Disident iranian executat la Teheran. Germania acuză o crimă odioasă
- Ionel Sclavone
- 29 octombrie 2024, 08:28
Jurnalistul disident Jamshid Sharmahd a fost executat de regimul islamic de la Teheran. Cetățean german și american, el a fost condamnat la moarte în 2023 după ce a fost încarcerat în 2020.
Jamshid Sharmahd a fost condamnat la moarte de regimul iranian, după ce a fost răpit de forțele de securitate, din Arabia Saudită, în 2020. El a fost judecat pentru „corupţie pe pământ”.
Jurnalistul Jamshid Sharmahd executat
Autoritățile de la Teheran au anunțat, prin intermediul presei de stat, execuția disidentului germano-iranian. Jurnalistul Jamshid Sharmahda fost acuzat că se află la conducerea organizației pro-monarhiste Tondar. Aceasta a fost calificată, de regimul iranian, drept organizație teroristă. Condamnarea la moarte a fost pronunțată de Curtea Supremă a Iranului, în 2023
„În urma procesului judiciar şi a aprobării finale a deciziei de către Curtea Supremă, condamnarea la moarte a lui Jamshid Sharmahd (...) a fost pusă în execuţie în această dimineaţă”, a relatat Mizan Online.
Site-ul l-a descris drept un „terorist criminal” care „a fost găzduit de state americane şi europene şi a acţionat sub protecţia complexă a serviciilor lor de informaţii”.
Încarcerat într-o pușcărie din Teheran jurnalistul a fost judecat pentru o presupusă implicare într-un atac asupra unei moschei, în 2008. Atacul de la vremea respectivă s-a soldat cu 14 morți. În 2020, la finalul lunii iulie, a ost răpit de forțele de securitate iraniene din Emiratele Arabe Unite.
Iran’s regime has executed German citizen Jamshid Sharmahd. The regime abducted Jamshid in the UAE. My deepest condolences to his daughter @GazelleSharmahd. Germany must impose immediate consequences on the regime by cutting diplomatic relations with Tehran. No ifs or buts. pic.twitter.com/kzF9tWKnfK
— Kasra Aarabi (کسری اعرابی) (@KasraAarabi) October 28, 2024
Germania protestează împotriva execuției
Guvernul de la Berlin a protestat după anunțul făcut de regimul islamic de la Teheran, legat de jurnalistul executat. Cancelarul Olaf Scholz a postat un mesaj pe platforma Twitter în care a calificat execuția lui Jamshid Sharmahda drept „un scandal”. Liderul german a subliniat că acestuia nu i s-a dat posibilitate să se apere în proces.
„Lui Jamshid Sharmahd nu i s-a dat nici măcar posibilitatea de a se apăra în cadrul procesului împotriva acuzaţiilor formulate împotriva sa”, a reacţionat cancelarul german Olaf Scholz.
În același context, ministrul german de externe Annalena Baerbock a condamnat execuţia. Baerbock a criticat „regimul inuman” din Iran subliniind că vor urma consecințe pentru execuia unui cetățean german
„Am spus clar şi răspicat Teheranului că execuţia unui cetăţean german va avea consecinţe grave”, a afirmat Baerbock într-o declaraţie.
Die Hinrichtung von Jamshid Sharmahd durch das iranische Regime ist ein Skandal, den ich auf das Schärfste verurteile. Jamshid Sharmahd hat nicht einmal die Gelegenheit erhalten, sich im Prozess gegen die gegen ihn erhobenen Vorwürfe zu verteidigen. (1/2)
— Bundeskanzler Olaf Scholz (@Bundeskanzler) October 28, 2024
Jurnalistul nu a avut nicio șansă
Mult mai dur a fost liderul opoziției creştin-democrată (CDU) din Germania, Friedrich Merz. El a acuzat o crimă odioasă, comisă împotriva unui cetățean german. Aceasta în condițiile în care Iranul nu recunoaște dubla cetățenie.
„Executarea sentinţei capitale împotriva concetăţeanului nostru Jamshid Sharmahd este o crimă odioasă”, a declarat Friedrich Merz.
Liderul opoziţiei a cerut guvernului german să răspundă decisiv, afirmând că abordarea „diplomaţiei tăcute” a eşuat în acest caz. El a spus că execuția lui Jamshid Sharmahd, jurnalistul disident, trebuie să aibă consecințe în relațiile cu Iranul. Drept care a solicitat expulzarea ambasadorului iranian.
„Relaţiile cu Iranul ar trebui să fie puse la încercare având în vedere uciderea unui cetăţean german, sponsorizată de stat”, a declarat Merz. „Ambasadorul iranian trebuie expulzat”, a cerut Merz.