Președintele Ucrainei calmează poporul: Nu trăim această realitate deja de 8 ani?
- Nicolae Comănescu
- 20 ianuarie 2022, 15:20
Președintele Ucrainei, Vlodomir Zelinski, a transmis un mesaj în care a cerut poporului să nu se panicheze în cazul celui mai pesimist scenariu: o invazie a Rusiei.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a transmis compatrioților lui să-și păstreze calmul și să nu se spere din cauza perspectivei unei invazii a Rusiei. Liderul statului a spus că țara sa trăiește sub amenințare din anul 2014, atunci când Peninsula Crimeea a fost alipită de vecini.
Președintele Ucrainei la transmis poporului să nu intre în panică
„Nu trăim această realitate deja de 8 ani? Nu a început invazia în 2014? A apărut amenințarea războiului abia acum? Aceste riscuri există de mai mult de o zi, iar acum nu au devenit mai mari, acum există mai multă entuziasm în jurul lor ”, a spus Volodimir Zelenski, într-un mesaj video postat pe site-ul biroului președintelui Ucrainei.
Liderul de la Kiev le-a transmis oamenilor să nu intre în panică în legătură cu vestea unei posibile invazii ruse. Potrivit acestuia, acum „nu este momentul să se escaladeze situația, să cumpăraţi hrișcă și chibrituri”. Zelenski a afirmat că Ucraina este pregătită pentru apărare, iar cetățenii trebuie să aibă încredere doar în informațiile oficiale. Şeful statului a concluzionat că „acum ruşii atacă activ nu pământul nostru, ci nervii noştri”.
Nathalie Loiseau, lider al grupului Renew din Parlamentul European, a scris pe Twitter: „Emmanuel Macron anunță disponibilitatea Franței de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România. Franța este în solidaritate cu statele europene preocupate de securitatea lor”.
„Avem informații care indică faptul că Rusia a poziționat deja în avans un grup de agenți operativi”
Decizia președintelui din Hexagon vine în contextul în care purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a anunțat faptul că Rusia a început deja operațiuni militare împotriva Ucrainei.
„Avem informații care indică faptul că Rusia a poziționat deja în avans un grup de agenți operativi pentru efectuarea unei operațiuni „sub drapel fals” în estul Ucrainei. (…) Actorii de influență ruși încep deja să inventeze provocări generate de Ucraina, în presa controlată de stat și pe rețelele de socializare, prin care să se justifice o intervenție a Rusiei”, Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.