Nicolae Ciucă dă semnalul rupturii de PSD. Liberalii vor negocia alianțe de dreapta la nivel local. Surse

Nicolae Ciucă dă semnalul rupturii de PSD. Liberalii vor negocia alianțe de dreapta la nivel local. Surse Nicolae Ciucă. Sursa foto: Facebook

Nicolae Ciucă a dat semnalul rupturii de PSD în cadrul Biroului Permanent Național al PNL. Conform surselor politice, președintele liberal și-a îndemnat colegii să inițeze negocieri cu partide de dreapta pentru alianțe la nivel local.

Liderul PNL a dat ca exemplu situația de la Consiliul General al Municipiului București. Liberalii bucureșteni poartă discuții cu USR și celelalte forțe politice pentru a asigura o majoritate necesară promovării proiectelor lui Nicușor Dan.

Nicolae Ciucă dă semnalul ruperii de PSD

Liderii organizațiilor locale ale PNL sunt îndemnați să inițieze discuții pentru constituirea unor majorități de dreapta în consiliile locale și județene. În următoarea perioadă vor fi învestite noile consilii locale și județene, rezultate după alegerile din 9 iunie. Recomandatea vine, în acest context, de la președintele PNL, Nicolae Ciucă.

Președintele liberal le-a mai cerut liderilor locali să se implice în activitatea administrațiilor locale și să-și îndeplinească promisiunile din campania electorală. El a subliniat că liberalii trebuie să trateze acest subiect cu toată seriozitate, de la nivelul comunelor, la cel al județelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ne găsim în perioada în care se pregătește preluarea administrațiilor locale, de la președinți CJ, primari muncipii, orașe, comune, consilieri județeni și locali. V-aș ruga să tratăm această activitate cu importanța cuvenită. Practic, tot ce vom face de aici înainte trebuie făcut din ziua în care ne preluăm mandatul”, ar fi declarat Nicolae Ciucă, conform surselor politice.

PNL

PNL Sursa foto EVZ

Noua linie de orientare politică

Nicolae Ciucă le-a trasat colegilor din partidul liberal o nouă linie de orientare politică. Aceasta implică distanțarea de PSD și apropierea de formațiunile de dreapta.

„Să se resimtă implicarea în ce înseamnă îndeplinirea celor asumate în campanie și continuarea politicilor de administrație publică locală, așa cum am fost învățați ca fiind singurul model de administrație care a performat în România”, a precizat Nicolae Ciucă.

Liderul liberal i-a îndemnat pe reprezentanții organizațiilor locale să consolideze relațiile cu partidele de dreapta în consiliile locale și județene. El a dat ca exemplu situația de la Consiliul General al Municipiului București. Liberalii bucureșteni poartă discuții pentru constituirea unei majorități de dreapta în jurul primarului general, Nicușor Dan.

„Doresc să subliniez o linie de orientare în ce privește consolidarea majorității la nivelul consiliilor locale pe partea dreaptă. Vă rog să aveți în vedere realizarea majorităților de dreapta. Ceea ce urmărim și la Primăria Capitalei, avem deja discuții. Este vorba de responsabilitate”, a spus Ciucă în BPN.

Nicușor Dan și Nicolae Ciucă

Nicușor Dan și Nicolae Ciucă

„Tot ce înseamnă înțelegeri politice între mine și Marcel Ciolacu nu mai există”

Răspunsul a fost dat de președintele Nicolae Ciucă în BPN al PNL, după ce a fost întrebat de câțiva colegi care este atitudinea de acum înainte:

"Am spus la începutul ședinței. Din acest moment, tot ce înseamnă înțelegeri politice între mine și Marcel Ciolacu nu mai există. După acest ultim gest la care am fost martori în ultimele zile, eu nu mai am încredere că premierul Ciolacu acționează altfel decât electoral. Am spus ultim, pentru că de-a lungul timpului au mai existat gesturi care au săpat încrederea în cadrul acestui parteneriat. Aș aminti, de dată recentă, decizia premierului de a negocia portofoliul de comisar european pentru România fără să se consulte cu PNL.

De asemenea, legat de pensiile pentru cadrele militare. Pentru care ne-am înțeles, la inceputul lunii septembrie, că o depunem sub semnatura amândurora. Apoi, domnul Ciolacu nu a mai zis nimic. Am avertizat în mai multe rânduri că ne îndreptăm spre un moment de epuizare a încrederii între noi. Și iată că acest moment a venit. Guvernarea merge mai departe pentru stabilitatea țării, dar politic încredere nu mai există. PNL își va desfășura activitatea în cadrul guvernului și va fi extrem de atent și exigent să nu permită risipă și gestuti electorale pe banii românilor", a mai spus Nicolae Ciucă în ședința BPN, potrivit surselor politice.

Nicolae Ciucă a bătut palma cu Nicușor Dan

Președintele PNL și primarul general, Nicușor Dan, s-au înțeles, în direct pentru o alianță de dreapta la nivelul Municipiului București. Cei doi au bătut palma într-o emisiune tv, în direct.

Mai mult, Nicolae Ciucă a declarat că dacă putea să voteze în Bucureşti, la alegerile locale, l-ar fi votat pe Nicuşor Dan. Aceasta, în condițiile în care PNL a avut candidat propriu, pe Sebastian Burduja.

De altfel, Nicușor Dan a participat la Congresul PNL în care a fost validată candidatura lui Ciucă pentru alegerile prezidențiale. Primarul general a semnat pe lista de semnături necesară validării candidaturii președintelui PNL.

 

 

Revista presei