Toată lumea îi întoarce spatele lui Emmanuel Macron. Partidul său nu găsește aliați la guvernare, situația e disperată

Toată lumea îi întoarce spatele lui Emmanuel Macron. Partidul său nu găsește aliați la guvernare, situația e disperatăEmmanuel Macron. Sursa foto: EPA/MICHEL EULER

Liderii partidelor politice franceze au refuzat oferta politică a lui Emmanuel Macron de a-l susține într-o alianță politică. Aceștia i-au cerut președintelui francez să vină cu propuneri concrete din care să rezulte că acceptă compromisurile lor. Situația în Franța este destul de dificilă după alegerile parlamentare, dat fiind că partidul condus de Macron nu a reușit să obțină voturile necesare pentru constituirea unei noi majorități parlamentare.

Liderii partidelor politice franceze s-au întâlnit marţi, 21 iunie, cu preşedintele Emmanuel Macron, după ce coaliţia acestuia a pierdut majoritatea parlamentară. Aceștia au refuzat stabilirea unor alianţe care să-i redea liderului de la Elysee susţinerea în legislative. Ei au cerut concesii pentru a accepta să-i susțină un guvern, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Negocierile pe care le poartă președintele Franței

Emmanuel Macron a început marţi o serie de întâlniri cu liderii principalelor partide pentru a găsi o posibilă ieşire din dilema creată de rezultatul legislativelor. Coaliția sa, Ensemble! (Împreună) a pierdut majoritatea în Adunarea Naţională, dar nici nu poate fi imaginată vreo majoritate alternativă a opoziţiei.

În acest context, preşedintele francez i-a primit marţi dimineaţă pe liderul formaţiunii de dreapta „Republicanii”, Christian Jacob, şi pe secretarul general al Partidului Socialista (PS), Olivier Faure. La finalul discuției, Jacob a semnalat presei intenţia partidului său de a continua „în opoziţie, de o manieră hotărâtă, dar responsabilă”. El a precizat că îi revine lui Macron sarcina „să pună propuneri pe masă”.

Christian Jacob, care l-a descris anterior pe Macron drept un politician „arogant”, a subliniat că o alianţă a formaţiunii sale de dreapta cu coaliţia acestuia ar echivala cu o „trădare” a propriului electorat conservator.

Macron nu a găsit înțelegere nici în alte părți

Propuneri concrete i-a cerut liderului de la Elysee şi socialistul Faure. El a spus că Macron trebuie să facă propuneri, fără a da vreun indiciu asupra unui eventual acord. La rândul său, liderul formaţiunii centriste MoDem, Francois Bayrou, un aliat important al lui Macron, a apreciat după discuţia cu acesta că „este nevoie de ceva apropiat de (un guvern de) uniune naţională”.

Liderul de la Elysee a avut consultări şi cu alţi politicieni, inclusiv cu lidera extremei drepte Marine Le Pen.

„Dacă măsurile care vor fi prezentate sunt de bun simţ le vom vota”, a spus Marine Le Pen după ce a discutat cu Macron.

Este exclusă, însă o alianţă a extremei drepte cu partidul prezidenţial, care în seara alegerilor din Franța a subliniat că va face alianţe numai cu partide conforme cu orientările sale.

Sursa foto: Pixabay

Cum se prezintă Parlamentul Franței după alegeri

Coaliţia centrist-liberală Ensemble! care a avut o majoritate confortabilă de 289 de deputaţi, în primul mandate al lui Macron, are după alegerile legislative de duminică doar 245 de mandate din totalul celor 577.

Restul Parlamentului francez este împărțit între extrema dreaptă condusă de Marine Le Pen, care a obținut 89 de deputaţi, stânga unită a lui Jean-Luc Melenchon cu cel puţin 150 de deputaţi, şi dreapta clasică, cu circa 60 de deputaţi.