Omul care i-a deschis Vestul lui Ceaușescu! Jean Maurer: „S-a creat o concurență!” Istorii secrete

Omul care i-a deschis Vestul lui Ceaușescu! Jean Maurer: „S-a creat o concurență!” Istorii secreteNicolae Ceaușescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Despre reușitele diplomatice din Epoca de Aur s-a tot scris, însă puțină lume știe cine era omul care a făcut posibilă deschiderea României către Occident, încă din cei mai grei ani de comunism. Este vorba de Ion Gheorghe Maurer, fostul prim ministru al României, al cărui fiu a fost invitat la podcastul România lui Cristache.

„Taică-miu a fost, îl consider eu, artizanul politicii externe a României. A făcut-o și pe vremea lui Dej, îmi aduc aminte când făcea vizite în Indonezia, se împrietenise cu Sukarno (n.r.  primul președinte al Indoneziei).

În perioada aia, taică-miu a avut o hernie de disc și a trebuit să facă drumul ăsta încorsetat, era într-un corset cu balene de oțel, pentru că efectiv nu putea să stea în picioare. Deschiderea către Occident, Israel, Germania, Franța, Spania, Anglia, America și așa mai departe, artizanul a fost taică-miu. Popularitatea lui taică-miu în Occident, pentru că era cunoscut de mulți șefi de state, a creat o concurență”, consderă Jean Maurer, fiul liderului comunist.

Ceaușescu restructurează Securitatea

„Lucrurile au evoluat dup-aia spre rău, pentru că Ceaușescu a restructurat Securitatea și a introdus un filaj, o urmărire foarte detailată, a tuturor membrilor de partid cu funcții înalte, a miniștrilor, a primului ministru. Ceaușescu știa absolut tot ce făcea taică-miu. Acum, taică-miu nu făcea mare lucru. Se mai ducea la vânătoare, se mai abțiguia din când în când cu câte o țuică.

N-a fost un băutor, a fost unul care savura băutura, în special coniacul. Se mai bea la vânătoare, mai erau ansambluri de muzică populară, mai ales la vizite oficiale, în care se cânta, se dansa, erau hore. Taică-miu a și recunoscut în cartea doamnei Betea că sunt trei lucruri care i-au plăcut în viață: Pe primul loc femeile, un vin bun, de fapt, coniacul i-a plăcut și vânătoarea.”, a mai spus Jean Maurer.

Cu Ceaușescu la vânătoare

„El s-a inițiat singur, și-a cumpărat arme și a spus: «Vin și eu!». Anumite personaje spuneau ce vânător este domnul Maurer, mai ales în cercurile străine, lucrurile astea le știa, îi raportau oamenii din Securitate. Vânătoarea era o activitate mai burgheză, mai nobilă, așa cum este golful în zilele noastre.”,a adăugat fiul lui Ion Gheorghe Maurer.