Geniul lui Constantin Brâncuși a fost dublat de o rigurozitate dusă, uneori, până la absurd. Scriitorul Ion D. Sîrbu, un intelectual școlit de Lucian Blaga și aruncat în temință de comuniști, a avut norocul să lucreze în tinerețe, fără să știe inițial, la componentele Coloanei Infinitului. Ani mai târziu, când a avut ocazia să meargă la Târgu Jiu, și-a dat seama că "forme trapezoidale" pe care le curățase alături de colegi, erau de fapt romburile celebrei opere de artă.

Tânăr fiind, Ion D. Sîrbu a acceptat o "muncă specială". A fost supravegheat de un "popă mic", care s-a dovedit a fi nimeni altul decât Constantin Brâncuși.

"Popa cel mic venea şi ne înjura mărunt"

“Prin 1937, foștii colegi de ucenicie mi-au propus să lucrez cu ei, în acord, la o muncă specială. De după-masă.

Era vorba de niște forme trapezoidale, mai mari, mai mici, ieșeau de la turnătorie, trebuiau curățite lună de praful și sârmele de după turnare. D-l magazioner Lampe era foarte zgârcit cu periile de sârmă.

Frecam, frecam, ne ieșeau ochii frecând. Din când în când venea însuși directorul, ing.-șef al Atelierului, domnul Georgescu-Gorjan (mai târziu și-a fondat o editură proprie), însoțit de un fel de popă, mic, bărbos și repezit. Să nu rămână fir de praf – ziceau ei – figurile acestea intră la zincografie, vor fi acoperite cu un strat subțire de aramă.

Îmi părea rău că mă angajasem la această corvoadă, degetele îmi erau zdrelite, aş fi plecat, nu puteam: nu se mai terminau trapezele acelea, popa cel mic venea şi ne înjura mărunt şi într-o oltenească repezită, el una știa: suprafețele să fie curate, lise, fără fir de praf".

Nu văzuse niciodată tripticul lui Brâncuși

Anii au trecut, iar Ion D. Sîrbu și-a văzut de viață. După ce a fost eliberat din pușcăriile comuniste, a lucrat o vreme în mină, apoi a reușit să obțină postul de secretar literar al Teatrului Național din Craiova. Iar destinul avea să-i facă o surpriză uriașă.

"În 1965, fiind secretar literar al Teatrului Național din Craiova, a trebuit să însoțesc, ca ghid-interpret, un grup de colegi (actori, regizori, secretari literari) din R.D.G. I-am dus și la Târgu-Jiu, să vadă monumentele lui Brâncuși.

Eram pregătit teoretic. La Craiova, am ținut câteva conferințe despre semnificația operei sale. Dar, din decență sau din prudență – nu le-am mărturisit că, spre rușinea mea, deși orașul Târgu-Jiu este în drumul meu spre casa părintească, n-am coborât niciodată să văd de aproape acele monumente".

Fiorul de taină

Scriitorul a rămas impresionat de parcul Brâncuși, care l-a învăluit cu "un fior de taină și vrajă".

"Era frumos și liniște în parcul de lângă Jiu. Am stat mult în jurul acelei Mese a Tăcerii. Un fior de taină și vrajă ne încerca, ne copleșea.

La Poarta Sărutului, a fost mai ușor: simbolurile ei păreau mai explicite atât pentru mine, cât și pentru musafirii noștri… Am vizitat apoi biserica din centru, am luat masa și abia pe seară, însoțiți de astădată de gazdele noastre din acest oraș, am pornit-o încet spre ultimul monument".

"Şi Popa ăla, de ne înjura gorjeneşte, era Brâncuşi"

"Am trecut linia ferată. Deodată, în lumina calmă a înserării, am zărit Coloana Infinită. Ceva ca o spaimă, ca o mână înfiptă în gâtlej m-a obligat să tac.

Tremuram. Coloana se înălța în cântarea ei spre cerul înstelat. Din adâncimile amintirilor mele pierdute urca un țipăt; o presimțire și un țipăt.

Și abia când mi-am lipit palmele de obrazul rece al coloanei, am aflat, am știut în sfârșit la ce și pentru cine a folosit chinul acelor luni – în care – ignorant și nenorocit – am lucrat la șlefuirea acestei minuni.

Şi Popa ăla, de ne înjura gorjeneşte, era Brâncuşi…

Întâmplarea aceasta nu are nevoie de comentarii.

Așa cum nu are importanță faptul că a doua zi am cumpărat o perie de sârmă și, de astădată – în loc să simt în asprimea ei, asprimea unor dureroase apercepții – mi s-a părut blândă și înduioșătoare. Dacă mi s-ar fi explicat atunci – îmi ziceam – dacă știam ce vor deveni acele plăci de fontă, poate că viața mea…“.