Cel mai așteptat documentar pe Max. O poveste fabuloasă

Cel mai așteptat documentar pe Max. O poveste fabuloasăPlatforma Max. Sursa foto Youtube

„Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve” („Super/Man: The Christopher Reeve Story”), regizat de Ian Bonhôte şi Peter Ettedgui a apărut pe platforma de streaming Max. Filmul documentar a avut premiera mondială la Festivalul de Film Sundance 2024 şi a câştigat recent şase premii Critics Choice Documentary Awards.

„Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve”, pe Max

„Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve” arată viaţa personală şi profesională a actorului, atât înainte cât şi după accidentul care i-a schimbat viaţa. În 1996, Christopher Reeve, devenit celebru datorită rolului său din Superman, a avut un accident aproape fatal de călărie, care l-a lăsat paralizat de la gât în jos.

Acesta n-a mai putut juca ca înainte, dar a rămas un activist dedicat, regizor, tată devotat şi soţ iubitor al Danei Reeve. Documentarul foloseşte cuvintele lui Reeve, precum şi testimoniale din partea celor mai apropiaţi oameni din viața actorului.

Familia actorului apare în documentar

În documentar apar: Copiii Matthew Reeve, Alexandra Reeve Givens şi Will Reeve; actorii Susan Sarandon, Glenn Close, Jeff Daniels, Whoopi Goldberg; fratele vitreg Kevin Johnson; prietenul Michael Manganiello; producătorul „Superman” Pierre Spengler; şi fostul secretar de stat John Kerry. Filmul include, de asemenea, imagini de arhivă cu soţia Dana Reeve, tatăl Franklin Reeve, regizorul Richard Donner şi mama Barbara Johnson.

Cine a regizat documentarul despre Christopher Reeve

Regia este semantă de Ian Bonhôte şi Peter Ettedgui; editor: Otto Burnham; compozitor: Ilan Eshkeri; producător: de Lizzie Gillett, Robert Ford, Ian Bonhôte; director de imagine: Brett Wiley; producători executivi: Connor Schell, Libby Geist, Marie Margolius, Mark Meatto, Andrew Ruhemann, David Moulton, Andee Ryder, Daniel Kilroy; scenarişti: Peter Ettedgui, Ian Bonhôte şi Otto Burnham.

Fanii trebuie să își facă abonament pe platforma de streaming Max pentru a vedea documentarul.Preţul pentru abonamentul Basic cu publicitate este de 4.99 EUR pe lună. Abonamentul Standard costă 6.99 EUR pe lună, iar cel Premium 9.99 EUR.

Ne puteți urmări și pe Google News