O femeie din Michigan, SUA, a reușit să obțină titlul pentru cea mai lungă barbă din lume, după ce a renunțat la obiceiul de a se bărbieri de trei ori pe zi, potrivit Guinness World Records.
La vârsta de 38 de ani, Erin Honeycutt a reușit să își lase să crească o barbă cu o lungime de 30 cm. Erin suferă de sindromul ovarelor polichistice, iar această afecțiune a contribuit la creșterea părului atât de lung.
Barba a început să-i crească după vârsta de 13 ani
Această afecțiune cauzează un dezechilibru hormonal și, printre altele, poate determina o creștere excesivă a părului. În cazul lui Honeycutt, această manifestare a bolii i-a conferit titlul de femeia cu cea mai lungă barbă din lume, realizare pe care a atins-o fără a recurge la administrarea de hormoni sau suplimente.
Bărbieritul, epilarea cu ceară și folosirea produselor pentru îndepărtarea părului au fost toate metodele pe care Honeycutt le-a încercat pentru a scăpa de barba care a început să crească în urma împlinirii vârstei de 13 ani.
„Probabil că mă bărbieream de cel puţin trei ori pe zi”, a spus ea organizaţiei, care este cunoscută pentru o bază de date cu peste 40.000 de recorduri mondiale.
Honeycutt a continuat să se bărbierească o lungă perioadă de timp, însă, ea a relatat că, în cele din urmă, a început să își piardă vederea și oboseală legată de procesul de bărbierire și-a spus cuvântul. Toate acestea au dus la decizia de a-și lăsa barba să crească, idee sugerată de soția sa, Jen.
Pe data de 8 februarie 2023, în Caro, Michigan, ea a stabilit noul record, preluând titlul de la Vivian Wheeler, în vârstă de 75 de ani, conform informațiilor furnizate de site-ul Guinness. Până în acel moment, barba lui Wheeler măsura 25,5 cm.
Honeycutt a avut de înfruntat mai multe probleme de sănătate
Sindromul ovarului polichistic nu a reprezentat singura provocare în ceea ce privește sănătatea lui Honeycutt. Ea a trebuit să facă față și consecințelor unei infecții bacteriene severe care a dus la amputarea jumătății inferioare a unui picior, după ce a dezvoltat această infecție în timpul unei spitalizări pentru tratarea unei răni la picior.
Situația piciorului lui Honeycutt a devenit extrem de gravă, cu septicemie și cangrenă, ceea ce a dus la decizia medicilor de a efectua amputarea a aproximativ jumătate din membrul inferior acum aproximativ cinci ani.
După aceea, a trecut și print-un accident vascular cerebral, care a fost declanșat de hipertensiune arterială. Honeycutt a împărtășit cum acest incident i-a afectat vederea centrală, lăsând-o fără capacitatea de a vedea clar în acea zonă.
„Dar am o vedere periferică perfectă”, a spus Honeycutt în remarcile publicate de site-ul Guinness.