Povestea creată de romancierul irlandez Bram Stoker a înfierbântat mintea multor producători, scenarişti şi regizori. De la „Nosferatu“ (1922) şi până la ultimul „Twilight“, imaginea vampirului colcăie sub luminile rampei. Există aproximativ 223 de filme în care celebrul conte a jucat vreun rol şi peste 650 de pelicule în care se face referire la persoana sa, Dracula fiind personajul despre care s-au făcut cele mai multe filme pe parcursul timpului.

Pelicula din 1931 l-a avut în rolul principal pe Béla Lugosi (actor ungur născut în Lugoj), în cel de-al doilea film rolul principal a fost interpretat de Christopher Lee, iar în filmul „Dracula“ din 1992 a jucat rolul contelui actorul Gary Oldman, căruia i s-au alăturat în celelalte roluri actori faimoşi, precum Winona Ryder, Anthony Hopkins sau Keanu Reeves. Pelicula - slabă, în opinia mea de necunoscător -, a fost regizată de Francis Ford Coppola. Nu în ultimul rând, figura contelui Dracula atrage, iată și prezența în România, la Bran, se deschide și imaginației bogaților Lumii.

Totuși, după zile întregi de știri și speculații, aflăm că cel mai bogat om de pe planetă, Elon Musk, nu a trecut granițele României. Elon Musk a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere de Halloween la care au luat parte miliardarii planetei, actori sau modele celebre. Captele de afiș, dacă le putem spune așa, Elon Musk și Angelia Jolie nu au luat parte însă la super petrecerea pentru care s-a angajat chiar și un regizor.

Descrierea făcută de Cozmin Gușă într-un text de zilele trecute mi se pare relevantă  pentru cei care. (așa cum sunt eu, bunăoară),  nu sunt familiarizați cu tema. ”Peter Thiel este un miliardar cu faimă mare în SUA, iar compania sa ''PayPal'' este cea care de 20 de ani domină piața cumpărăturilor pe principiul ''la un click distanță'', având la dispoziție piața ''eBay'', locul unde oamenii de pe planetă vând și licitează pentru orice produs pe care vi-l puteți închipui. Pentru români el este de sâmbătă miliardarul în bermude și tricou din restaurantele Brașovului, care-a venit să petreacă Halloween-ul în Transilvania, la ''Castelul lui Dracula''. Thiel era important în businessul american încă dinainte de anul 2000, dar a devenit cu adevărat mare și miliardar doar după asocierea cu Elon Musk de-acum 22 de ani, acesta înțelegându-i și sprijinindu-i financiar ideile de afaceri. El, ca și Musk, și-a trăit copilăria în Africa de Sud, într-un internat cu regim strict, unde elevii erau bătuți chiar și pentru încălcări minore ale regulilor de conviețuire în grup. Acest lucru i-a generat la maturitate un comportament total nonconformist, ceea ce l-a recomandat pentru risc și idei novatoare în afaceri. În mod similar pentru Elon Musk, cărțile ce-i descriu biografia îl arată tot ca pe un elev abuzat din Africa de Sud, ajungând chiar la spital în urma unor bătăi administrate, fiind tratat cu multă agresivitate în copilărie, fapte ce i-au imprimat spiritul antiautoritar de azi, dar și o ambiție feroce. 

Cred că e relevantă și utilă descrierea succintă a celor doi (mai ales pentru că au pus ochii pe România), dar ca să fiu concis și în siajul temei anunțată în titlu, vă zic că cei doi împreună cu încă câțiva tovarăși (unii prezenți la petrecerea de Halloween de la Bran) au inventat sistemul de plăți instante și fără comision pe internet, exemplificat prin ''Apple Pay'', ce-a fost lansat în 2014 împreună cu cele mai mari cinci bănci americane. Lovitura mare a fost la adresa firmelor de carduri bancare (Mastercard, Visa, American Express, etc.), care percep comision pentru tranzacțiile clienților lor, giganți cărora li s-a micșorat piața în mod major în ultimii opt ani. Asta deoarece sistemul de plăți inițiat de către Musk, Thiel și restul mogulilor din IT este unul gratuit, fără comision, clientul plătind doar prin oferirea datelor personale, lucru care s-a dovedit însă ca fiind mai valoros decât banii, cu acces la aceste informații au crescut amețitor afacerile în ultimul deceniu ori s-au câștigat alegeri politice, respectiv s-a influențat opțiunea pentru Brexit. Acești potentați doresc eliminarea totală a plăților cash în paralel cu dominarea sistemului financiar internațional în detrimentul băncilor, și se pare că sunt aproape să reușească, iar pentru asta și-au dat mâna toți cei ''Big Five'' (Google, Amazon, Apple, Facebook, Microsoft), dar desigur cu concurență ulterioară uriașă și între ei. Puteți adăuga că tot ei vizează și dominarea comunicațiilor prin satelit sau popularea spațiului extraterestru, domenii unde Musk este deja liderul, laolaltă cu promovarea concepțiilor transumaniste pentru organizarea vieții pe pământ. Poate sună a SF, dar să știți că este adevărat și cât se poate de clar și posibil!

„Elon Musk nu a intrat în România”. „Nici Angelina Jolie nu a intrat în România”, a spus un oficial român. Însă toată această ”întâmplare” e similară cu aterizarea unui OZN undeva în țara noastră.

Reacția presei și a mediei on-line din România seamănă cu ceeace povestește un cunoscut editor italian de S.F. La începutul anilor ’70 editorul importantei publicaţii SF italieniene „Urania”, Carlo Fruttero, a spus că este „imposibil să-ţi imaginezi o farfurie zburătoare aterizînd la Lucca”. Într-un videoclip din 1968 de la Rai News, filmat cam în aceeaşi perioadă cînd a fost emis comentariul de mai sus, Carlo Fruttero menţionează oraşul lombard Boffalora ca locul unde o farfurie zburătoare n-ar ateriza, pentru că ceea ce ar urma să se întâmple ar fi un lanţ mic şi neinteresant de evenimente provincial-birocratice, ceea ce nu ar conduce la o poveste prea bună: „Bun, aterizează o farfurie zburatoare şi sosesc nişte pescari. Care ce fac? Pe cine anunţă? FBI-ul? Nu, merg la şeful poliţiei. Apoi, de acolo, îl sună pe primar. Primarul se suie în amărîtul lui de Fiat 600 şi se duce la prefect, şi oricine vede imediat că situaţia dramatică se prăbuşeşte, că povestea devine o schiţă a vieţii locale care ar putea avea unele aspecte ironice şi amuzante, poate chiar unele elemente ciudate, folcloristice, dar nu vreo forţă dramatică”.

Cam așa s-a întâmplat și cu petrecerea miliardarilor de la Bran. Cu ceva în plus. O incredibilă isterie, în care mulți ”experți” în turism, dar și cetățeni simpli cereau, nici mai mult nici mai puțin ca președintele Johannis împreună cu guvernul să meargă degrabă la Bran și să prezinte omagiile României bogaților lumii. Iar din asta ar fi reieșit că țara noastră s-ar fi transformat de a doua zi într-o Mecca a turismului mondial.

Totuși, ceva premonitoriu, de rău augur, rămâne, în urma acestui eveniment, fie el și semi-ratat, ca o stafie care amenință, tot mai pregnant România, Europa și chiar întreaga Lume.

”Cel mai drag duşman al meu: Klaus Kinski” (1999), este un documentar realizat de Werner Herzog la cîţiva ani după moartea actorului său preferat, care merită văzut acum, în aceste zile ale istoriei noastre. Apariția lui a coincis cu intrarea la (unele) televiziuni a unuia din filmele realizate împreună de cele două puternice personalităţi: ”Nosferatu, stafia nopţii”. Filmul este un remake declarat al capodoperei mute a lui F.W. Murnau, ”Nosferatu - o simfonie a groazei”, din 1924.

Cheia, căci există o cheie - (ca și în așa-zisa vizită a bogaților Lumii la Bran),  este că Herzog are în plus perspectiva dată de amintirea perioadei lui Hitler şi a fascismului, cînd se poate spune că Dracula şi ciuma - la fel ca și în cartea celebră a lui Camus, răspîndită de şobolani  se propaga în întreaga lume. ”Numai că ceea ce la Herzog este interpretare la Murnau era anticipare, ceea ce ridică şi mai mult valoarea operei acestui uriaş al începuturilor cinematografului.

Poate că anticipare este și adunarea pentru chef sau discuții serioase a bogaților Lumii, la Davos, la Bran, sau aiurea… Vom vedea…

Klaus Kinski îl joacă aici pe Nosferatu-Dracula, dar într-o variantă mai veche, cu Christopher Lee în rolul contelui şi Laurence Olivier în cel al lui Van Helsing, el îl interpreta pe nebunul închis la ospiciu datorită viziunilor sale despre invazia de şobolani şi ciuma care se apropie… ” - lucru observat și de critica de film, prea puțin citită la noi… Oricum filmele lui Herzog-Kinski nu au vreun mare succes. Preferăm filmele tinerilor mizerabiliști, care iau premii pentru ciudățenie, decât un  ”Aguirre, mînia lui Dumnezeu” (1971), ”Nosferatu” (1978), ”Woyzeck” (1979), ”Fitzcarraldo” (1984), sau ”Cobra Verde” (1987). ”Dintre ele, Aguirre... şi Fitzcarraldo sunt opere unice în felul lor, avînd în comun tipul de personaj central, obsedat de urmărirea himerică a unui ideal, frizînd paranoia şi patologicul, neinteresat de cei pe care-i distruge în jurul său”.

Un cinefil inteligent, altfel interpretează acum această capodoperă - ”Nosferatu, fantoma nopţii”  din 1978 în regia lui Werner Herzog cu Klaus Kinski, Isabelle Adjani și Bruno Ganz. Sau, cel pușin, așa ar trebui…

Cheia și premoniția în așa-zisele ”adunări” actuale ale bogaților lumii, La Davos, (vorbind despre schimbările climatice, unde deplâng explozia preţurilor la energie, fără spune că și-au multiplicat averile de pe urma crizei facturilor și a pandemiei), sau la Bran, ca să chefuiască, pare să nu fie luată în seamă. Ne prefacem, sau chiar uităm cum Durao Barosso făcea trafic de influență ca firmele agreate de d-sa să prindă contracte la autostrăzile românești? Uităm de bețivanul Jean-Claude Junker, a fost de nenumărate ori acuzat de corupție și niciodată anchetat? De dl Straus-Kahn, ”eliminat” din cursa pentru preșidenția Franței, pentru a-i face loc multacuzatei șefe a FMI, Christine Lagarde, acuzată, și ea pentru o sumă de 280 milioane de Euro, făcută cadou lui Bernard Tapie? D-na Lagarde e bine-merci, așa cum or să fie și  nocivul cuplu  Heiko și Ursula von der Leyen, prinși în mijlocul afacerii din pandemie, cu vaccinuri.

 Puținele voci publice care mai au curaj să se scrie și să atragă atenția, - un fel de  ”nebuni”  moderni, de genul celui din film, închis la ospiciu datorită viziunilor sale despre invazia de şobolani şi ciuma care se apropie -, sunt din ce în ce mai limitați în exprimare. Sunt, ori ”idioți utili”, fie plătiți de propaganda lui Putin…

Toate aceste ”acțiuni” ale bogaților Lumii, care joacă, sau vor să joace un rol în ceeace va deveni lumea în viitor, au  în comun tipul de personaj central, din ”Fitzcarraldo” sau ”Aguirre”, obsedat de urmărirea himerică a unui ideal, frizînd paranoia şi patologicul, neinteresat de cei pe care-i distruge în jurul său.

​