Fostul ministru sud-coreean al Apărării, tentativă de sinucidere în spatele gratiilor
- Mădălina Sfrijan
- 11 decembrie 2024, 08:24
Kim Yong-hyun, fostul ministru al Apărării din Coreea de Sud, a fost reținut recent. Acesta a fost acuzat că s-a implicat în impunerea legii marțiale. În spatele gratiilor, acesta a încercat să își pună capăt zilelor.
Fostul ministru al Apărării din Coreea de Sud a încercat să se sinucidă
Kim Yong-hyun se află în detenție de câteva zile și a recurs la un gest extrem. Fostul ministru a încercat să își ia viața. Anunțul a fost făcut de comisarul general al Serviciului Coreean de Corecţie.
Duminică, acesta a fost reţinut la Seul. La fel ca președintele Yoon Suk Yeol, el s-a aflat în centrul acuzațiilor legate de legea marţială. Ulterior, Coreea de Sud a fost cuprinsă de o criză politică, dar și de revolta cetățenilor din toate regiunile.
Decizia conducerii închisorii
Ministrul Kim ar fi recomandat impunerea controversatei legii marţiale. Astfel, cetățenii și-au arătat furia împotriva sa. Totodată, fostul oficial a fost primul reținut în acest caz.
După tentativa de sinucidere, fostul ministru al Apărării a fost mutat într-o cameră de izolare. De altfel, conducerea închisorii a anunțat că starea acestuia este stabilă.
Haos în Coreea de Sud
Kim Yong-hyun a demisionat după ce a fost declarată starea de urgență. De altfel, lui i-a fost interzis să părăsească țara. În plus, polițiștii au deschis o anchetă legată de decizia președintelui Yoon Suk Yeol pentru așa-numita „rebeliune”.
Ulterior, Partidul Puterii Poporului (PPP) a blocat moţiunea, după ce reprezentanții acestuia au anunțat că vor evita „o gravă fractură şi haosul”.
De asemenea, aceștia le-au transmis cetățenilor că vor „rezolva criza într-un mod mai ordonat şi responsabil”.
De asemenea, liderul Partidului Poporulyi i-a cerut președintelui să demisioneze. În plus, el a precizat că acesta urmează să fie „în mare măsură exclus de la funcţiile sale”.
„Chiar înainte de demisie el nu va mai putea interveni în afacerile de stat şi nici în cele externe”, a declarat liderul PPP.