Tayyip Erdogan. Sursa foto: Arhiva EVZ Invadarea Ucrainei de către Rusia, care şi-a pus amprenta pe anul 2022, nu numai că a zdrunciat sistemul internaţional, ci a afectat în mod direct şi relaţiile turco-americane. În timpul administraţiei Trump apăruseră serioase semne de întrebare atât în ceea ce priveşte unitatea alianţei occidentale, cât şi poziţia SUA în interiorul NATO. Biden nu s-a mulţumit numai cu eliminarea acestor semne de întrebare, ci a anunţat că /Statele Unite/ s-au reîntors în poziţia de lider global. După ce procesul de retragere din Afganistan s-a desfăşurat într-un mod ruşinos, Rusia a socotit că Washingtonul nu va mai putea face mare lucru şi a invadat Ucraina. Faptul că Biden a menţinut Europa unită împotriva invaziei /Rusiei/, a răspuns îngrijorărilor de securitate ale ţărilor membre NATO şi a depus eforturi pentru a sprijini Ucraina, toate acestea au generat o agendă pozitivă în relaţiile turco-americane în contextul sprijinului pe care Turcia îl acordă Ucrainei.
Încă de la începutul invaziei, Turcia a ajutat Ucraina din punct de vedere logistic, militar şi politic, lăsând în urmă ţările europene care au avut o poziţie rezervată. Odată cu sprijinul pe care l-a acordat Ucrainei, Turcia a iniţiat demersuri pentru un armistiţiu imediat şi închierea războiului.
Pentru că nici Putin, nici Zelenski nu erau pregătiţi pentru pace, a făcut ca rezultatele acestor eforturi să fie limitate. Însă, faţă de această situaţie, Turcia nu a renunţat şi, promovând o politică echilibrată, şi-a pus semnătura pe succese diplomatice, precum Acordul Cerealelor şi schimbul de prizonieri. Poziţia-cheie a Turciei a consolidat poziţia Ankarei atât în interiorul NATO, cât şi în relaţiile turco-americane.
Washington a avut rezerve în a exercita presiuni asupra Turciei în problema sancţiunilor impuse Rusiei, pentru că era necesar ca unitatea din interiorul NATO să continue să existe şi pentru că era evident faptul că ruperea relaţiilor Ankarei cu Rusia nu era una realistă. În ciuda acestei situaţii, adminsitraţia Biden trebuia să facă paşi mult mai curajoşi pentru a stabili o coordonare şi o politică comună cu Turcia, pentru că problema ucraineană generase un nou spaţiu pentru oportunităţi. Faptul că în ultimii ani problemele legate de sistemul S-400 şi YPG (Unităţile de Apărare a Poporului /kurd/-n. trad.) au adâncit neîncrederea reciprocă, explică până la un punct atitudinea ponderată aWashingtonului. În ciuda realităţii că Rusia a zdruncinat profund sistemul internaţional şi că este nevoie de reconstrucţia securităţii Occidentului, putem spune că adminsitraţia Biden nu a evaluat oportunitatea lansării unei noi ere în relaţiile cu Turcia.
Ne puteți urmări și pe Google News
În special în perioada următoare, două ţări aliate din NATO, care nu se află de aceeaşi parte a baricadei în Siria, vor trebui să facă mutări care să reducă neîncrederea reciprocă. De fapt, putem spune că Turcia a făcut deja primul pas prin cererea de a achiziţiona avioane F-16 din SUA. Turcia, care în urma crizei legate de achiziţia sistemului S-400 /din Rusia/ a fost exclusă din programul F-35, a arătat prin cererea de a achiziţiona avioane F-16 că nu va permite slăbirea capacităţii militare naţionale şi a transmis semnalul că divergenţele de opinie pot fi depăşite prin soluţii practice. Există totuşi posibilitatea ca acest proces de achiziţie să eşueze, în ciuda paşilor pozitivi ai administraţiei Biden, şi anume susţinerea pentru vânzarea acestor avioane şi lobby-ul din Congres. Lobby-ul Casei Albe din Congres pentru ca această tranzacţie să se realizeze ar putea avea un efect invers, pentru că nume care sunt împotriva Turciei, precum senatorul Menendez, ar putea obstrucţiona procesul având în vedere alegerile care se apropie. De asemenea, şi administraţia Biden ar putea cere reţinere faţă de acţiuni care ar putea fi percepuţi ca susţinere pentru preşedintele Erdoğan înaintea alegerilor.
Atunci când privim investiţiile militare şi politice ale administraţiei Biden în Grecia, posibiul refuz al Washingtonului de a vinde avioane F-16 Turciei ar putea da naştere unei noi crize în relaţiile bilaterale. În ciuda faptului că încă din trecut SUA promovează o politică de echilibru faţă de Turcia şi Grecia, în ultima perioadă au investit mai mult în Grecia, ceea ce a făcut ca Turcia să ridice tonul în această problemă. Washingtonul trebuie să arate că menţine tradiţionala politică de echilibru, dar şi că acordă importanţă încrederii în Turcia, aliată în NATO, aprobând vânzarea avioanelor F-16. Administraţia Biden trebuie să adopte o atitudine mai activă pentru a convinge Congresul şi pentru a împiedica provocările nefondate ale Greciei. Se poate vedea că politica care continuă de 2 ani de zile şi care poate fi sintetizată ca politica "obstrucţionării apariţiei unor noi domenii cu probleme, gestionându-se crizele existente" va fi insuficientă, yenisafak.com
În fruntea celor mai importante probleme care vor continua să pună în dificultate relaţiile dintre Turcia şi SUA şi care nu se aşteaptă să se schimbe într-un termen scurt este politica de sprijin a SUA faţă de YPG. Această problemă adânceşte neîncrederea între două ţări aliate din NATO din 2014 şi va continua să otrăvească relaţiile bilaterale şi în următoarea perioadă. De asemenea, se mai evidenţiază şi aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, achiziţia avioanelor F-16, problema ucraineană şi echilibrele din Mediterana de Est, subiecte care ar putea afecta relaţiile turco-americane. Gradul cutremurelor din sistemul internaţional impune celor două ţări puternice din NATO ca depăşind problemele actuale să lucreze pentru a dezvolta o politică comună împotriva sfidărilor regionale şi globale. Dar luând în considerare alegerile care se apropie, putem presupune că Washingtonul, continuând politica "aşteaptă şi vezi" de acum, va sta departe de dialogul strategic care va face diferenţa. (Articol de Kadir Üstün)
(Traducerea Rador)
Recomandările noastre
