Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, îi i-a apărarea lui Horodniceanu: Este un magistrat care a făcut ceva în timpul liber
- Mihai Soica
- 8 mai 2023, 22:35
Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a intervenit în scandalul momentului, provocat de procurorul Daniel Horodniceanu, adjunct al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
De la Luxemburg, de unde conduce Parchetul European, Laura Codruța Kovesi a făcut declarații pe seama comportamentului colegului ei, procurorul Daniel Horodniceanu.
Kovesi a spus că este vorba despre comportamentul unui magistrat care se afla în timpul liber.
„Este un magistrat care a făcut ceva în timpul liber. Nu am competența să comentez așa ceva. Este un magistrat care a făcut sau nu a făcut ceva în timpul liber și eu reprezint o instituție europeană. Nu e treaba mea să comentez ce a făcut sau ce nu a făcut, dacă este bine sau nu ce a făcut. Există instituții în România care au competența de a se sesiza și verifică ceea ce s-a întâmplat. Ca procuror-șef al Parchetului European nu pot să comentez că un magistrat în timpul liber face sau nu ceva....”, a declarat Kovesi la Euronews.
CSM a sesizat Inspecția Judiciară
Cazul lui Horodniceanu, care a intimidat doi agenți tineri de la Poliția Iași, spunând că el este procuror, a ajuns și în atenția Consiliului Superior al Magistraturii.
În cursul zilei de azi, CSM a emis un comunicat de presă, în care anunță că a sesizat Inspecția Judiciară, pentru a face verificări în cazul procurorului Horodniceanu.
”În urma apariţiei înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliţie, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare şi va efectua verificări pentru a clarifica circumstanţele incidentului şi a evalua comportamentul magistratului în timpul interacţiunii cu echipajul de poliţie”, se arată în comunicatul CSM, potrivit știripesurse.