Piața UE, colac de salvare pentru Republica Moldova

Piața UE, colac de salvare pentru Republica MoldovaSursa: Dreamstime.com

Piața UE a reprezentat un colac de salvare pentru Republica Moldova, în momentele în care a fost supusă sancțiunilor nedrepte ale Federației Ruse, crede expertul în economie Viorel Chivriga.

Decizia de prelungire cu un an a măsurii de liberalizare a comerțului dintre Republica Moldova și UE este una favorabilă, în condițiile în care piața Uniunii Europene este cea mai importantă și stabilă pentru producătorii moldoveni, a declarat expertul economic Viorel Chivriga la Radio Chișinău.

Piața UE, colac de salvare pentru Republica Moldova

„Piața UE a fost un colac de salvare pentru Republica Moldova și operatorii economici autohtoni atunci când au găsit instabilitate pe fostele piețe tradiționale precum Federația Rusă”, a spus Chivriga.

„Economic, această piața este de mare valoare. Pe lângă bunurile care sunt exportate, sunt create și niște conexiuni de durată  între agenții economici din Republica Moldova cu cei din Uniunea Europeană.

Piața UE presupune niște cerințe, care deși sunt foarte dure, ele contribuie foarte mult la mărirea completivității produselor din Rep. Moldova. Acei antreprenori care au ajuns pe piața UE au făcut un salt ce ține de completivitate, au stabilit relații de durată, pe lângă aceste lucruri devin o locomotivă pentru celelalte întreprinderi, din țară,” a adăugat Viorel Chivriga.

Liberalizarea comerțului Republica Moldova - UE, prelungită

Reamintim că, miercuri, Comisia Europeană a propus prelungirea cu un an a măsurii de liberalizare a comerțului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Aceasta va fi curând analizată de Parlamentul și Consiliul UE.

„Vrem ca legăturile economice cu Republica Moldova să crească și mai mult, cât mai repede și vrem ca întreprinzătorii moldoveni să beneficieze cât mai mult de pe urma apropierii de Uniunea Europeană”, a declarat Siegfried Mureșan despre decizia Comisiei Europene. Europarlamentarul român a adăugat că produsele moldovenești sunt apreciate pe piețele din UE, mai ales fructele și legumele.

mere fructe moldova

Fructele și legumele moldovenești, foarte apreciate în UE / © Calinescu Silviu | Dreamstime.com

Iar Viorel Chivriga spune că UE este în prezent cea mai mare piață de desfacere pentru antreprenorii moldoveni, oferind stabilitate și previzibilitate. Pe de altă parte, comerțul cu piața UE, mai atentă la calitate, contribuie la creșterea competitivității produselor autohtone, consideră expertul în economie

Cât de mult exportă Republica Moldova în Uniunea Europeană

În primele nouă luni ale anului trecut, 64% dintre exporturile Republicii Moldova au ajuns în Uniunea Europeană, în creștere cu 5% față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit Biroului Național de Statistică (BNS).

Iar România, stat membru al Uniunii, este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, absorbin circa o treime din exportul de produse moldovenești. În schimb, comerțul cu Federația Rusă a scăzut la doar 3,5%, cel mai scăzut nivel de la declararea independenței Republicii Moldova.