeau cu premiile după serbarea de sfârşit de an. La ieşirea din bancă, Diaconescu era emoţionat. A afirmat că de acum şi până la sfârşitul anului angajaţii Oltchim au salariile asigurate. Alături dădea interviuri şi preşedintele sindicatului din Oltchim, vădit satisfăcut. S-a plecat către Minister, în coloană, cu zgomot de claxoane, ca la o nuntă de mahala. Aici, bariera nu s-a ridicat. A început o nouă ambuscadă, circulaţia s-a blocat. Un tânăr, cunoscut de majoritatea reporterilor drept un agitator din Piaţa Universităţii, striga jigniri la adresa lui Diaconescu. Poate şi de aceea, OTV-istul a rămas în maşina blindată mai bine de o jumătate de oră şi a vorbit nonstop la telefon. Oamenii din apropierea lui dădeau interviuri acuzându-l pe ministrul Chiţoiu. Diaconescu a lăsat banii în stradă şi a plecat către Minister. La bariera lăsată, ziariştii au căzut unii peste alţii, Calea Victoriei era plină de fire de la instalaţiile televiziunilor prezente. De multă vreme nu s-a văzut un asemenea tămbălău. Diaconescu s-a dat jos din maşină şi a început să declare ce spusese toată ziua, dar mai cu răutate. Printre ziarişi şi printre apropiaţii lui Diaconescu se comenta o posibilă deplasare către Râmnicu Vâlcea, dar ziaristul este atât de imprevizibil încât nimeni nu mai crede nimic. Colac peste pupăză, pentru că circul sa fie complet, la ora 20.30, iese în sfârşit ministrul Daniel Chiţoiu şi pune concluzia zilei: "Azi nu s-a semnat niciun contract!" Dan Diaconescu era congestionat la faţă şi spunea aceleaşi lucruri la fiecare ieşire în faţa presei. Sunt banii mei de acasă. Îi duc la Guvern, să facă ce vor cu ei, sunt banii pentru salariile muncitorilor de la Oltchim. Cât trebuia să primească Ponta pentru combinat, atât le dau eu muncitorilor ca salarii." DAN DIACONESCU, patronul OTV CITIŢI ŞI:

  • Dan Diaconescu: "Vom face plângeri penale împotriva domnilor Ponta şi Vulpescu"
  • Victor Ponta: Licitaţia la Oltchim a eşuat. Nu mai vrem ca Vulpescu să se ocupe de această privatizare
  • Telenovela Oltchim. Diaconescu a ridicat de la bancă banii de salarii!
  • Un partener al lui Dan Diaconescu spune ca acesta n-are banii pentru Oltchim!
  • Privatizarea Oltchim, transformată în circ. DD: Cer demisia lui Ponta, a minţit cu neruşinare! Guvernanţii: Arată banii!
  • Dan Diaconescu joacă dur. Cere anularea unei datorii de jumătate de miliard de lei a Oltchim către stat