32 de ani de la Revoluție. Dezvăluiri despre teroriști și falsificarea evenimentelor
- Ionel Sclavone
- 21 decembrie 2021, 10:03
Multe probe din ancheta cu privire la Revoluția din decembrie 1989 au fost falsificate pentru a justifica moartea unor militari.
Șeful Secţiei Parchetelor Militare, magistratul Cătălin Ranco Piţu, susține că există documente, jurnale ale operațiunilor de luptă ale unităților militare, care au fost modificate. Potrivit spuselor sale, cei care au făcut-o au dorit să ascundă faptul că parte dintre militarii morți în schimburi de focuri au fost victimele propriilor camarazi
„Au fost refăcute în mare parte jurnalele operaţiunilor de luptă ale unităţilor militare, au fost mistificate alte situaţii, în sensul că, de exemplu, foarte multe decese cauzate de focul fratricid au fost catalogate în mod fals, şi cu rea intenţie, ca fiind decese cauzate de lupta cu aşa-zişii terorişti. Şi nu vorbesc despre speculaţii, ci despre lucruri documentate, negru pe alb”, a precizat procurorul Cătălin Ranco Pițu.
El a precizat că sunt probe care arată că parte teroriștii de la Revoluție au fost inventați pentru a justifica moartea acestor militari. Mai mult, el arată că multe jurnale de operațiuni militare au fost refăcute ulterior. Iar acest lucru se poate observa din formulările folosite în redactarea acestora.
„Sunt probe care arată că au fost inventaţi acei terorişti pentru a fi justificată moartea militarilor, indiferent că aceştia au murit în incinta unităţilor militare sau pe stradă, în exterior, îndeplinindu-şi misiunile ordonate. Există şi alte jurnale de operaţiuni militare refăcute, hilar, la dictare, astfel încât s-a ajuns la situaţia bizară ca multe să conţină, referitor la date anterioare celei de 22 decembrie, formulări de genul «dictatorul Ceauşescu», «tiranul» etc.”, a mai spus magistrate.
Cum au dispărut informațiile privind spionii KGB și GRU
Cătălin Ranco Piţu susține că distrugerea jurnalelor de luptă sau falsificarea ar fi fost ordonată de generalul Nicolae Militaru. Acesta s-a aflat pentru o perioadă, în acele timpuri, la conducerea Ministerului Apărării Naționale.
„Despre această contrafacerea sau distrugere a jurnalelor de luptă vorbeşte inclusiv fostul ministru al Apărării, generalul Spiroiu. Şi nu doar el, sunt militari cu funcţii cheie care au confirmat această operaţiune executată din ordinul lui Nicolae Militaru”, a precizat magistratul.
În acest context, el a făcut referire și la dispariția unor microfilme care vizau persoanele care colaborau cu serviciile speciale străine. În special cu cele sovietice, GRU și KGB. Microfilmele au fost ridicate de fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu.
„O altă probă cu privire la distrugerea cu rea intenţie a materialelor compromiţătoare este şi cea legată de episodul preluării microfilmelor executate la nivelul UM 0110, de către CFSN practic. Acolo s-a pierdut urma. Virgil Măgureanu şi o echipă pe care o conducea s-au dus la sediul unităţii, ştiau unde fuseseră ascunse aceste microfilme, le-au luat şi urma acestor potenţiale probe s-a pierdut. Cert este că în declaraţia sa de martor Măgureanu a recunoscut acest episod, dar a spus că le-a predat la CFSN.
Vă pot spune că acele microfilme importante, care priveau exact acele persoane importante care aveau, sub o formă sau alta, colaborări cu serviciile de informaţii străine, în special cu GRU şi KGB, au fost ascunse în tavanul fals al biroului şefului Unităţii 0110, iar cei care le-au luat au ştiut exact unde să le găsească”, a mai spus Cătălin Ranco Pițu, pentru Adevărul.
Atacul împotriva unității de la Târgoviște a fost simulat
Procurorul a mai dat ca exemplu de mistificare a faptelor, situația din unitatea militară de la Târgoviște, unde au fost închiși fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu și soția acestuia, Elena.
„La unitatea militară de la Târgovişte, unde timp de trei zile a stat cuplul prezidenţial, s-a acreditat în acele vremuri, dar şi după, ideea că forţele securist – teroriste au atacat unitatea cu scopul de a-i elibera pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Este fals. S-a dovedit prin anchetă faptul că asupra unităţii din Târgovişte nu a fost tras niciun măcar un foc de armă.
De asemenea, a fost dovedit faptul că, generalul Kemenici, colonel la vremea respectivă, i-a dat ordin unui militar să urce pe blocul situat vizavi de unitate, pentru a marca focul pe timp de noapte, în scopul confecţionării unui pretext pentru deschiderea focului din interiorul unităţii către exterior. Ori nu a existat nici vorbă ca unitatea să fie atacată”, a precizat magistratul.
Ce s-a întâmplat cu dictatorul Ceaușescu
El a relatat că șefii unității au dat ordin ca pe fațada acesteia să fie făcute lucrări care să simuleze că aceasta ar fi fost lovită de gloanțe. Aceste lucrări ar fi fost de natură să demonstreze că la Târgoviște ar fi avut loc un atac militar asupra unității.
„Cea mai interesantă probă privind aceste evenimente petrecute la Târgovişte este oferită de zugravul unităţii, care a primit ordin de la comandant ca în luna ianuarie, cu ajutorul scării pe care o avea la dispoziţie, o scară relativ scurtă, să simuleze pe tencuiala exterioară a pereţilor unităţii o serie de lucrări de acoperire ale unor fictive găuri de glonţ. În felul acesta toată faţada unităţii era plină de pete care duceau spre ideea că s-ar fi tras dinspre exterior către unitate.
L-am audiat pe zugrav, care trăieşte, şi care ne povestea cum râdea toată lumea în momentul în care el picta exteriorul clădirii cu aşa zise urme de găuri de glonţ. Repet, în niciun moment nu a existat vreun pericol ca soţii Ceauşescu să fie salvaţi de aşa – numitele trupe fidele. De altfel, înainte să ajungă la unitatea militară, Ceauşescu a stat preţ de 2 ore în biroul şefului Securităţii din Târgovişte, care a informat pe toţi cei aflaţi la conducere de acest fapt.
Deci, dacă Securitatea sau «trupele fidele» ar fi vrut să-l salveze pe Ceauşescu, l-ar fi salvat pe 22, din biroul şefului DSS Târgovişte. În schimb au scăpat de el, predându-l Armatei. Şi, imediat, fostul preşedinte Ion Iliescu dar şi ministrul Stănculescu au fost informaţi că Nicolae Ceauşescu este la Târgovişte, într-o situaţie în care a fost deposedat total de putere.
Începând cu 22 decembrie, ora 12, Nicolae Ceauşescu a fost deposedat de orice prerogativă a puterii de stat. Nu mai putea da vreun ordin nici celui mai mic în grad militar din Armata Română, sau oricărui alt cetăţean. Aceasta este realitatea. Iar tentativa de a fi eliberat de trupe loiale, securist – teroriste, pentru a fi readus la putere şi a distruge Revoluţia, este doar o poveste cu consecinţe dramatice”, a povestit șeful parchetelor militare.
De ce trenează Dosarul Revoluției
În acest context, Cătălin Ranco Pițu a făcut referire și la dosarul penal care privește evenimentele din decembrie 1989. Este vorba despre Dosarul Revoluției care nu a fost finalizat, încă, deși au trecut 30 de ani. El a explicat de ce au fost trimise în judecată doar trei persoane, dintre cele implicate în acele evenimente.
„Urmărirea penală efectuata în acest dosar, impropriu numit al Revoluţiei, pentru că nu Revoluţia a fost anchetată ci anumite conduite manifestate în timpul acelor evenimente, a relevat faptul că mai multe persoane aflate în vârful ierarhiilor politico – militare ale acelei vremi au săvârşit fapte din sfera crimei împotriva umanităţii. În mod implacabil, însă, având în vedere faptul că au trecut mai bine de trei decenii, multe dintre aceste persoane au decedat.
Trecerea timpului, coroborată cu vârsta oricum înaintată a unora dintre cei implicaţi, în timpul Revoluţiei, toate acestea au făcut ca, în viaţă, la momentul întocmirii rechizitoriului, să fie doar trei persoane care au avut calitatea de lideri în acel moment. Dacă ar fi trăit, respectivii factori de decizie politico – militară, sigur ar fi fost trimişi în judecată pentru săvârşirea de crime împotriva umanităţii, alături de cei trei inculpaţi pe care deja îi cunoaşteţi – Ion Iliescu, Gelu Voican – Voiculescu şi Iosif Rus”, a explicat magistratul.
Cercetarea trebuie refăcută conform indicațiilor ÎCCJ
El a mai spus că deși Dosarul Revoluției a fost restituit procurorilor pentru refacerea urmăririi penale, o mare parte a probatoriului a rămas. Cercetările trebuie refăcute conform indicațiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
„Dosarul a fost restituit, după cum se ştie, dar urmărirea penală nu a fost anulată, o mare parte a probatoriului a rămas la dosar. Dosarul trebuie totuşi regândit în ipoteza aceasta nouă în care anumite probe au fost anulate definitiv şi nu mai pot face obiectul cercetărilor, iar pe baza probatoriului rămas se va reanaliza situaţia, cu celeritate, respectându-se indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi se va decide în consecinţă.
Dosarul va fi refăcut şi se va da o soluţie, nu pot să anticipez dacă va fi vorba de un nou rechizitoriu sau o altă soluţie dar, în situaţia în care se va emite un nou rechizitoriu, acesta va ajunge pe masa judecătorilor, la Înalta Curte, iar de acolo totul va depinde de instanţă în ceea ce priveşte viteza cu care se va judeca acest dosar”, a mai spus șeful parchetelor militare.