Prea Fericitul Părinte Daniel a fost ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române 12 septembrie 2007.
Instalarea în cea mai importantă funcție a Bisericii Ortodoxe Române – întronizarea cum se numește ea în termeni bisericești - a avut însă loc pe 30 septembrie 2017. De atunci acestă dată, conform cutumelor este considerată și data de naștere a Prea Fericitului Daniel.
Iată sunt 15 ani de arhipăstorire. Nici eu nu îmi dau seama cum a trecut timpul. Țin minte și acum că după ce am participat la votul Colegiului Electoral Bisericesc pe 13 septembrie 2007 am scris în Evenimentul Zilei editorialul „Un vot pentru reformă”.
„Avem Patriarh, iar de el depind de acum înainte multe. Speranțele sunt mari, efortul pe măsură, dar acest gest de înnoire era necesar. Să dea Dumnezeu să fie într-un ceas bun”.
Speranțele nu ne-au fost înșelate, ci dimpotrivă! Patriarhul Daniel s-a ridicat peste limita așteptărilor noastre. Meritul evident este al celor care l-au votat, care sub pronia Duhului Sfânt au făcut un Mare Cadou Bisericii și poporului român. Atent cronicar al vieții noastre bisericești, fie ea numai în latura ei superficială, numai la suprafață am observat că începuturile au fost grele, teribil de grele. Mai nimeni nu „paria” pe Patriarh. Un nefericit accident a provocat o avalanșă de ură, toti prodromiții și pseudo-athoniții prevesteau finaluri sumbre...va trăi 7 luni, 7 ani...
Mi-am permis tot într-un editorial în „Evenimentul Zilei” să scriu că Patriarhul ajunsese asemenea unui rapidist: singur împotriva tuturor! Atât mi-a trebuit! O altă avalanșă de lături. În binecunoscuta teorie balcanică dacă sprijini pe cineva ești „omul lui”. De parcă de la înățimea sa, Patriarhul avea sau are timp să bage în seamă un păcătos ca mine... Mă dăduse un scrib ordinar și purtător de cuvânt. Nu mă mândresc că am preluat destui scuipați. Așa a fost să fie!
Știu că e un păcat, dar răzbunarea mea a fost când am văzut cum o droaie de persoane care l-au primit cu înjurături se prosternau la sfințirea Catedralei Mîntuirii Neamului. Deși crăpau ițarii pe ei de mândrie patriotică, mulți și-au ferit privirile, își căutau nefiresc destinele pe podea...
Astăzi Patriarhul împlinește 15 ani de păstorire. Rezultatele sunt mai mult decât evidente. Sunt mărețe. Istoria i-a rezervat deja un rol important în destinul nostru național. Pentru mine este o zi de sărbătoare! Deși România plutește prin haos, mai avem vorba lui Crainic cîteva puncte cardinale. Unul dintre ele este Prea Fericitul!
Nu mă voi duce în Dealul Patriarhiei pentru că va fi plin de lingușitori. De la oameni politici vremelnici, până la ultimul preot în căutarea unei parohii mai bune. Mă voi ruga însă pentru sănătatea unui om deja providențial pentru România. Întru mulți ani Prea Fericirea Voastră!
Recomandările noastre
