Daniel Funeriu atrage atenția. Rolul fundamental pe care îl poate juca România în aceste vremuri tulburi
- Raluca Dan
- 13 decembrie 2024, 19:41
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a vorbit în cadrul emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai” despre poziția României pe plan internațional. Acesta consideră că țara trebuie să devină un loc de negociere al păcii pentru actualele conflicte internaționale.
Daniel Funeriu: „Cred că România trebuie să păstreze poziția pe care o are în acest moment”
Fostul ministru al Educației consideră că România ar trebui să-și păstreze statutul pe care îl are în acest moment: „un broker de pace în zonă”. Daniel Funeriu susține că țara să devină un loc în care se pot negocia conflictele existente la nivel internațional.
„Cred că România trebuie să păstreze poziția pe care o are în acest moment. Cred că România are un rol important de jucat ca un broker de pace în zonă. Cred că România trebuie să devină în timp un loc în care să poată să fie, din punct de vedere al diplomației, un loc al negocierilor de pace pentru conflictele existente”.
Fosta dorință a lui Ceaușescu, realizabilă în prezent
Mai mult, el adaugă că este un proiect dorit încă din perioada regimului comunist. Cu toate acestea, el consideră că acest lucru este mai realizabil datorită democrației, care permite cu ușurință acest fapt.
„Da, Nicolae Ceaușescu spunea aceste lucruri. Noi trebuie să le și facem. Și cred că România democratică de astăzi poate să facă acest lucru, să fie mai implicată în procesele de pace”, a susținut acesta.
Întrebat dacă ar zbura până în Siria, acesta a susținut că „Broker de pace înseamnă diplomație. La modul concret, trebuie generată încredere”.
De asemenea, fostul ministru al Educației declară că ambasada României nu trebuie mutată la Ierusalim, ci trebuie să rămână unde se află în acest moment.
„Ambasada României trebuie să rămână acolo unde este acum. Tel Aviv”, a susținut acesta, în cadrul emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai”.