Mașini pe trotuar, la Galați. Sunt cinci răniți, printre care trei copii

Mașini pe trotuar, la Galați. Sunt cinci răniți, printre care trei copiiSursă foto: ISU Galați

Un accident grav a avut loc în Galați, soldat cu cinci răniți, dintre care trei sunt copii. Autoritățile investighează cauzele producerii accidentului.

Cinci persoane au suferit răni în urma coliziunii a două mașini, sâmbătă după-amiaza, într-o intersecție din Galați, una dintre ele răsturnându-se. Printre victime se află și trei copii cu vârstele de 2, 5 și 7 ani.

Ce transmit autoritățile despre accidentul din Galați

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, la ora 16:11, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost alertați prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Domnească din municipiu, în urma căruia cinci persoane au fost rănite.

„Din primele cercetări, aceştia au stabilit că un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 25 de ani, din Galaţi, în timp ce se deplasa pe strada Fraternităţii, dinspre strada Nicolae Bălcescu către strada Alexandru Ioan Cuza, când a ajuns în intersecţia cu strada Domnească, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 21 de ani, din Galaţi, care avea direcţia de deplasare dinspre strada Brăilei către strada Lahovari”, au transmis reprezentanţii IPJ Galaţi.

accident galati

Accident grav în Galați. Sunt cinci răniți, printre care trei copii. Sursă foto: ISU Galați

Două autovehicule au ajuns pe trotuar

În urma impactului, ambele autoturisme au fost proiectate pe trotuar, autoturismul condus de femeie răsturnându-se. Cei doi conducători auto şi trei minori (2 pasageri în autoturismul condus de femeie şi unul care se afla în autoturismul condus de bărbat) au fost răniţi uşor.

Unul dintre minori a fost preluat de echipajul medical venit la faţa locului şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sfântul Apostol Andrei' Galaţi, în vederea primirii de îngrijiri medicale.

A fost deschis dosar penal

Ambii șoferi implicați în accident au fost supuși testului cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În legătură cu acest incident, s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați a informat că cei trei copii implicați în accident au vârstele de 2, 5 și 7 ani.

La locul incidentului au intervenit echipe specializate, inclusiv o echipă de descarcerare, o autospecială pentru asigurarea și salvarea victimelor (ASAS), un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

 

Ne puteți urmări și pe Google News