De-a lungul istoriei, mulți regi și regine au avut tulburări psihice, fie din cauza unor probleme pe plan personal, fie din cauza presiunii uriașe care vine odată cu acest titlu. Lipsa unor diagnostice clare și stigmatizarea problemelor mentale au amplificat suferința acestora, lăsându-le adesea un loc ambiguu în paginile istoriei. De la episoade de paranoia extremă până la depresii severe, regii care au avut probleme psihice reprezintă o parte fascinantă, dar deseori tragică, a moștenirii noastre istorice.

George al III-lea al Angliei, un rege cu tulburări psihice

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de tulburări psihice regale este cel al regelui George al III-lea al Marii Britanii. Domnia sa, care s-a întins pe o perioadă de 60 de ani (1760-1820), a fost marcată de episoade de comportament extrem și incoerent. Cercetătorii moderni suspectează că George suferea de porfirie, o boală genetică rară, dar există și teorii care indică bipolaritatea.

Un moment de cotitură în domnia sa a fost perioada în care simptomele s-au agravat considerabil. Documentele epocii menționează că regele vorbea fără oprire ore întregi, afișând o euforie suspectă și scriind scrisori lungi, pline de incoerență. În timpul acestor crize, puterea sa a fost delegată fiului său, viitorul George al IV-lea, care a devenit prinț regent.

Tratamentele de la acea vreme pentru tulburări psihice erau rudimentare. Înțelegerea problemelor mintale era limitată, iar povestea lui George al III-lea a schimbat percepția asupra sănătății psihice în rândul familiilor regale și al elitei politice. Totuși, stigmatul asociat nebuniei a rămas prezent pentru generații întregi. Povestea sa a devenit și mai cunoscută odată cu lansarea cărții „Regina Charlotte”, de Julia Quinn și Shonda Rhimes, o ficțiune inspirată din realitate.

Carol al VI-lea al Franței, poreclit „regele nebun”

Carol al VI-lea al Franței, care a domnit între 1380 și 1422, este un alt exemplu tragic de suveran afectat de probleme psihice severe. În timpul domniei sale, Franța a fost adâncită în războaie și conflicte interne. Starea mentală a monarhului a complicat și mai mult situația. Primele semne de tulburare au apărut în 1392, când Carol a avut un episod de furie extremă. Fără niciun motiv aparent, a atacat membrii propriului său anturaj.

Aceste tulburări psihice ale regelui Franței l-au făcut să aibă diverse convingeri. Una dintre ele era că este făcut din sticlă și se temea să nu se spargă. Acest fenomen, cunoscut sub numele de „iluzia sticlei”, era rar și ilustrează starea fragilă a minții sale. Carol petrecea luni întregi fără a recunoaște familia sau consilierii și era adesea incapabil să guverneze. Tulburările mentale ale regelui au dus la instabilitate politică, crescând influența nobililor și alimentând conflictele. Situația sa a fost un exemplu grăitor al modului în care sănătatea unui monarh putea afecta întreaga țară.

Ludwig al II-lea al Bavariei, a devenit „regele visător” din cauza unor tulburări psihice

Ludwig al II-lea al Bavariei (1845-1886) este un alt monarh care s-a confruntat cu tulburări psihice în timpul domniei. Acesta era cunoscut pentru castelele sale impresionante și pasiunea pentru artă. Deși nu exista un diagnostic oficial la vremea respectivă, comportamentul său excentric a fost perceput ca semn al unei instabilități mentale. Ludwig era adesea descris ca fiind retras, preferând singurătatea. Își dedica majoritatea timpului construcției unor castele fantastice precum Neuschwanstein.

Criticii l-au acuzat de risipirea fondurilor publice și au subliniat comportamentul său tot mai izolat. În 1886, Ludwig a fost declarat inapt pentru domnie, pe baza unor mărturii controversate. În scurt timp, el a fost detronat și plasat sub supraveghere medicală. Circumstanțele morții lui Ludwig rămân învăluite în mister. Corpul său a fost găsit într-un lac, împreună cu cel al psihiatrului său. Speculațiile continuă să existe, dar povestea sa ilustrează tragedia unui rege care s-a luptat cu propria minte într-o lume care nu înțelegea complexitatea sănătății mintale.

Regina Maria I a Angliei, cunoscută drept  „Maria Sângeroasă”

Regina Maria I a Angliei (1516-1558) a devenit cunoscută pentru persecuțiile religioase pe care le-a ordonat. Este adesea considerată un exemplu de monarh marcat de o posibilă depresie severă și instabilitate emoțională. Încă din tinerețe, Maria a fost expusă stresului extrem. A fost separată de mama sa, Caterina de Aragon, și tratată ca o figură marginală la curte. Toate aceste episoade au dus la tulburări psihice mai târziu.

După ce a urcat pe tron, Maria a început o campanie feroce de restabilire a catolicismului în Anglia. Crizele sale de furie și episoadele de paranoia au fost evidente. Încercările sale disperate de a avea un moștenitor au contribuit la degradarea stării sale mentale. Ea a avut mai multe sarcini false, care i-au accentuat suferința psihică. A murit la 42 de ani, lăsând în urma sa o moștenire controversată. În timp ce mulți o consideră un tiran, alții văd în povestea ei tragedia unei femei care a fost marcată profund de traumele și presiunile vieții regale.

Tulburările psihice ale regilor din întreaga lume arată că statutul și puterea nu pot proteja pe nimeni de fragilitatea minții umane. Dincolo de miturile și legendele care îi înconjoară, aceste figuri istorice erau oameni care se confruntau cu provocări reale și adesea insuportabile. Analiza acestor povești ne ajută să înțelegem mai bine nu doar impactul sănătății mintale asupra liderilor, ci și nevoia de empatie și sprijin în orice epocă, potrivit Wikipedia.