Gabriela Firea a dat marea veste. Medicii din România şi Anglia au liniştit-o
- Daniel Magureanu
- 8 iulie 2019, 15:50
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a transmis pe contul de Facebook faptul că problemele de sănătate vor fi depăşite complet nu peste mult timp.
Asta au asigurat-o medicii români şi englezi care au tratat-o şi consultat-o recent.
„Nicăieri nu e mai bine ca acasă!!! Dupa o astfel de încercare, cum e cea prin care am trecut eu, când întoarcerea la viața obisnuita e ca o nouă șansă, ierarhia lucrurilor care contează cu adevărat se schimbă dramatic.
Sunt, așadar, după o perioadă de incertitudini, pe drumul cel bun către vindecare și dornică să mă întorc la viata normala. Primul pas a fost făcut, mă aflu în mijlocul familiei, alături de soțul meu Florin, care mi-a fost sprijin și izvor de energie în toată această perioadă de spitalizare, de nazdravanii mezini Zian și de David, dar și de mama, surorile și fratele meu, de cumnați, de copiii nostri mari, de prietenii dragi.
Le sunt profund recunoscătoare medicilor de la Spitalul Cantacuzino, eroii mei, care m-au ajutat să trec cu bine, fără probleme, peste o afecțiune deloc simplă sau banala. Gândurile mele de pretuire se vor îndrepta mereu către Conf. Dr. Iulian Brezean, doctor în științe medicale, managerul spitalului și șeful echipei de chirurgi care m-a operat, directorul medical Dr. Sorin Petrea - medic primar chirurgie generala, Dr. Eduard Catrina - medic primar chirurgie generală, Sef Sectie,
Dr. Mihaela Vîlcu- medic primar chirurgie generală și Dr. Iulia Grigore - medic specialist ATI.
Sunt convinsa că dedicarea și profesionalismul lor nu reprezintă o excepție, ci regula în sistemul românesc de sănătate. Am această confirmare inclusiv de la reputații specialiști din Londra care m-au consultat, înainte de operația finală, și care mi-au spus că ar procedat la fel ca echipa din România.
După o perioadă de recuperare post-operatorie, care sper să nu dureze foarte mult, mă voi întoarce la Primărie, unde mă așteaptă o sumedenie de proiecte.
Urmează o perioadă grea, așa cum este întotdeauna în preajma alegerilor, cu o puternică încărcătură negativă, dar am convingerea că sinceritatea și bunele intenții cu care eu și echipa mea luptăm pentru bucureșteni vor prevala în fața atacurilor nedrepte și ipocrite cu care sunt bombardată zilnic, din partea Opoziției.
Nu mor caii când vor câinii, da?”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.