O expoziție documentează spionajul „îngrijorător” contra jurnaliștilor din Europa Centrală și de Sud-Est

O expoziție documentează spionajul „îngrijorător” contra jurnaliștilor din Europa Centrală și de Sud-EstSursa foto: Dreamstime.com

„Statele spionajului” este o expoziție multimedia bazată pe amplele cercetări realizate de BIRN cu privire la monitorizarea clandestină a jurnaliștilor în 15 țări din Europa Centrală și de Sud-Est, care s-a deschis miercuri la Muzeul Istoric al Bosniei și Herțegovinei din Sarajevo.

 

Spionajul jurnaliștilor. Organizată de BIRN, expoziția încearcă să ofere o privire aprofundată asupra spionării jurnaliștilor din perioada comunismului autoritar până astăzi.

Expoziția include mărturii video ale jurnaliștilor care au fost spionați în Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Kosovo, Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Jurnaliștii au fost spionați de serviciile secrete și de indivizi privați prin metode diverse - microfoane în locuințe și telefoane, filaj pe străzi și noi tehnologii informatice de spionaj precum Pegasus.

Spionajul jurnaliștilor

Antrenor de fotbal, demascat: Era „spionul lui Putin”. A transmis Moscovei secrete care ar putea ajuta să câștige războiul din Ucraina

Sursă: Arhivă EVZ

Relatările jurnaliștilor oferă și tabloul impactului personal al spionajului asupra vieții lor.

„Spionajul mi-a afectat enorm atât munca cât și viața personală. Îmi era frică și pentru oamenii cu care vorbeam”, a declarat jurnalistul grec Stavros Malichoudis într-un interviu pentru BIRN.

Interviurile ilustrează impactul spionajului asupra libertății presei, dar și a democrației în general, și evidențiază totodată dificultățile pe care le înfruntă jurnaliștii când încearcă să obțină dreptate pentru spionajul ilegal.

„Dacă nu există pedeapsă [pentru spionajul ilegal], acest fapt stabilește un precedent. Creează un sentiment de impunitate”, a declarat în alt interviu Mariana Rata, o jurnalistă din Moldova.

Expoziția va rămâne deschisă până pe 8 octombrie. (Rador)

 

Ne puteți urmări și pe Google News